
Președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan
În pofida unui context financiar mai dificil, Județul Dâmbovița își propune să mențină ritmul investițiilor și chiar să demareze cele mai mari proiecte de investiții din istoria sa, ne-a declarat președintele CJ Dâmbovița, Corneliu Ștefan.
Până la începutul verii ar urma să înceapă lucrările la centura ocolitoare pentru orașele din nordul județului, Pucioasa și Fieni, un drum expres pe patru benzi. Contractul de proiectare și execuție, în valoare de 504 milioane lei, fără TVA, a fost atribuit în martie anul trecut.
A doua centură ocolitoare, tot în regim de patru benzi, este cea din jurul muncipiului Târgoviște, reședința de județ. Pentru contractul de proiectare și execuție, cu valoarea estimată de circa 723 milioane lei, fără TVA, au fost depuse șapte oferte, aflate în evaluare până pe 14 mai. Etapa de proiectare are șase luni, așa că președintele CJ Dâmbovița speră ca lucrările să demareze în acest an.
Totodată, vor continua lucrările pentru proiectele demarate anul trecut, cum este centura ocolitoare a orașului Găești, proiect finanțat parțial prin Programul Național ”Anghel Saligny” și parțial din bugetul județean. Stadiul lucrărilor este de aproape 50 %. Din bugetul propriu al Consiliului Județean va fi asigurată și cota de cofinanțare de 20 %, adică 34 milioane de lei.
”Guvernul României a schimbat regulile în timpul jocului. Trebuie să asigurăm o cofinanțare de 20 % când noi nu aveam nici măcar o prevedere bugetară în acest sens”, spune Corneliu Ștefan.
În cazul noului stadion din Târgoviște, realizat prin Compania Națională de Investiții, administrația județeană și-a îndeplinit deja obligațiile inițiale, contribuind cu circa 25 milioane de lei, punând la dispoziție gratuit terenul și asigurând utilitățile necesare pe termen lung. Dar acum i se solicită o contribuție suplimentară de 25 % din valoarea rămasă a proiectului.
“Nu mi se pare normal să mai plătim încă 50 de milioane de lei, în condițiile în care noi ne-am achitat deja obligațiile”, a afirmat Corneliu Ștefan.
Altă nemulțumire a edilului este legată de întârzierea aprobării bugetului de stat.
”Este pentru prima dată de la Revoluție, când bugetul este aprobat de autoritățile locale în luna mai. Niciodată nu am avut bugetul în luna mai. Au mai fost în februarie, martie, dar în mai niciodată. Din punct de vedere al cofinanțărilor și plăților către constructori nu am avut nicio problemă pentru că am mers pe cota de 1/12, dar avem lucrări noi pe care nu le-am putut lansa în licitație din cauza acestui buget întârziat. Cum ar fi, de exemplu, proiectul tehnic pentru centura ocolitoare a municipiului Moreni”, mai spune președintele CJ Dâmbovița.
Pentru județ, investițiile în sănătate rămân prioritare. Vor continua investițiile la Spitalul Județean de Urgență Dâmbovița. Recent au început lucrările de reabilitare la Spitalul de Pediatrie Gura Ocniței, după ce autoritățile au predat amplasamentul și au semnat ordinul de începere a execuției pentru modernizarea Pavilioanelor A, B și C, un proiect în valoare de aproximativ 66 milioane de lei.
În ceea ce privește eventuale împrumuturi, conducerea CJ nu a luat încă o decizie, însă aceasta ar putea deveni necesară pentru cofinanțarea unui proiect major – realizarea unei stații de tratare mecano-biologică, estimată la 128 milioane de euro, pentru care contribuția locală ar urma să fie de circa 18 milioane de euro.
Scumpirea combustibilului nu este vina autorităților contractante
Pe lângă sumele necesare pentru cofinanțare, ce pun presiune pe bugetele administrațiilor locale, a intervenit și scumpirea lucrărilor, pe fondul crizei energetice.
Corneliu Ștefan este de părere că Guvernul ar trebui să reanalizeze cadrul legislativ privind ajustările de preț din contractele publice, propunând chiar abrogarea ordonanței adoptate în perioada pandemiei.
Actul normativ a fost justificat în contextul creșterilor accelerate de prețuri din acea perioadă, însă, în prezent, spune domnul Ștefan, condițiile economice s-au stabilizat, iar menținerea lui generează presiuni semnificative asupra bugetelor locale. De aproximativ trei ani și jumătate, autoritățile locale sunt obligate prin lege să acorde aceste ajustări constructorilor, raportându-se la o reglementare din timpul pandemiei, deși contextul actual este diferit.
“Nu cred că este normal ca din bugetele proprii să dăm sume enorme de bani către constructori doar pentru că nu vrem să abrogăm o ordonanță din timpul pandemiei. Cam acesta este adevărul”, ne-a declarat Corneliu Ștefan.
În ceea ce privește impactul creșterii prețurilor la combustibil, el a ridicat problema responsabilității financiare: “Ce vină avem noi, autoritățile locale, de scumpirea combustibilului? Toate aceste ajustări le plătim din bani publici, din bugetele proprii, fără să primim fonduri de la Guvern”.
În acest context, președintele CJ Dâmbovița consideră că este necesară o intervenție rapidă a Guvernului, fie prin modificarea ordonanței privind ajustările, fie prin măsuri care să vizeze direct prețul combustibilului, avertizând că scumpirile se vor reflecta în întreaga economie, nu doar în sectorul construcțiilor.
65 % din bugetul CJ Dâmbovița, direcționat către investiții
Președintele Corneliu Ștefan a subliniat că și în 2026 administrația județeană își menține orientarea fermă către dezvoltare, alocând majoritatea resurselor financiare pentru investiții.
Peste 65 % din bugetul județului va fi direcționat către proiecte de dezvoltare, în timp ce doar 35 % este rezervat cheltuielilor de funcționare.
Conducerea CJ își propune să continue toate proiectele aflate în derulare, fără blocaje, și să aloce fonduri suplimentare pentru inițierea unor noi investiții.

