Marile proiecte finanțate prin Programele Regionale 2021–2027 arată o orientare puternică a investițiilor către infrastructura de transport, mobilitatea urbană și eficiența energetică. În același timp, potrivit analizei realizate de echipa ARENA Construcțiilor, în mai multe regiuni, printre …
Citeste mai mult
Încă o clădire va fi construită în cadrul unui ansamblu imobiliar de anvergură ce este dezvoltat într˗un municipiu din țară. Astfel, proiectul de construire a blocului cu regim mare de înălțime și peste 150 de apartamente parcurge în prezent ultima …
Citeste mai mult 
Noi unități de producere a energiei electrice folosind surse regenerabile sunt propuse de către investitori români. Parcurile fotovoltaice propuse vor avea puterea totală instalată de peste 115 MWp. În prezent, aceste proiecte parcurg ultima etapă înaintea obținerii autorizației de construire. …
Citeste mai mult 
O zonă cu funcțiuni imobiliare mixte urmează să fie instituită într˗o localitate din apropierea Capitalei. Parcelele de teren ce urmează să fie reglementate din punct de vedere urbanistic au suprafața de peste două hectare. În prezent, acest proiect parcurge etapele …
Citeste mai mult 
În cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui contract de lucrări construcții inginerești, cu valoarea totală estimată la peste 14 milioane de euro, fără TVA, au fost depuse ofertele. Procedura de atribuire se desfașoară sub incidența clauzei suspensive, …
Citeste mai mult 
-
Concurenta mare pentru un contract de 46 mil euro
-
Inca o cladire cu peste 150 de apartamente va fi construita intr-un nou ansamblu imobiliar
-
Parcuri fotovoltaice, de peste 115 MWp, in planul unor investitori romani
-
Terenuri de peste 2 ha de langa Bucuresti, pregatite pentru noi dezvoltari imobiliare
-
Lucrari constructii ingineresti, de 14 mil euro, ofertate
Fonduri europene prin Programe Regionale: Unde merg banii europeni pentru marile investitii regionale
Codul Urbanismului: Schimbarea de paradigma trebuie insotita de capacitate administrativa, personal calificat, digitalizare
Cel mai important efect al Codului Urbanismului este, din perspectiva arhitecților bucureșteni, schimbarea modului în care este organizat întregul proces de planificare, proiectare, avizare și autorizare, consideră Sergiu Petrea, președintele Filialei București a Ordinului Arhitecților din România. …
Citeste mai mult
Serban Tiganas: Urbanismul redevine public (?)
Se vorbește mult despre CATUC, noua formă a întregii legislații din domeniul planificării spațiale și construirii și e firesc să fie discutată schimbarea de paradigmă. Foarte multe discuții sunt orientate pragmatic spre tranziție și proceduri noi, multe spre erorile care …
Citeste mai mult
Certificarea firmelor de constructii: Cum sunt certificati constructorii in Europa si ce urmeaza sa fie in Romania?
Numeroasele certificate negative emise de către autoritățile contractante firmelor de construcții care nu au reușit să finalizeze proiectele de investiții contractate, la termenul și în condițiile de calitate stabilite, arată necesitatea unui sistem de certificare a firmelor. …
Citeste mai mult
Avizele si acordurile de mediu: Comisia de Acord Unic nu face o derogare de la legislatia de mediu
Noul Cod al Urbanismului (CATUC) urmărește simplificarea și accelerarea procedurii de autorizare, iar înființarea Comisiei de Acord Unic (CAU) a fost gândită ca un mecanism de simplificare a circuitului administrativ în vederea obținerii avizelor/acordurilor care stau la baza emiterii autorizației …
Citeste mai mult
Planseul si Pasajul Unirii – proiectarea integrata ca fundament al uneia dintre cele mai complexe investitii de infrastructura urbana din Romania
În investițiile de infrastructură de asemenea amploare, calitatea este rezultatul atât al performanței construcției finale, cât și al capacității proiectului de a integra, încă din faza de proiectare, cerințele tehnice, operaționale și instituționale ale tuturor actorilor implicați. …
Citeste mai mult
Anghel Saligny: Contracte de semnat de peste 11 mld lei, penalitati platite de primarii, constructori care crediteaza statul
Contracte de finanțare prin Programul național de investiții ”Anghel Saligny”, ce cumulează o valoare totală de circa 6,4 miliarde lei, aveau deja documentațiile încărcate pe platforma digitală a Ministerului Dezvoltării, la începutul lunii septembrie. Acestea ar trebui …
Citeste mai mult
Drumuri expres: Urmatorul boom al constructiei de drumuri: Peste 1.300 km de drum expres sunt in pregatire
Pe măsură ce rețeaua de drumuri expres a început să se extindă au apărut probleme legate de siguranța circulației pe astfel de drumuri. Acestea au dus la schimbarea normativelor acum când sunt în pregătire documentațiile pentru construirea a 1.300 km …
Citeste mai mult 
Directiile Regionale de Drumuri si Poduri: Sute de poduri trebuie reconstruite sau consolidate
Zeci de poduri aflate pe drumurile naționale trebuie reconstruite, alte zeci au nevoie de consolidări de urgență, iar aproape 1.000 de astfel de obiective necesită expertize. Echipa ARENA Construcțiilor a centralizat și analizat situația proiectelor deja lansate, …
Citeste mai mult 
Retele de apa si canalizare: Lucrari cu finantare de peste 9 mld euro pana in 2029
Una dintre cele mai mari piețe pentru firmele de construcții o reprezintă în prezent lucrările pentru dezvoltarea infrastructurii de apă și apă uzată, finanțate din fonduri europene. Fondurile alocate se ridică la peste 9,2 miliarde de euro, …
Citeste mai mult 
Ce riscuri vede ANAP in utilizarea inteligentei artificiale
Utilizarea instrumentelor de inteligență artificială poate contribui la eficientizarea activităților de redactare și analiză a documentației de atribuire, însă autoritățile contractante trebuie să aibă în vedere faptul că responsabilitatea pentru conținutul și legalitatea documentației rămâne în sarcina acestora, avertizează ANAP, …
Citeste mai mult
Antoniu Panait, managing director Vastint Romania: Viziunea de a transforma un ansamblu predominant de birouri intr-o destinarie urbana
Principalul proiect al Vastint aflat în dezvoltare, în această perioadă, este cea de-a doua fază a Timpuri Noi Square, care reprezintă și cel mai mare proiect de birouri aflat în construcție în București. ”Vorbim despre două clădiri, …
Citeste mai mult
Iasi: Pragul de pret la care exista cerere reala s-a redus
Atitudinea potențialilor cumpărători de locuințe a devenit și mai prudentă, după perioada de blocaj al tranzacțiilor imobiliare cauzat de căderea platformei e-Terra a ANCPI. În acest moment, piața este caracterizată mai degrabă de așteptare și de prudență. …
Citeste mai mult
Ansambluri rezidentiale – Noutati pe scurt
Două noi scări de bloc vor avea peste 320 de apartamente Două scări de bloc, ce vor cuprinde peste 320 de apartamente, urmează să fie construite în cadrul unui nou proiect de dezvoltare imobiliară. Documentația acestui proiect …
Citeste mai mult 
Spatii comerciale – Noutati pe scurt
Încă 7 mii mp de spații într-o zonă comercială Dezvoltarea unei zone comerciale dintr-un municipiu continuă, fiind în pregătire o nouă etapă ce prevede construirea de spații comerciale cu suprafața de aproape 7 mii mp. Acest proiect …
Citeste mai mult 
Spatii industriale si logistice – Noutati pe scurt
O nouă unitate de producție va fi înființată de investitori străini Spații de producție, logistice, de stocare și administrative vor forma o unitate de producție ce va fi înființată în țara noastră de către investitori străini. Potrivit …
Citeste mai mult 
Casă pasiva, pe parter (deviz general)
Această casă de mărime medie (131 mp) are nivel ridicat de eficiență energetică, volumetrie simplă și compactă. Este organizată funcțional eficient, pe nivelul parterului. Cuprinde trei camere și garaj pentru o mașină. Casa are un aer contemporan …
Citeste mai mult
Casă pasiva, pe parter (planuri)
Această casă de mărime medie (131 mp) are nivel ridicat de eficiență energetică, volumetrie simplă și compactă. Este organizată funcțional eficient, pe nivelul parterului. Cuprinde trei camere și garaj pentru o mașină. Casa are un …
Citeste mai mult 
Casa pentru o familie cu patru membri (deviz general)
Această locuință modernă, de tip mediu (150 mp), este potrivită pentru o familie formată din patru membri. Casa este economică și bine organizată funcțional, cu spațiile interioare utilizate la maximum. La parter, casa are o zonă de …
Citeste mai mult
Casa pentru o familie cu patru membri (planuri)
Această locuință modernă, de tip mediu (150 mp), este potrivită pentru o familie formată din patru membri. Casa este economică și bine organizată funcțional, cu spațiile interioare utilizate la maximum. La parter, casa are o zonă de …
Citeste mai mult 
Dirigentie de santier: Tarife percepute de diriginti si cea mai frecventa problema pe santiere
Ca peste tot în sectorul construcțiilor, unii dintre reprezentanții firmelor ce prestează servicii de dirigenție de șantier au ales ca în acest an să nu crească tarifele, în timp ce alții le-au modificat în sens ascendent. Alte …
Citeste mai mult 
Distribuitori de materiale de constructii: Unele produse s-au scumpit de mai multe ori in acest an
Piața materialelor de construcții este marcată de scumpiri și de scăderea în continuare a cererii. Toate produsele s-au scumpit, unele chiar și de mai multe ori pe parcursul anului, apreciază distribuitorii. Prețurile diferă destul de mult de …
Citeste mai mult 
Preturi minime, maxime si medii ale principalelor materiale de constructii, finisaje si instalatii
Preturi minime, maxime si medii ale principalelor materiale de constructii, finisaje si instalatii Citeste mai mult 
Achizitii publice: Schimbari importante vor fi in legile achizitiilor publice
Trei directive vechi și două duzini de legi sectoriale – care se întind pe 900 de pagini – au fost reunite într-un singur regulament privind achizițiile publice de doar 200 de pagini, regulament ce a fost adoptat de Comisia Europeană. …
Citeste mai mult 
Locuinte noi: Numarul de cladiri rezidentiale autorizate a coborat la cel mai mic nivel din ultimii 20 de ani
Scăderea semnificativă a emiterii de autorizații pentru construirea de clădiri rezidențiale, produsă la mijlocul verii, nu poate fi pusă integral pe seama blocării platformei e-Terra a ANCPI. Aceasta cu toate că atacul cibernetic din 14 iulie 2026 …
Citeste mai mult 
Constructiile inca tin ritmul: volumul lucrarilor ramane ridicat
Scăderea înregistrată de volumul lucrărilor de construcții la jumătatea verii nu reprezintă totuși, deocamdată, un semnal îngrijorător pentru piață. Aceasta cu toate că indicii de volum, calculați de Institutul Național de Statistică, au arătat o variație semnificativă de -8,3 % în …
Citeste mai mult 
Cristian Erbasu, presedintele CAIR: Investitiile nu pot fi facute doar pentru a cheltui banii, ci trebuie sa produca rezultate
România trebuie să schimbe modul în care gândește și realizează investițiile, iar construcțiile nu mai pot fi separate de tehnologie, sustenabilitate, eficiență energetică și dezvoltare urbană, consideră Cristian Erbașu, președintele Confederației Antreprenorilor și Investitorilor din România (CAIR). În cadrul forumului …
Citeste mai mult
Autostrada A3 Transilvania: Sectiunile dintre Nadaselu si Zimbor sunt aproape gata
Secțiunile dintre Nădășelu și Zimbor ale Autostrăzii A3 Transilvania sunt aproape de finalizare. Stadiul lucrărilor este de 99,2%, după cum a comunicat directorul general CNAIR, Cristian Pistol. Pe cei 30,6 km ai șantierului cuprins între Nădășelu și Zimbor, constructorul …
Citeste mai mult
Mai putine autorizatii emise pentru construirea de cladiri de locuinte
Ultima lună de vară a adus o scădere a numărului de autorizații emise pentru construirea de clădiri rezidențiale. Conform celor mai recente date de la Institutul Național de Statistică, în luna august au fost emise 2.943 autorizaţii de construire pentru …
Citeste mai mult
A fost exploatat mai mult lemn anul trecut
Operatorii economici atestați în exploatarea forestieră au raportat, anul trecut, un volum de lemn exploatat mai mare cu 7,5% față de cel din anul 2024, conform datelor anunțate de INS. În volumul total de lemn rotund exploatat, ponderea cea mai …
Citeste mai mult
Disparitatile regionale ale infrastructurii de apa raman enorme
Volumul de apă distribuită în România a fost de aproximativ 2,61 miliarde mc în anul trecut, arată datele furnizate de INS. Accesul populației la rețeaua publică continuă să se îmbunătățească, de la 77,6% la 78,2%, dar disparitățile regionale rămân enorme …
Citeste mai mult
Parcul Industrial Vrancea: Proiectul inainteaza spre finantare
Pentru realizarea pe 29 de hectare a Parcului Industrial Vrancea, Consiliul Județean Vrancea pregătește depunerea la finanțare a acestui proiect, cu obiectivul atragerii de fonduri europene nerambursabile de 10 milioane de euro, prin Programul Regional Sud-Est 2021–2027. Viitorul parcul industrial …
Citeste mai mult
Sistemele Schüco din PVC: performanță, design și eficiență energetică
Ferestrele au un rol important în confortul unei locuințe, influențând direct eficiența energetică, izolarea fonică, aportul de lumină naturală și aspectul arhitectural al clădirii. În același timp, cerințele actuale privind performanța energetică și sustenabilitatea au schimbat semnificativ modul în care …
Citeste mai mult
Opt contracte semnate pentru finantarea panourilor fotovoltaice in aeroporturi
Opt contracte de finanțare a investițiilor în noi capacități de producere a energiei electrice din surse regenerabile pentru autoconsumul aerodromurilor, inclusiv sisteme de stocare a energiei au fost semnat de către Ministerul Transporturilor în calitate de organism delegat pentru fondurilor …
Citeste mai mult
Concurenta mare pentru un contract de 46 mil euro
Multe firme mari de construcții au depus oferte pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție lucrări de construcții nerezidențiale și infrastructură, contract a cărui valoare totală este estimată la 46 de milioane de euro. Astfel, în cadrul procedurii de achiziție …
Citeste mai mult 
Inca o cladire cu peste 150 de apartamente va fi construita intr-un nou ansamblu imobiliar
Încă o clădire va fi construită în cadrul unui ansamblu imobiliar de anvergură ce este dezvoltat într˗un municipiu din țară. Astfel, proiectul de construire a blocului cu regim mare de înălțime și peste 150 de apartamente parcurge în prezent ultima …
Citeste mai mult 
Parcuri fotovoltaice, de peste 115 MWp, in planul unor investitori romani
Noi unități de producere a energiei electrice folosind surse regenerabile sunt propuse de către investitori români. Parcurile fotovoltaice propuse vor avea puterea totală instalată de peste 115 MWp. În prezent, aceste proiecte parcurg ultima etapă înaintea obținerii autorizației de construire. …
Citeste mai mult 
Terenuri de peste 2 ha de langa Bucuresti, pregatite pentru noi dezvoltari imobiliare
O zonă cu funcțiuni imobiliare mixte urmează să fie instituită într˗o localitate din apropierea Capitalei. Parcelele de teren ce urmează să fie reglementate din punct de vedere urbanistic au suprafața de peste două hectare. În prezent, acest proiect parcurge etapele …
Citeste mai mult 
Lucrari constructii ingineresti, de 14 mil euro, ofertate
În cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui contract de lucrări construcții inginerești, cu valoarea totală estimată la peste 14 milioane de euro, fără TVA, au fost depuse ofertele. Procedura de atribuire se desfașoară sub incidența clauzei suspensive, …
Citeste mai mult 
Aproape 3 mii mp de noi spatii, pentru dezvoltarea unei firme locale
Mai multe corpuri de clădire, cu diverse funcțiuni, vor fi construite cu scopul de a facilita dezvoltarea activității unei societăți. Planul de investiții al antreprenorului local vizează edificarea unor clădiri a căror suprafață construită va fi de aproape 3 mii …
Citeste mai mult 
Bloc de inaltime medie in planurile unui dezvoltator local
Un dezvoltator local face ultimele demersuri pentru vederea obținerii autorizației de construire a unei clădiri rezidențiale. Proiectul este propus să fie dezvoltat într˗o localitate din apropierea unui mare municipiu. Investiția include realizarea de unități locative, asigurarea utilităților și împrejmuirea amplasamentului. …
Citeste mai mult 
O piata agroalimentara va fi amenajata pe mai mult de 1,5 hectare
Edilii unei localități din țară au în vedere realizarea unei infrastructuri agroalimentare integrate, destinată sprijinirii producătorilor locali prin asigurarea, într-un singur amplasament, a funcțiunilor de colectare, depozitare, refrigerare, condiționare, promovare și comercializare a produselor agroalimentare. Viitoarea piață va fi amplasată …
Citeste mai mult 
Autostrada A3 Transilvania: Incep lucrari, de 13 mil euro, la nodul rutier Spinus
Vor începe lucrările de construire a nodului rutier de la Spinuș, pe Autostrada A3 Transilvania, la circa 20 km față de nodul rutier A3 -DJ 191A Chiribiș și 16 km față de nodul rutier A3 – DN 19 Biharia. …
Citeste mai mult
Aproape 7 ani ar putea dura realizarea investitiei pentru Piata de pe platoul Halelor Centrale din Ploiesti
După un an și jumătate de muncă a fost finalizată prima partea a documentației pentru viitoarea piață de platoul Halelor Centrale din Ploiești. Mihai Polițeanu, primarul municipiului Ploiești, a subliniat: ”E cale lungă până să o vedem în picioare (vorbim, …
Citeste mai mult
Criza locuintelor accesibile: In România, peste 60% din tineri traiesc in locuinte supraaglomerate
România înregistrează cea mai ridicată rată de supraaglomerare a locuințelor din Uniunea Europeană, iar problema este și mai accentuată în cazul tinerilor, arată datele Eurostat pentru anul 2025. Peste 40% din populația României locuiește în gospodării considerate supraaglomerate, față …
Citeste mai mult
OMV Petrom: Investitii medii anuale de circa 1 mld euro in anii urmatori
Investițiile medii anuale ale OMV Petrom urmează să continue cu circa 1 miliard de euro, în perioada 2027-2030. Aceasta în condițiile în care pentru perioada 2024-2026 sunt estimate la circa 1,7 miliarde euro, arată reprezentanții companiei într-un raport către acționari. …
Citeste mai mult
Otelul in UE: Perspective mai bune privind activitatea si preturile in ultimul trimestru
Sectorul european de distribuție a oțelului intră în ultimul trimestru al anului cu o perspectivă mai constructivă, potrivit sondajului Eurometal privind percepția pieței, realizat în septembrie 2026. Deși evaluarea activității curente rămâne predominant stabilă, percepția s-a îmbunătățit față de lunile …
Citeste mai mult
Start-Up Nation: Peste 3.100 de contracte de finantare vor fi semnate
Începe semnarea contractelor de finanțare pentru prima sesiune din ediția a IV-a a programului Start-Up Nation, dedicată persoanelor juridice, a anunțat Ministerul Economiei. Resursele bugetare asigurate în această etapă se ridică la aproximativ 800 de milioane de lei și vizează …
Citeste mai mult
Mai multe blocuri turn vor fi intr-un viitor mare ansamblu imobiliar
Un nou ansamblu imobiliar, format din blocuri turn, urmează să fie dezvoltat în București. Proiectul prevede construirea de blocuri cu regim mare de înălțime, ce vor cuprinde locuințe colective, aparthotel, spații comerciale, precum și spații pentru servicii medicale și pentru …
Citeste mai mult 
Contract rutier de 49 mil euro, ofertat de mari firme
Au fost depuse ofertele în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui contract de lucrări rutiere a cărui valoare totală este estimată la aproape 49 de milioane de euro fără TVA. Conform documentației, finanțarea va fi realizată din …
Citeste mai mult 
Unitatea logistica a unui constructor va fi extinsa pe 2 hectare
În scopul măririi capacității de aprovizionare cu materii prime, de producție și de depozitare a produselor finite, o firmă de construcții din provincie își va mări spațiile destinate acestor activități. Prin urmare a achiziționat un teren cu suprafața de două …
Citeste mai mult 
O cladire monument istoric va fi reabilitata cu aproape 5 mil euro
O clădire monument istoric, aflată într˗un municipiu din țară, va fi supusă unor lucrări de reabilitare. Pentru aceasta a fost elaborată documentația ce prevede soluția tehnică privind restaurarea și punerea în siguranță a corpului de clădire. Valoarea totală a investiției …
Citeste mai mult 
Noua unitate comerciala, in reteaua unui retailer
O companie de retail intenționează să˗și extindă rețeaua de magazine. Planul său de investiții vizează și realizarea altor obiective, precum spațiile anexă, tehnice și de depozitare aferente, precum și amenajările exterioare din incintă. În prezent, acest proiect parcurge pașii necesari …
Citeste mai mult 
Supermarket si galerie comerciala, intr˗un nou parc retail
O nouă unitate comercială și spații de vânzare pentru mărci cunoscute vor fi edificate în cadrul unui nou centru comercial, acest proiect de dezvoltare imobiliară parcurgând în prezent etapele necesare pentru obținerea autorizației de construire. Investiția include și alte tipuri …
Citeste mai mult 
Aproape 100 de apartamente, intr-un viitor ansamblu imobiliar
Proiectul unui nou ansamblu imobiliar, cu aproape o sută de unități locative și spații comerciale, este pregătit spre a fi dezvoltat într˗un municipiu din țară. Proprietarii terenului pe care va fi dezvoltat noul proiect fac demersurile necesare pentru reglementarea acestuia …
Citeste mai mult 
Pe Stadionul Dinamo vor intra utilajele grele incepand cu 1 octombrie
Proiectul noului Complex Sportiv Dinamo intră într-o nouă etapă. Compania Națională de Investiții împreună cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei fac un pas decisiv pentru realizarea unuia dintre cele mai așteptate proiecte de infrastructură sportivă din România. Lucrările pe …
Citeste mai mult
Tendința suprafețelor vitrate de mari dimensiuni: de ce își doresc arhitecții panouri de sticlă tot mai mari?
Una dintre cele mai marcante tendințe de pe piața europeană de arhitectură din ultimul deceniu a fost creșterea continuă a dimensiunilor suprafețelor vitrate, fără compromisuri în ceea ce privește eficiența energetică. Ceea ce înainte era considerat o comandă specială a …
Citeste mai mult
PSC: Constructorii – un stalp al economiei, chiar si in perioade dificile
Sectorul construcțiilor rămâne un pilon al economiei românești, inclusiv în perioade marcate de instabilitate economică, schimbări legislative și lipsă de forță de muncă. Constructorii spun că experiența ultimilor ani i-a obligat să se adapteze rapid, să găsească soluții și …
Citeste mai mult
Suprapunerea partiala cu coridorul de expropriere: implicatii pentru proprietarul terenului ramas
Exproprierea pentru proiecte de interes național, județean și local: cadrul special al Legii nr. 255/2010 Exproprierea este cea mai directă formă de intervenție a statului asupra proprietății private. Prin ea, un bun trece forțat din patrimoniul privat în cel public, …
Citeste mai mult
Concurenta mare pentru un contract de 46 mil euro
Multe firme mari de construcții au depus oferte pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție lucrări de construcții nerezidențiale și infrastructură, contract a cărui valoare totală este estimată la 46 de milioane de euro. Astfel, în cadrul procedurii de achiziție …
Citeste mai mult 
Inca o cladire cu peste 150 de apartamente va fi construita intr-un nou ansamblu imobiliar
Încă o clădire va fi construită în cadrul unui ansamblu imobiliar de anvergură ce este dezvoltat într˗un municipiu din țară. Astfel, proiectul de construire a blocului cu regim mare de înălțime și peste 150 de apartamente parcurge în prezent ultima …
Citeste mai mult 
Parcuri fotovoltaice, de peste 115 MWp, in planul unor investitori romani
Noi unități de producere a energiei electrice folosind surse regenerabile sunt propuse de către investitori români. Parcurile fotovoltaice propuse vor avea puterea totală instalată de peste 115 MWp. În prezent, aceste proiecte parcurg ultima etapă înaintea obținerii autorizației de construire. …
Citeste mai mult 
Terenuri de peste 2 ha de langa Bucuresti, pregatite pentru noi dezvoltari imobiliare
O zonă cu funcțiuni imobiliare mixte urmează să fie instituită într˗o localitate din apropierea Capitalei. Parcelele de teren ce urmează să fie reglementate din punct de vedere urbanistic au suprafața de peste două hectare. În prezent, acest proiect parcurge etapele …
Citeste mai mult 
Lucrari constructii ingineresti, de 14 mil euro, ofertate
În cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui contract de lucrări construcții inginerești, cu valoarea totală estimată la peste 14 milioane de euro, fără TVA, au fost depuse ofertele. Procedura de atribuire se desfașoară sub incidența clauzei suspensive, …
Citeste mai mult 
Mai multe blocuri turn vor fi intr-un viitor mare ansamblu imobiliar
Un nou ansamblu imobiliar, format din blocuri turn, urmează să fie dezvoltat în București. Proiectul prevede construirea de blocuri cu regim mare de înălțime, ce vor cuprinde locuințe colective, aparthotel, spații comerciale, precum și spații pentru servicii medicale și pentru …
Citeste mai mult 
Contract rutier de 49 mil euro, ofertat de mari firme
Au fost depuse ofertele în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui contract de lucrări rutiere a cărui valoare totală este estimată la aproape 49 de milioane de euro fără TVA. Conform documentației, finanțarea va fi realizată din …
Citeste mai mult 
Unitatea logistica a unui constructor va fi extinsa pe 2 hectare
În scopul măririi capacității de aprovizionare cu materii prime, de producție și de depozitare a produselor finite, o firmă de construcții din provincie își va mări spațiile destinate acestor activități. Prin urmare a achiziționat un teren cu suprafața de două …
Citeste mai mult 
O cladire monument istoric va fi reabilitata cu aproape 5 mil euro
O clădire monument istoric, aflată într˗un municipiu din țară, va fi supusă unor lucrări de reabilitare. Pentru aceasta a fost elaborată documentația ce prevede soluția tehnică privind restaurarea și punerea în siguranță a corpului de clădire. Valoarea totală a investiției …
Citeste mai mult 
Supermarket si galerie comerciala, intr˗un nou parc retail
O nouă unitate comercială și spații de vânzare pentru mărci cunoscute vor fi edificate în cadrul unui nou centru comercial, acest proiect de dezvoltare imobiliară parcurgând în prezent etapele necesare pentru obținerea autorizației de construire. Investiția include și alte tipuri …
Citeste mai mult 
Cine concureaza pentru un contract de circa 123 mil euro
În cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui contract de lucrări construcții inginerești au fost depuse ofertele. Valoarea totală a contractului este estimată la aproape 123 de milioane de euro, iar finanțarea va fi realizată din fonduri europene …
Citeste mai mult 
Va incepe construirea unor ample spatii comerciale
Va putea începe construirea unor ample spații comerciale, în acest sens fiind emisă autorizația pentru execuția lucrărilor de construire. Noul ansamblu imobiliar va fi edificat într-un mare municipiu din țară. Autorizația recent emisă prevede și desființarea unor clădiri aflate pe …
Citeste mai mult 
Locuinte si spatii pentru comert, intr˗un viitor ansamblu multifunctional
Dezvoltarea unui ansamblu imobiliar, cu locuințe colective, spații pentru comerț și pentru birouri urmează să demareze într-un municipiu din țară. Înainte de începerea lucrărilor de construire vor fi executate lucrări de demolare a clădirii aflate pe terenul aferent viitorului ansamblu. …
Citeste mai mult 
O unitate de productie va fi extinsa printr-o investitie de peste 7,5 mil euro
Planul de investiții al unei firme din domeniul producției vizează construirea de noi spații pentru desfășurarea activității. Pentru realizarea investiției vor fi demolate unele dintre construcțiile vechi. Valoarea totală a investiției a fost estimată la o sumă ce depășește 7,5 …
Citeste mai mult 
Zeci de noi unitati locative, in cadrul unui ansamblu imobiliar
Încă o clădire, cu câteva zeci de apartamente și spații cu funcțiuni complementare va fi construită în cadrul unui ansamblu imobiliar dezvoltat într˗o localitate din apropierea unui mare municipiu. De asemenea, sunt prevăzute să fie executate și lucrări de amenajări …
Citeste mai mult 
Va fi relansata licitatia pentru construirea unui spital
După ce în primăvara acestui an a fost anulată licitația pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a lucrărilor de construire a unui spital, autoritatea contractantă pregătește acum relansarea acestui proiect. Valoarea estimată a licitației inițiale a fost de peste …
Citeste mai mult 
Decizia de atribuire a unui proiect rutier de circa 30 mil euro a fost anulata
Decizia de stabilire ca fiind câștigătoare a ofertei depusă de o asociere de firme de construcții pentru atribuirea contractului de execuție lucrări rutiere ,în valoare estimată de aproape 30 milioane de euro, a fost anulată. Autoritatea contractantă a fost obligată …
Citeste mai mult 
Peste 100 noi unitati locative, in planul unor dezvoltatori locali
O clădire cu peste o sută de apartamente, în două case de scară, urmează să fie edificată într˗o localitate din apropierea unui mare municipiu. De asemenea, documentația sa prevede execuția de lucrări pentru realizarea branșamentelor la rețelele edilitare existente: alimentare …
Citeste mai mult 
Viitoare spatii hoteliere si rezidentiale, intr˗un mare municipiu
În vederea construirii unei clădiri cu funcțiuni hoteliere și rezidențiale, proprietarul terenului aferent, dintr˗un mare municipiu, a decis elaborarea documentației ce vizează stabilirea condițiilor de construire. Documentația PUZ urmează să fie aprobată de către autoritățile locale în ședința de săptămâna …
Citeste mai mult 
Un parc industrial va fi infiintat pe cinci hectare
Edilii unui mare municipiu din țară pregătesc investiția ce vizează realizarea unei infrastructuri publice de afaceri de tip parc industrial, pe terenuri a căror suprafață depășește cinci hectare. În prezent, acest proiect este aproape de obținerea autorizației de construire. Amplasamentul …
Citeste mai mult 
Concurenta mare pentru un contract de 40 mil euro
Pentru atribuirea contractului de lucrări construcții inginerești, cu valoarea estimată de 40 de milioane de euro, a fost depus un număr mare de oferte în cadrul procedurii de achiziție publică. Finanțarea va fi realizată cu fonduri europene prin Programul Dezvoltare …
Citeste mai mult 
Peste 190 de apartamente vor fi intr-un nou ansamblu imobiliar
Clădiri cu peste 190 de unități locative, cu spații educaționale și pentru servicii medicale vor fi edificate într˗un mare municipiu din țară. În prezent, acest proiect este aproape de obținerea autorizației de construire. Documentația prevede și execuția de lucrări pentru …
Citeste mai mult 
Noi proiecte de infrastructura rutiera de aproape 90 mil lei, aprobate
Documentațiile tehnico-economice pentru două proiecte de investiții ce vizează modernizarea infrastructurii rutiere, cu valoarea cumulată de aproape 90 milioane de lei, inclusiv TVA, au fost aprobate de către autoritățile locale. Primul proiect vizează reabilitarea, modernizarea și extinderea Drumului Nordului și …
Citeste mai mult 
Proiect rutier, de peste 14 mil euro, aprobat
Pe un sector de drum județean urmează să fie executate lucrări pentru modernizarea infrastructurii rutiere. Valoarea totală a investiției a fost estimată la peste 14 milioane euro, potrivit indicatorilor tehnico˗economici aprobați recent de autoritățile județene. Finanțarea este propusă să fie …
Citeste mai mult 
Case individuale pe un teren de peste 1 ha
Un ansamblu de case individuale ar urma să fie dezvoltat pe mai multe parcele de teren, ce cumulează o suprafață de peste un hectar. Documentația de urbanism ce vizează schimbarea parțială a destinației terenurilor și parcelarea acestora parcurge în prezent …
Citeste mai mult 
Lucrari de peste 24 mil euro, din incinta unui Spital Judetean, aprobate
În incinta unui Spital Județean din țară sunt prevăzute să fie executate lucrări pentru consolidarea, reabilitarea, recompartimentarea și dotarea clădirii unei unități medicale. Costurile necesare pentru realizarea investiției au fost estimate la o sumă ce depășește 24 milioane euro. Recent, …
Citeste mai mult 
Dezvoltarea unui ansamblu imobiliar din Capitala a intrat in etapa pre-autorizare
Proiectul de construire în Capitală a unor clădiri rezidențiale cu câte opt și nouă niveluri a fost aprobat de către autoritățile locale și a intrat în etapa premergătoare obținerii autorizației de construire. Aceste clădiri vor cuprinde locuințe colective, precum și …
Citeste mai mult 
Peste 6,5 mii mp de noi spatii de productie-depozitare
O hală industrială, cu spații de producție și depozitare, va fi edificată în provincie. Suprafața construită nou˗propusă depășește 6,5 mii mp. În prezent, acest proiect parcurge etapele necesare în vederea obținerii autorizației de construire. Noua hală va fi construită în …
Citeste mai mult 
Unitatea de productie a unor antreprenori locali va fi extinsa
Antreprenori locali intenționează să investească în mărirea capacității de producție a firmei pe care o dețin. Astfel, au pregătit proiectul de investiții ce prevede modernizare și extindere halei de producție. Documentația acestui proiect parcurge în prezent ultima etapă înaintea obținerii …
Citeste mai mult 
Cum va fi modificata documentatia unui contract rutier de peste 11 mil euro
După suspendarea licitației de atribuire a unui contract de proiectare și execuție lucrări de modernizare infrastructură rutieră, în valoare estimată de peste 11 milioane de euro, CNSC a admis în parte contestația unei companii. Aceasta viza mai multe neclarități și …
Citeste mai mult 
Ansamblu logistic, cu peste 21 mii mp scd, langa Bucuresti
Un nou proiect de dezvoltare imobiliară este pregătit pentru a fi realizat într˗o localitate din apropierea Capitalei. Investiția include edificarea unui ansamblu logistic, cu aria construită desfășurată de peste 21 mii mp, anexe administrative și tehnice, platforme, alei carosabile și …
Citeste mai mult 
Peste 290 de apartamente, in noi blocuri din Bucuresti
Un ansamblu multifuncțional, cu locuințe colective, spații pentru comerț și servicii, urmează să fie dezvoltat în Capitală. Viitoarele clădiri vor cuprinde peste 290 de unități locative. Proiectul prevede și execuția altor tipuri de lucrări pentru asigurarea utilităților, amenajarea incintei și …
Citeste mai mult 
Va incepe construirea unui complex sportiv
Vor începe lucrările de construire a unui complex sportiv, într-un municipiu din țară. Pentru acest proiect a fost emisă autorizația pentru execuția lucrărilor de construire. Investitorul, un cunoscut om de afaceri, își dorește în plus să realizeze zone de agrement …
Citeste mai mult 
O linie ferata industriala privata va fi desfiintata
Sunt propuse să fie executate lucrări pentru desființarea unor linii ferate industriale și a racordurilor din incinta unei mari societăți. Conform expertizei tehnice, activitatea în cadrul dispozitivelor propuse pentru desființare a încetat în urmă cu mai mulți ani. În prezent, …
Citeste mai mult 
Unitate comerciala de mari dimensiuni, langa Bucuresti
Un teren situat într˗o localitate din apropierea Capitalei este pregătit în vederea construirii acolo a unei unități comerciale de mari dimensiuni. Suprafața de teren ce urmează să fie reglementată urbanistic depășește 2,5 hectare. Acest proiect parcurge în prezent etapele necesare …
Citeste mai mult 
Viitoare unitate de procesare, cu peste 9 mii mp scd
Un antreprenor local intenționează să investească în înființarea unei unități pentru procesarea cerealelor și a semințelor oleaginoase. Suprafața construită desfășurată propusă depășește 9 mii mp. De asemenea, este prevăzută înființarea unui parc fotovoltaic pentru producerea energiei electrice necesare funcționării viitoarei …
Citeste mai mult 
Investitii de peste 9 mil euro vor fi facute in infrastructura rutiera a unei statiuni turistice
Lucrări de investiții în infrastructura rutieră, cu valoarea de peste 9 milioane de euro, vor fi executate într-o stațiune turistică din țară. Aceste lucrări vizează amenajarea unui pasaj pietonal, precum și restaurarea unui pod monument istoric. Noile proiecte sunt aproape …
Citeste mai mult 
Constructii ce ocupa peste 4 ha de teren din Capitala vor fi demolate
O suprafață mare de teren din municipiul București va fi pregătită pentru noi dezvoltări imobiliare. Proiectul aparține unui investitor străin. Pentru realizarea noilor investiții, dezvoltatorul va elibera parcelele de teren, prin demolarea construcțiilor aflate acolo, construcții cu aria totală de …
Citeste mai mult 
O unitate de productie de langa Bucuresti va fi extinsa
Planul de investiții al unei firme din domeniul producției vizează extinderea cu noi spații de depozitare a unității pe care o deține într˗o localitate din apropierea Capitalei. Documentația elaborată în acest sens vizează și: amenajarea incintei, a parcării, asigurarea utilităților …
Citeste mai mult 
Lucrari pentru demolarea a peste 7,5 mii mp de constructii, aproape de autorizare
Continuă eliberarea unui teren cu suprafață mare, parte a unei foste platforme industriale ce se află într˗un mare municipiu din țară. În această etapă este propusă demolarea a 17 construcții, a căror suprafață totală depășește 7,5 mii mp. Acest proiect …
Citeste mai mult 
Peste 1,78 mld euro pentru un amplu proiect rutier din tara
Pentru construirea unei noi legături rutiere care să fluidizeze traficul și să îmbunătățească conectivitatea într-o importantă zonă strategică din țară, autoritățile propun un proiect de investiții cu valoarea estimată de peste 1,78 miliarde de euro. Finanţarea investiţiei este preconizată să …
Citeste mai mult 
Un complex de invatamant va fi edificat in Capitala, cu aproape 30 mil euro
Un nou proiect de dezvoltare imobiliară în domeniul invatamantului, propus să fie realizat într˗unul din sectoarele Capitalei, parcurge ultima etapă dinaintea obținerii autorizației de construire. Această investiție are o valoare estimată la aproape 30 milioane euro și va fi derulată …
Citeste mai mult 
Circa 220 apartamente se vor adauga unui mare ansamblu
Circa 220 de locuințe colective vor fi într-o clădire rezidențială ce urmează să fie construită în cadrul unui mare ansamblu, aflat în curs de dezvoltare într˗o localitate din apropierea unui mare municipiu. Sunt prevăzute să fie realizate și spații comerciale. …
Citeste mai mult 
Lucrari de constructii ingineresti, de aproape 11 mil euro, ofertate
Au fost depuse ofertele în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui contract de lucrări construcții inginerești a cărui valoare totală este estimată la aproape 11 milioane de euro. Finanțarea va fi realizată din fonduri bugetare, conform documentației. …
Citeste mai mult 
Unitate de productie confectii metalice, in curs de autorizare
Spații pentru producția confecțiilor metalice urmează să fie construite în provincie pentru dezvoltarea activității unui constructor. Planul de investiții include și realizarea altor obiective, precum: amenajarea incintei, sistematizare verticală, racorduri și branșamente la rețelele de utilități din zonă și împrejmuirea …
Citeste mai mult 
La peste 1,25 mld lei se ridica investitia pentru un viitor proiect de infrastructura rutiera
Pentru a îmbunătăți infrastructura rutieră și pentru a asigura o conexiune cu drumurile naționale existente dintr-un important județ din țară a fost propus un proiect de investiții, cu valoarea estimată la peste 1,25 miliarde de lei. Durata de execuție a …
Citeste mai mult 
Investitie de peste 617 mil euro pentru un nou proiect rutier
Un amplu proiect rutier, cu valoarea estimată la peste 617 milioane de euro, are scopul de a îmbunătăți conexiunile și de a susține dezvoltarea economică a regiunii. Acest proiect parcurge etapele birocratice necesare în vederea obținerii aprobării din partea autorităților. …
Citeste mai mult 
Cladire dintr˗un mare oras, pregatita pentru functiuni comerciale
Un nou proiect de dezvoltare imobiliară, propus să fie realizat într˗unul din municipiile din țară, este pe cale de a obține autorizație de construire. Vor fi executate lucrări la clădirea existentă în vederea extinderii sale pe orizontală (parter existent) pentru …
Citeste mai mult 
Concurenta mare pentru un contract rutier estimat la 169 mil euro
Au fost depuse ofertele în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui contract de lucrări rutiere, a cărui valoare totală este estimată la 169 de milioane de euro, fără TVA. Conform documentației, finanțarea va fi realizată cu fonduri …
Citeste mai mult 
Viitor ansamblu imobiliar cu blocuri turn, pe un teren ce va fi curatat de ultimele constructii vechi
Un amplu ansamblu imobiliar, ce va cuprinde blocuri turn, urmează să fie construit în București de către cunoscuți dezvoltatori români. Aceștia pregătesc terenul, a cărui suprafață depășește 11 hectare, prin eliberarea de ultimele construcții vechi aflate acolo. În acest sens …
Citeste mai mult 
Un mare ansamblu din Bucuresti va fi dezvoltat cu o investitie de 68 mil euro
Un ansamblu imobiliar de avergură urmează să fie dezvoltat într˗unul din sectoarele Capitalei, valoarea totală a investiției fiind estimată la 68 milioane euro. Viitoarele clădiri vor cuprinde locuințe colective, grădiniță, aparthotel, spații de agrement (piscină, SPA, fitness). În prezent, acest …
Citeste mai mult 
Locuinte si spatii industriale, in planul unui antreprenor din Capitala
Pe o stradă din municipiul București sunt pregătite terenurile pentru realizarea unor noi proiecte de dezvoltare imobiliară, ce propun edificarea de locuințe colective și spații industriale. Documentațiile ce vizează reglementarea urbanistică a terenurilor vizate parcurg în prezent pașii necesari în …
Citeste mai mult 
Hala noua de productie, in incinta unui parc industrial
Antreprenori locali intenționează să investească în dezvoltarea activității firmei pe care o dețin, prin construirea de noi spații de producție. Hala nou˗propusă va fi amplasată pe un teren situat într˗unul din parcurile industriale din provincie. În prezent, acest proiect parcurge …
Citeste mai mult 
Ansamblu logistic, cu peste 60 mii mp scd, langa Bucuresti
Dezvoltarea unui centru logistic într˗o localitate din apropierea Capitalei va fi realizată etapizat, suprafața construită desfășurată totală nou˗propusă depășind 60 mii mp. Pe lângă halele de depozitare, investiția include execuția de lucrări pentru: drumuri, platforme betonate, parcări și alei pietonale, …
Citeste mai mult 
Peste 380 de noi apartamente, in cadrul unui mare ansamblu imobiliar
Este pregătită o nouă etapă de dezvoltare a unui mare ansamblu imobiliar, construit în apropierea unui municipiu. Viitoarele blocuri vor cuprinde peste 380 de unități locative, precum și spații cu destinație comercială. De asemenea, vor fi executate lucrări pentru realizarea …
Citeste mai mult 
Infiintarea unui parc eolian de 56 MW, aproape de autorizare
Investitori străini pregătesc înființarea în țara noastră a unei noi unități de producere a energiei electrice din surse regenerabile. Parcul eolian propus va avea o putere totală instalată de 56 MW. În prezent, acest proiect este aproape de obținerea autorizației …
Citeste mai mult 
Contract de lucrari civile, de 12 mil euro, dorit de mari constructori
Au fost depuse ofertele în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui contract de lucrări civile a cărui valoare totală este estimată la aproape 12 milioane de euro. Conform documentației, contractul va fi finanțat din surse proprii ale …
Citeste mai mult 
Spatii de productie, edificate pentru o multinationala
Planul de investiții al unei companii multinaționale vizează extinderea unei hale, cu anexe sociale și administrative și edificarea unor spații de producție și auxiliare. De asemenea, sunt prevăzute lucrări de sistematizare și de împrejmuire a terenului. Acest proiect parcurge pașii …
Citeste mai mult 
Amplu ansamblu, cu circa 350 de apartamente, birouri, hotel, va fi construit in Capitala
Proiectul de dezvoltare a unui ansamblu imobiliar ce va cuprinde circa 350 de unități locative, precum și birouri și hotel, parcurge etapele necesare în vederea obținerii autorizației de construire. Viitorul ansamblu va fi construit în municipiul București, pe un teren …
Citeste mai mult 
Pe mai mult de 8 ha va fi dezvoltat un mare centru comercial
În vederea construirii unui ansamblu de clădiri comerciale, mai multe parcele de teren, a căror suprafață depășește opt hectare, urmează să fie reglementate urbanistic. Documentația de urbanism parcurge în prezent pașii necesari pentru obținerea aprobării din partea autorităților locale. Ulterior, …
Citeste mai mult 
Revista
revista ARENA Constructiilor nr 7/ octombrie 2026
Din cuprins:• Codul Urbanismului: Schimbarea de paradigma trebuie insotita de capacitate administrativa, personal calificat, digitalizare
• Serban Tiganas: Urbanismul redevine public (?)
• Certificarea firmelor de constructii: Cum sunt certificati constructorii in Europa si ce urmeaza sa fie in Romania?
• Planseul si Pasajul Unirii – proiectarea integrata ca fundament al uneia dintre cele mai complexe investitii de infrastructura urbana din Romania
revista ARENA Constructiilor nr 6/ septembrie 2026
Din cuprins:• Topul Drumarilor - Primele 100 firme cu activitate de constructii drumuri si autostrazi
• CDS integreaza arhitectura, ingineria si tehnologia in solutii adaptate unor investitii complexe
• Grupul DKC Europe: partener european in domeniul energiei, automatizarii si infrastructurilor tehnologice
• In lipsa mentenantei se pierd banii publici investiti in proiectele de constructii
revista ARENA Constructiilor nr 5/ iulie-august 2026
Din cuprins:• Alexandra Stoica, FPSC: Lucrarile de constructii sunt mai scumpe decat la data semnarii contractului
• ADR Nord-Est: Vor putea fi contractate proiecte suplimentare de peste 1 miliard de euro
• ADR Centru: Valoarea suplimentara a proiectelor ce vor fi contractate este de 415 milioane euro
• ADR Sud-Vest Oltenia: Proiecte suplimentare de 363 milioane euro peste alocarea financiara initiala a programului
revista ARENA Constructiilor nr 4 /iunie 2026
Din cuprins:• Utilaje hibride si electrice: Criteriile de evaluare legate de utilizarea utilajelor electrice pot fi restrictive
• Utilaje hibride si electrice: Diferentele de pret intre utilajele diesel si cele electrice se recupereaza in timp scurt
• Agregate minerale: Criza combustibililor poate majora cu peste 20% costul de productie ai transport al agregatelor
• Anca Ginavar, director general MDLPA: O noua lege privind reciclarea deseurilor din constructii este in lucru
revista ARENA Constructiilor nr 3/ mai 2026
Din cuprins:• Ion Dumitrel, presedintele CJ Alba: Unele investitii ar fi putut incepe mai devreme daca bugetul de stat era adoptat la timp
• Cristian Carlig, vicepresedinte CJ Bistrita-Nasaud: ”Putem si vom asigura cofinantarea de 20%”
• Corneliu Stefan, presedintele CJ Dambovita: Lucrari rutiere de peste 1 mld lei vor incepe anul acesta
• Biro Barna-Botond, presedintele CJ Harghita: Prioritara este finalizarea investitiilor care treneaza
revista ARENA Constructiilor nr 2/ aprilie 2026
Din cuprins:• Concrete & Design Solution (CDS) - Alexandru Fulga: “Investitia in oameni si digitalizare a fost cheia cresterii”
• FPSC: Constructorii se tem ca scumpirea motorinei si a bitumului sa nu duca la stagnarea lucrarilor pe santiere
• Digitalizarea incompleta - progres sau frana?
• Autoritatile contractante datoreaza penalitati daca intarzie plata facturilor
revista ARENA Constructiilor nr 1/ martie 2026
Din cuprins:• Contracte blocate de limitarea avansului la 30% si impunerea garantiei de avans
• ADR Nord-Vest: Limitarea avansului este o noutate doar pentru contractele cu beneficiarii privati
• Federatia Patronatelor Societatilor din Constructii: Autoritatile contractante, care au interpretat eronat legea, au generat probleme extrem de serioase constructorilor
• ADR Sud-Vest Oltenia: Avansuri peste 30% au fost acordate inainte de instructiunea MIPE
revista ARENA Constructiilor nr 8/ noiembrie-decembrie 2025
Din cuprins:• Valentin Florea, director general Davide Construct: O adevarata batalie pe lucrarile mici
• Cristian Ioan Luca, directorul general al firmei de constructii AWE Infra: La sistarea proiectelor, nu toate lucrarile pot fi conservate fara a suferi deteriorari
• Marius Turcanu, directorul general al companiei Conedil Iasi: Sunt greoaie incasarile atat de la stat, cat si din mediul privat
• Arges: Unele investitii risca sa fie suspendate temporar din cauza sistarii decontarilor
revista ARENA Constructiilor nr. 7/ octombrie 2025
Din cuprins:• Statul ar trebui sa pregatească 30 miliarde de euro pentru contractele de constructii
• Liviu Simion, presedintele PSC: Realizarea la timp a proiectelor de investitii necesita predictibilitate, reducerea birocratiei si scurtarea termenelor de plata
• Drumurile expres: Cand vom circula pe drumurile expres din sud - estul tarii
• Metrou: Bucurestiul va avea doua noi linii de metrou, in viitor
Revista ARENA Constructiilor nr 6/ septembrie 2025
Din cuprins:• Cosmin Vilcu, presedintele filialei Sibiu a PSC: Modificarile legislative aplicate in termen scurt creeaza un soc companiilor
• Irinel Tofan, presedintele filialei Iasi a PSC: Constructorii au nevoie de o perioada rezonabila de timp pana la aplicarea schimbarilor legislative
• Radu Samoila, director general Eky-Sam Iasi: Incertitudinea legislativa face imposibila planificarea activitatii de către constructori
• Catalin Simion, director general Nomis 2003 Galati: Daca nu ni se plătesc facturile, vom fi nevoiti sa disponibilizam din personal
Revista ARENA Constructiilor nr 5/iulie-august 2025
Din cuprins:• PSC Oltenia: Asigurarea la timp a platilor este primul pas pentru eficientizarea folosirii banilor publici
• PSC Galati: Statul ii impovareaza mai degraba pe cei bun-platnici
• PSC Vest: Mai bine nu incepem lucrarile decat sa lucram si sa nu fim platiti
• Patronatul Drumarilor: Fara finantare, lucrarile demarate se degradeaza si firmele falimenteaza
Revista ARENA Constructiilor nr 4/ iunie 2025
Din cuprins:• Vom circula mai curand pe autostrada A0 decat pe centura modernizata
• Nicolae Noica: Un minister unic al Lucrarilor Publice ar putea asigura continuitatea investitiilor
• Aprobare tacita, dar sa stim si noi!
• Achizitiile prin concurs de solutii ar putea creste calitatea investitiilor de anvergura
Revista ARENA Constructiilor nr 3/ mai 2025
Din cuprins:• Anghel Saligny: Cererile de plata sunt mai putine pentru ca multe investitii sunt in proiectare
• Fotovoltaice: Proiecte noi pentru infiintarea de parcuri fotovoltaice de peste 560 MW
• Polytrade Global: Structura integrata si dezvoltare regionala pentru tranzitia energetica
• Mari proiecte rutiere: Ani intregi de intarzieri in elaborarea studiilor de fezabilitate
Revista ARENA Constructiilor nr 2/ aprilie 2025
Din cuprins:• Avem bani europeni, dar fara constructori nu pot fi terminate proiectele
• Daniel Piturlea, președintele Concelex: Prudenta sporita în piata constructiilor si o dinamica dificila
• Virginia Farcas, manager MIS Grup: Multe proiecte noi sunt amanate, deciziile de investitii fiind luate cu tot mai mare precautie
• Agentia Nationala pentru Achizitii Publice: Intarzierea platilor pentru contractele de investitii publice
Revista ARENA Constructiilor nr 1/martie 2025
Din cuprins:• Fara finantare, constructorii nu pot sustine continuarea lucrarilor de drumuri
• Ministrul Cseke Attila: ”Vom acorda finantare pentru investitiile aproape de finalizare, urmand investitiile in derulare si cele noi”
• Modificarea pretului contractului dupa eliminarea integrala a facilitatilor fiscale pentru angajatii din constructii
• Drumuri expres: Anul acesta vor incepe lucrarile pentru construirea a 130 de km de drum expres
Revista ARENA Constructiilor nr 8/ nov-dec 2024
Din cuprins:• Galceava dintre proiectanti si constructori, intre legende si realitati
• Cristian Erbasu: ”Anul acesta am inceput foarte multe proiecte mari”
• TOPUL CONSTRUCTORILOR: Constructorii romani urca in topul firmelor, devansand firme cu capital strain
• Fundatii speciale: Dewatering & Piling modernizeaza infrastructura portuara, cu tehnologii de ultimă ora si echipe specializate
Revista ARENA Constructiilor nr. 7/ octombrie 2024
Din cuprins:• Vocea constructorilor: Plata la timp a facturilor si valoare multumitoare a contractelor – conditii pentru atribuirea licitatiilor
• Ziua Nationala a Constructorului: Breasla constructorilor, apreciata prin zeci de mesaje cu urari
• Tinerii specialisti: Volumul in crestere de investitii publice atrage tineri in sectorul constructiilor
• Bucuresti: Proiecte cu aproape 600 de apartamente sunt pregatite de un cunoscut dezvoltator
Revista ARENA Constructiilor nr.6/ septembrie 2024
Din cuprins:• Inca 2.100 km de drum de mare viteza vor intra in licitatie anii viitori
• Peste jumatate din valoarea contractelor de autostrazi revine constructorilor straini
• Achizitii publice: Preturi prea bune ca sa fie adevarate
• Preturile mici pentru lucrarile de constructii aduc nu riscuri, ci certitudini ca vor fi probleme
Revista ARENA Constructiilor nr.5/ iulie-august 2024
Din cuprins:• Cererea de lucratori calificati nu este acoperita nici macar in proportie de 30%
• Sursa de finantare a calificarii ar trebui prevazuta in devizul general al proiectelor de investitii
• Criza de lucratori calificati este cu mult peste ceea ce va inchipuiti
• Inspectia Muncii: Ucenicia in constructii
Revista ARENA Constructiilor nr 4/ iunie 2024
Din cuprins:• Proiecte mai scumpe decat estimarile, in lipsa cooperarii dintre autoritati si constructori
• Standardele de cost pentru drumuri nu tin cont de departarea santierului de sursele de agregate
• Diferente de 8-15% intre costul standard si cel efectiv
• Constructorii se confrunta cu provocari specifice industriei
Revista ARENA Constructiilor nr 3/ mai 2024
Din cuprins:Revista ARENA Constructiilor nr 2/aprilie 2024
Din cuprins:• Consiliile Judetene promit decontarea la timp a facturilor
• Selectarea celor mai potriviti contractanti, sarcina grea pentru autoritatile contractante
• Autoritatile judetene vor sa colaboreze cu FPSC pentru a realiza cat mai bine proiectele de investitii
• Diriginti de santier: Ce se intampla pe santiere
Revista ARENA Constructiilor nr 1/martie 2024
Din cuprins:• Infrastructura de apa si apa uzata: Avizele se obtin, in medie, intre 57 si 452 de zile
• S-a accentuat nevoia constructorilor pentru capital de lucru
• Ce alegem pentru arhitectura in anul alegerilor?
• Piata de arhitectura: Factori noi vor influenta anul acesta activitatea birourilor de arhitectura
revista ARENA Constructiilor nr 8/ nov-dec 2023
Din cuprins:• Arhitectii si administratia – colaborare, interactiune sau veriga lipsa
• Cristian Erbasu: ”Cea mai mare parte a profitului merge catre dezvoltarea firmelor din grup”
• TOPUL CONSTRUCTORILOR Cei mai mari constructori profita de oportunitatile numeroaselor proiecte de investitii publice
• Constructorii cu cele mai mari contracte obtinute anul acesta
Revista ARENA Constructiilor nr 7/ octombrie 2023
Din cuprins:• Peste 3.300 ha de teren pentru parcuri industriale
• Gijs Klomp, WDP Romania: Unde este posibil intentionam sa crestem suprafata inchiriabila a parcurilor noastre
• VGP: Anul acesta va mai fi livrata o cladire in parcul din Brasov
• Diriginti de santier: unele lucrari de constructii sunt incetinite din cauza penuriei de specialisti atestati
Revista ARENA Constructiilor nr 6/ septembrie 2023
Din cuprins:• TOPUL DRUMARILOR: Pe trend ascendent, spre un adevarat boom
• 12 drumuri expres vor fi scoase la licitatie pentru atribuirea contractelor de executie
• Bucuresti: Piata proprietatilor cu adevarat de lux este destul de restransa si are fluctuatii relativ reduse
• Brasov: Pretul locuintelor de lux inca este mai mic in Brasov decat in alte orase
Revista ARENA Constructiilor nr 5/ iulie-august 2023
Din cuprins:• Drumurile expres Pascani - Suceava - Siret au intarzieri in proiectare
• Ce contracte de peste 1 miliard de lei au primariile din Bucuresti
• Spitale de mari arsi: toate santierele vor fi deschise in acest an
• Cum contribuie arhitectura la calitatea vietii?
Revista ARENA Constructiilor nr 4/ iunie 2023
Din cuprins:• Centuri ocolitoare pe intreg cuprinsul tarii
• Autostrada Brasov – Sibiu: primii contractanti vor fi alesi anul acesta
• Proiecte gresite sau pretentii disproportionate?
• Piata este in continuare activa, cu multe cereri
Revista ARENA Constructiilor nr. 3/ mai 2023
Din cuprins:• Serviciile private pentru situatii de urgenta – reglementari si aspecte practice
• Timpul optim pentru proiectare
• Pe Autostrada Moldovei sunt mobilizați circa 3.000 de oameni si peste 1.150 de utilaje
• Terenuri Bucuresti – Ilfov: mai putini clienți, dar mai hotarati sa cumpere
Revista ARENA Constructiilor nr 2/ aprilie 2023
Din cuprins:Revista ARENA Constructiilor nr 1/martie 2023
Din cuprins:• Cand vom circula pe Autostrada Transilvania, de la Brasov la Bors
• Noile viteze ale pietei constructiilor exced actualul sistem birocratic al investitiilor
• Proiectantii trebuie sa faca fata si provocarilor in relatia cu autoritatile locale
• Clauze contractuale mai “stranse”, intr-o piata a proiectelor imobiliare contractata
Revista ARENA Constructiilor nr 8/nov-dec 2022
Din cuprins:• TOPUL CONSTRUCTORILOR
• Trei litere care ne vor schimba modul de a intelege constructiile: BIM
• Investitia in terenurile construibile, calculata pe metru patrat sau pe punctul de CUT
• Sunt achizitii de terenuri mai mult pentru portofoliu
Revista ARENA Constructiilor nr 7/ octombrie 2022
Din cuprins:• Concursul de solutii: de la achizitie publica, la semn al calitatii in constructii si al transparentei in administratie
• Boom-ul vanzarilor de utilaje, incert pentru distribuitorii de profil
• Dinspre achizitii spre inchirieri?
• Rentier din chirii imobiliare
Revista ARENA Constructiilor nr 6/ septembrie 2022
Din cuprins:• Global Investment Group Bucuresti – focusati pe performanta!
• Cererea se mentine ridicata, dar a redevenit sezoniera
• Pretul este in continuare criteriul principal pe baza caruia clientii iau deciziile
• Interes crescut pentru proprietati bine pozitionate, aproape de metrou
Revista ARENA Constructiilor nr5/ iulie-august 2022
Din cuprins:• ISC: Mai putine santiere in Bucuresti
• Fonduri europene si ajutoare de stat intre 20.000 și 45 mil. EUR, disponibile pentru companii
• ALPHA BUILDERS Constanta ghidati de calitate: Blocurile turn reprezinta ”perlele coroanei”
• Brasov- Sibiu: Preturile noilor apartamente au crescut cu 25%
Revista ARENA Constructiilor nr 4/ iunie 2022
Din cuprins:• Intretinerea drumurilor nationale necesita suplimentarea fondurilor alocate
• Arhitecti si ingineri, la fel si diferiti
• Producatori locali de materiale de constructii, preluati de un holding specializat
• Parcul Industrial Oradea: Finantarea si masurile guvernamentale ar putea incuraja investitorii in procesul de investitii
Revista ARENA Constructiilor nr. 3/ mai 2022
Din cuprins:• Ministrul Transporturilor si Infrastructurii, Sorin Grindeanu: ”Vom veni cu ajustari financiare, dar si cu alte solutii pentru a nu diminua ritmul deja instituit pe santiere”
• Ministrul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei, Cseke Attila: Avizarea unica va reduce termenele de emitere a actelor urbanistice
• Orase sustenabile. Semnul intrebarii.
• Ansambluri rezidentiale - Noutati pe scurt
Revista ARENA Constructiilor nr 2/ aprilie 2022
Din cuprins:• Noua realitate in constructii: ”Prin noi insine” ne reducem dependenta economica
• Mai puține documentatii de urbanism, dar mult mai riguros analizate
• Adapostul din adapost
• La cat ajunge costul dirigentiei de santier pentru o casa
Revista ARENA Constructiilor nr 1/ martie 2022
Din cuprins:• Consum mai mare de resurse pentru un consum redus de energie
• Cristian Erbașu: ”Sunt riscuri majore de nerealizare a proiectelor de investitii publice”
• Cresterea semnificativa a salariilor din constructii pare inevitabila in acest an
• Conditiile contractuale, din ce in ce mai nefavorabile constructorilor
Revista ARENA Constructiilor nr 8/ nov-dec 2021
Din cuprins:• Contracte Design sau Design & Build?
• Daniela Kasper: „Dezvoltarea bazata pe lacomie in perioadele bune implica riscuri imense in perioadele de criza”
• Bianca Eana, director de vanzari, Transilvania Residence: ”Succesul in imobiliare este direct proportional cu gradul de satisfactie a clientilor”
• Concept nou pentru locuinte în Bacau: „Soimul” Conbac - nascut din dorinta de a demonstra ca si in Romania pot fi realizate proiecte deosebite
Revista ARENA Constructiilor nr 7/octombrie 2021
Din cuprins:• Tinerii ingineri din constructii, intre mirajul strainatatii si oportunitatile autohtone
• Prea putini arhitecti pentru prea multe proiecte?
• ALPHA BUILDERS Constanța: 20 de ani de profesionalism
• Apartamentele noi de pe litoral raman in atentia investitorilor imobiliari
Revista ARENA Constructiilor nr 6/ septembrie 2021
Din cuprins:Revista ARENA Constructiilor nr 5/ iul – aug 2021
Din cuprins:• Santiere oprite, penurie de lucratori calificati – obstacole in calea investitiilor promise de Guvern
• A gresi e omeneste, dar nu si in proiectare
• Viitor turn cu 21 de niveluri
• Continua dezvoltarea unui ansamblu finantat de investitori israelieni
Revista ARENA Constructiilor nr 4/iunie 2021
Din cuprins:• Ajustarea valorii contractelor ca efect al scumpirii materialelor de constructii
• Scumpirea materialelor de constructii ar putea bloca proiectele de drumuri
• Birocratia autorizarii in constructii – intre frana si necesitate
• Urban Plaza - proiectul care redefineste linia orizontului la Brasov
Revista ARENA Constructiilor nr 3/mai 2021
Din cuprins:• Cum se descurca firmele de constructii primavara aceasta
• Ce intarzie realizarea marilor proiecte de infrastructura rutiera
• Brasov: Conceptul construirii de case familiale prinde teren
• Bucuresti: Vara aceasta incepe constructia a peste 550 de apartamente
Revista ARENA Constructiilor nr 2/aprilie 2021
Din cuprins:• Un alt fel de planificare urbana
• Arhitect-sef Oradea: Autorizatii de construire numai pentru cladiri nZEB
• Arhitect-sef Arad: Actele de urbanism pot fi scanate cu ajutorul unui cod QR
• Arhitect-sef Miercurea Ciuc: Cererea de locuinte noi este in crestere
Revista ARENA Constructiilor nr 1/ martie 2021
Din cuprins:• nZEB, intre mit si posibilitate
• Drumari: Facilitatile fiscale si protectia sociala reduc penuria de muncitori
• Romanii vor sa fie contractori principali in marile proiecte publice ale tarii
• Alina Alisa Bratu, arhitect sef al Sectorului 2: Noile dezvoltari imobiliare vor trebui sa respecte conditionari stricte
Revista ARENA Constructiilor nr.8 / nov – dec 2020
Din cuprins:• Multe ansambluri noi sunt sub nivelul celor comuniste
• Calitatea locuirii este sacrificata in favoarea unor profituri cat mai mari
• Cele mai multe dintre locuintele noi sunt de slaba calitate
• Ansambluri vechi si noi, de la sistematizarea centralista la urbanismul de reglementare
Revista ARENA Constructiilor nr.7/ octombrie 2020
Din cuprins:Revista ARENA Constructiilor nr 6/ septembrie 2020
Din cuprins:• Cum sunt verificate devizele proiectelor de investitii finantate din fonduri europene
• De la tendinte in arhitectura, la necesitatea de schimbare
• A doua faza a unui mare ansamblu va demara anul acesta
• Noutati pe scurt - Ansambluri rezidentiale
Revista ARENA Constructiilor nr 5/ iulie-august 2020
Din cuprins:• Marile investitii publice – speranta constructorilor romani
• Constructorii greci participa la proiecte romanesti de peste 1,4 miliarde de euro
• In constructii, si firmele mici si firmele foarte mari au facut concedieri
• Cand este o casa sanatoasa?
Revista ARENA Constructiilor nr 4/ iunie 2020
Din cuprins:• Intarzierile in emiterea avizelor de la Cultura ar putea fi reduse
• Marcel Bolos, ministrul Fondurilor Europene: ”Mizam pe o descentralizare a implementarii si apropierea de beneficiari”
• In sectorul constructiilor este cea mai avantajoasa forma de ”somaj tehnic”
• In vestul tarii continua planurile de investitii in spatii logistice
Revista ARENA Constructiilor nr. 3 / mai 2020
Din cuprins:• Fara lucratori calificati vom pierde oportunitatea unor investitii de miliarde de euro
• Un virus, o sansa pentru digitalizarea integrala
• Programul national de cadastrare, intarziat si de pandemie
• Impactul restrictiilor in asigurarea calitatii constructiilor
Revista ARENA Constructiilor nr 2/aprilie 2020
Din cuprins:• Cristian Erbasu: Pretul lucrarilor de constructii trebuie strict corelat cu calitatea lor
• Recomandarea arhitectului, un mod de a procura contracte?
• Coronavirusul transforma piata dezvoltarilor imobiliare din tara noastra
• In pandemia de coronavirus: Dezvoltatorii romani continua proiectele, cei straini sunt mai rezervati
Revista ARENA Constructiilor nr 1/ martie 2020
Din cuprins:• Arhitectura si calitatea locuirii
• Avem una dintre cele mai mici cote de impozitare a veniturilor din chirii din Europa
• Cum reducem munca nedeclarata in constructii
• Cererea de locuinte publice este acoperita putin peste 1%
Revista ARENA Constructiilor nr 8/ nov – dec 2019
Din cuprins:Revista ARENA Constructiilor nr 7/octombrie 2019
Din cuprins:• Proiectare si construire, separat sau la pachet?
• Peste 2000 de apartamente, in planurile pe urmatorii 5 ani ale unor dezvoltatori romani
• De la antreprenor general, la mare dezvoltator imobiliar
• Dinspre proiectele de masa, spre cele de lux
Revista ARENA Constructiilor nr 6/septembrie 2019
Din cuprins:• Distanta dintre proiect si realitate
• Investitori optimisti vor demara construirea unui mare ansamblu
• Dinspre proiecte mari cu mii de locuinte, spre proiecte mici in zone centrale
• Chiar daca se injumatatesc, profiturile din dezvoltarile rezidentiale raman substantiale
Revista ARENA Constructiilor nr 5 /iul-aug 2019
Din cuprins:• Macaragii au acces la locuri de munca prin asociatia lor profesionala
• Cat de pregatiti sunt absolventii pentru profesia de arhitect?
• Hotel, 1.200 apartamente si mare centru comercial, in planurile unui investitor grec
• Demararea proiectelor este întarziata de lipsa muncitorilor calificati
Revista ARENA Constructiilor nr 4/iunie 2019
Din cuprins:• Prea multi sau insuficienti arhitecti în Romania?
• Primul Cod al Constructiilor va aparea in februarie anul viitor
• Dinspre rezidentiale de lux, spre proiecte mixte cu spatii de birouri
• Va demara construirea a patru cladiri de birouri, deja inchiriate integral
Amenajari
Avantajele unei locuințe într-o construcție nouă
Atunci când cauți o locuință, inevitabil te întrebi dacă să alegi un apartament într-un bloc vechi sau într-o construcție nouă. Ambele variante au avantaje și dezavantaje, însă pentru cei care își doresc confort și cât mai puțin stres după mutare, …
Citeste mai mult
Opinii
Codul Urbanismului: Schimbarea de paradigma trebuie insotita de capacitate administrativa, personal calificat, digitalizare
Cel mai important efect al Codului Urbanismului este, din perspectiva arhitecților bucureșteni, schimbarea modului în care este organizat întregul proces de planificare, proiectare, avizare și autorizare, consideră Sergiu Petrea, președintele Filialei București a Ordinului Arhitecților din România. …
Citeste mai mult
Serban Tiganas: Urbanismul redevine public (?)
Certificarea firmelor de constructii: Cum sunt certificati constructorii in Europa si ce urmeaza sa fie in Romania?
Avizele si acordurile de mediu: Comisia de Acord Unic nu face o derogare de la legislatia de mediu
Serban Tiganas: Pentru o lege a achizitiilor publice in constructii
Piata Imobiliara
Antoniu Panait, managing director Vastint Romania: Viziunea de a transforma un ansamblu predominant de birouri intr-o destinarie urbana
Principalul proiect al Vastint aflat în dezvoltare, în această perioadă, este cea de-a doua fază a Timpuri Noi Square, care reprezintă și cel mai mare proiect de birouri aflat în construcție în București. ”Vorbim despre două clădiri, …
Citeste mai mult






