După negocierile cu Comisia Europeană în ceea ce privește finanțarea prin PNRR a proiectelor de infrastructură mare, mai multe tronsoane de autostradă vor fi finanțate prin alte fonduri europene. Astfel, unele segmente din autostrăzile A7 și A8 nu vor mai …
Citeste mai mult
Procedura de achiziție publică pentru atribuirea unui contract de lucrări rutiere, aferent unui importat proiect de infrastructură de transport, ar urma să fie lansată în viitorul apropiat. Valoarea estimată a acestui proiect depășește un miliard de lei. Documentația acestui proiect …
Citeste mai mult
În cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui mare contract de lucrări construcții inginerești au fost depuse opt oferte. Valoarea totală a contractului este estimată la 17 milioane de euro, iar finanțarea va fi realizată cu fonduri europene. …
Citeste mai mult
Mai multe firme de construcții au depus oferte în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui contract ce vizează proiectarea și edificarea de clădiri. Valoarea totală a contractului este estimată la peste 23 de milioane de euro. Proiectul …
Citeste mai mult
O hală de depozitare, cu anexe administrative și tehnice, va fi construită în provincie pentru o firmă locală. Documentația noului proiect prevede realizarea unei suprafețe construită desfășurată de peste 4 mii mp. Acest proiect parcurge în prezent etapele necesare în …
Citeste mai mult
-
Contract rutier, de 52 mil euro, primeste multe oferte
-
Lucrari de modernizare si construire drum, de peste 1 mld lei
-
Contract de lucrari ingineresti, de 17 mil euro, ofertat
-
Construirea de cladiri, intr-un contract de peste 23 mil euro, ofertata
-
Peste 4 mii mp de noi spatii vor fi edificate pentru o firma din provincie
Cum au fost redistribuite la finantare autostrazile, dupa negocierile cu Comisia Europeana
Un dezvoltator imobiliar din Bucuresti cere intrarea in concordat preventiv
Dezvoltatorul unui mare ansamblu rezidențial din București, ce ar urma să aibă patru blocuri cu peste 390 de apartamente, a solicitat intrarea în concordat preventiv. Aceasta este o procedură legală care ajută companiile aflate în dificultate financiară să evite insolvența, …
Citeste mai mult
Avans sau garantii pentru cei care cumpara energie electrica, cu livrare in viitor
Un mecanism de protecție împotriva unuia dintre cele mai riscante comportamente de pe piața energiei a fost introdus de către Autoritatea Națională de Reglementare în domeniul Energiei. Este vorba despre contractarea de energie electrică fără intenție reală de achiziție. „Energia …
Citeste mai mult
Tendinta de revenire a investitorilor straini pe piata imobiliara locala
Piața tranzacțiilor cu proprietăți generatoare de venituri din România – birouri, spații de retail, industriale și hoteluri – a înregistrat un volum total de aproximativ 391 milioane euro în prima jumătate a anului 2025, marcând o ușoară scădere de 6,5% …
Citeste mai mult
Sectorul constructiilor din Germania: Dupa scaderea de anul acesta ar urma o redresare in 2026
Industria construcțiilor din Germania este estimată să înregistreze o scădere de 1,8% în termeni reali în 2025, pe fondul costurilor ridicate ale materialelor și al cererii slabe. Cu toate acestea, începând din 2026, sectorul ar urma să își revină, înregistrând …
Citeste mai mult
Contract rutier, de 52 mil euro, primeste multe oferte
Un număr destul de mare de oferte au fost depuse în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui contract de execuție lucrări rutiere. Valoarea totală a contractului este estimată la 52 milioane de euro. Sursa de finanțare menționată …
Citeste mai mult
Lucrari de modernizare si construire drum, de peste 1 mld lei
Procedura de achiziție publică pentru atribuirea unui contract de lucrări rutiere, aferent unui importat proiect de infrastructură de transport, ar urma să fie lansată în viitorul apropiat. Valoarea estimată a acestui proiect depășește un miliard de lei. Documentația acestui proiect …
Citeste mai mult
Contract de lucrari ingineresti, de 17 mil euro, ofertat
În cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui mare contract de lucrări construcții inginerești au fost depuse opt oferte. Valoarea totală a contractului este estimată la 17 milioane de euro, iar finanțarea va fi realizată cu fonduri europene. …
Citeste mai mult
Construirea de cladiri, intr-un contract de peste 23 mil euro, ofertata
Mai multe firme de construcții au depus oferte în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui contract ce vizează proiectarea și edificarea de clădiri. Valoarea totală a contractului este estimată la peste 23 de milioane de euro. Proiectul …
Citeste mai mult
Blocuri cu cateva zeci de apartamente, in curs de autorizare
În două localități din același județ urmează să fie edificate noi clădiri cu locuințe colective, clădiri ce vor avea regim redus și mediu de înălțime. Unul dintre planurile de investiții prevede construirea unei clădiri cu opt niveluri, cu locuințe și …
Citeste mai mult
Proiect rutier de circa 28 mil euro, in pregatire
La aproape 28 milioane de euro se ridică valoarea estimată a unui important proiect rutier, aflat în pregătire. Finanțarea este prevăzută să fie parțial din fonduri europene nerambursabile și parțial de la bugetul de stat. Întrucât traficul în zonă este …
Citeste mai mult
Peste 4 mii mp de noi spatii vor fi edificate pentru o firma din provincie
O hală de depozitare, cu anexe administrative și tehnice, va fi construită în provincie pentru o firmă locală. Documentația noului proiect prevede realizarea unei suprafețe construită desfășurată de peste 4 mii mp. Acest proiect parcurge în prezent etapele necesare în …
Citeste mai mult
Sediu de firma, spatii de prezentare si depozitare, langa Capitala
Proiectul ce vizează construirea unui sediu de firmă, cu showroom și spații de depozitare, este în curs de obținere a autorizației de construire. Investiția va fi realizată într-o localitate din apropierea municipiului București. Documentația prevede și execuția altor obiective, precum …
Citeste mai mult
Viitor ansamblu, cu peste 90 apartamente, intr-un mare municipiu
Clădiri cu opt niveluri și peste 90 de unități locative ar urma să formeze un nou ansamblu rezidențial, propus să fie dezvoltat într-unul din marile orașe din țară. Pentru aceasta, a fost elaborată documentația ce prevede reglementarea terenului din punct …
Citeste mai mult
Lucrari de demolare si construire, propuse in provincie
Antreprenori locali au în vedere investiții pentru dezvoltarea activității firmelor pe care le dețin. Una dintre documentații prevede demolarea unui corp de clădire și construirea de spații pentru prestarea de servicii. O alta vizează edificarea de spații administrative și pentru …
Citeste mai mult
Ministerul Transporturilor: ”Nu pierdem niciun ban din PNRR”
Niciun euro destinat sectorului transporturilor din Planul Național de Redresare și Reziliență nu va fi pierdut, a anunțat Ministerul Transporturilor. În urma discuțiilor tehnice purtate cu reprezentanții Comisiei Europene, s-a stabilit că proiectele care rămân în PNRR vor fi finanțate …
Citeste mai mult
Santiere demarate, raman fara finantare prin PNRR
România se pregătește să își „reducă ambițiile” privind proiectele pe care va reuși să le ducă la bun sfârșit cu finanțare prin Planul Național de Redresare și Reziliență (PNRR), susține Dragoș Pîslaru, ministrul Investițiilor și Proiectelor Europene. Proiecte în valoare …
Citeste mai mult
Incep lucrarile la noul patinoar Flamaropol
Ordinul de începere a lucrărilor de construire a noului pationar Flamaropol va fi emis zile următoare, după cum a anunțat primarul general al Capitalei, Stelian Bujduveanu. Investiția va fi realizată de PMB în parteneriat cu Primăria Sectorului 2. Atât Primăria …
Citeste mai mult
Renegocierea PNRR: Proiecte de 6,3 mld euro sunt imposibil de realizat la termen
România se află în plin proces de renegociere a Planului Național de Redresare și Reziliență (PNRR), pentru a salva o parte din fondurile care riscă să fie pierdute. Din cele 7,8 miliarde euro (componenta de împrumut) aflate în pericol din …
Citeste mai mult
Doi sefi de institutii subordonate Ministerului Dezvoltarii raman cu salarii mai mari decat cel al ministrului
Exceptând două cazuri, în nicio instituție sau unitate din subordinea Ministerului Dezvoltării – cum ar fi Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară, Inspectoratul de Stat în Construcții, Agenția Națională pentru Locuințe, Institutul Național de Administrație sau Agenția Națională a …
Citeste mai mult
Arhitectii au un nou cod deontologic
Au intrat în vigoare Codul deontologic al profesiei de arhitect, precum și Regulamentul de organizare și funcționare a Ordinului Arhitecților din România, prin publicarea în Monitorul Oficial. (fișier atașat la finalul știrii) Totodată, a fost aprobat și Regulamentul-cadru privind înființarea, …
Citeste mai mult
Sector 1: Folosinta acoperisului in schimbul contributiei pentru reabilitarea blocului
Asociațiile de proprietari din Sectorul 1 al Bucureștiului care nu dispun de fonduri ca să achite contribuția pentru reabilitarea blocului vor avea la dispoziție mai multe alternative să își onoreze aceste obligații. Fie primăria poate finanța această cotă, cu obligația …
Citeste mai mult
Centura Ocolitoare Branesti a primit finantare prin PNRR
A fost semnat contractul de finanțare prin PNRR pentru Centura ocolitoare Brănești, din județul Ilfov. Contractul pentru proiectarea și execuția centurii Brănești a fost semnat pe 8 iulie anul acesta cu Tracon. Valoarea contractului semnat este de peste 30 de …
Citeste mai mult
Sectorul 3 vrea sa reabiliteze seismic 26 de cladiri
Un număr de 26 de clădiri din Sectorul 3 ar urma să beneficieze de lucrări de reabilitare pentru reducerea riscului seismic. La nouă blocuri deja au demarat lucrări de intervenție integrată. Acestea fac parte dintr-un grup de 11 clădiri pentru …
Citeste mai mult
Drumuri din Ilfov: Proiect nou si credite de angajament
Realizarea unui nou proiect rutier și credite de angajament pentru alte două proiecte au fost aprobate de către autoritățile județului Ilfov. Astfel, au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea DJ 101J, care leagă DJ 101 de Mănăstirea Sf. Nicolae Sitaru …
Citeste mai mult
Drumul judetean DJ 205H va fi modernizat cu fonduri din Anghel Saligny
Lucrările de modernizare a drumului județean DJ 205H vor fi finanțate cu fonduri din Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Asta după ce a fost semnat contractul de finanțare, după cum a anunțat Nicușor Halici, președintele Consiliului Județean Vrancea. În …
Citeste mai mult
Peste 3 mii mp de noi spatii de productie, proiect al unui antreprenor local
Planul de investiții al unei firme din provincie vizează edificarea de spații de producție, administrative și anexe sociale. Viitoarea hală va avea o suprafață construită ce depășește 3 mii mp. Documentația proiectului urmează în prezent pașii necesari pentru obținerea autorizației …
Citeste mai mult
Galerie comerciala langa Bucuresti, edificata pentru inchiriere
O clădire cu funcțiune comercială urmează să fie edificată într-o localitate din apropierea Capitalei. Vor fi realizate spații de comercializare produse, locuri de parcare, precum și racord stradal, amenajare accesuri, drumuri de circulații în incintă, utilități și împrejmuirea terenului. Acest …
Citeste mai mult
Contract de peste 15 mil euro primeste doua oferte
Două oferte au fost depuse în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui mare contract de lucrări inginerești. Valoarea totală a contractului este estimată la peste 15,4 milioane de euro, fără TVA. Datorită dezvoltării activității este necesară sistematizarea, …
Citeste mai mult
Noua unitate comerciala intr-un municipiu din provincie
O nouă unitate comercială va fi construită într-un municipiu din provincie. Documentația acestui nou proiect de dezvoltare imobiliară prevede și realizarea altor obiective, precum racorduri și branșamente, amenajări exterioare, îmbunătățire teren fundare și împrejmuirea terenului. Acest proiect a ajuns în …
Citeste mai mult
Constructii demolate, pentru edificarea unor spatii comerciale
A fost elaborată documentația ce prevede demolarea mai multor corpuri de clădire și edificarea, pe terenul astfel eliberat, de noi spații comerciale. De asemenea, sunt propuse și lucrări pentru amenajarea unui acces secundar. În prezent, acest proiect se află în …
Citeste mai mult
Viitoare hala de depozitare, in apropierea Capitalei
Un antreprenor local intenționează să investească în construirea de noi spații de depozitare, într-o localitate de lângă București. Planul prevede și execuția de lucrări conexe: circulații, parcare, instalații sub hală și în afara acesteia. În prezent, acest proiect parcurge ultimii …
Citeste mai mult
Autostrada Nadaselu – Mihaiesti: Instabilitatea taluzurilor determina schimbarea proiectului
Fenomene de instabilitate a taluzurilor au determinat necesitatea unor schimbări ale proiectului de construire a Autostrăzii Brașov – Târgu Mureș – Cluj – Oradea. Lucrările vizează Subsecțiunea 3A2: Nadășelu – Mihăiești (km 8+700 – km 25+500) – Etapa I. Astfel, …
Citeste mai mult
Centura Azuga: Guvernul a aprobat exproprieri de peste 23 mil. lei
Exproprierea unor imobile în vederea realizării centurii rutiere Azuga – Bușteni, investiție de interes național menită să asigure legătura dintre DN1 și viitorul nod de autostradă A3, a fost aprobată astăzi în ședința de Guvern. Pentru această etapă a fost …
Citeste mai mult
Impozit pe proprietate: Va fi luata in calcul valoarea de piata a proprietatii
Modul de calcul al impozitului pe proprietate ar putea suferi modificări începând cu 1 ianuarie 2026, potrivit anunțului făcut de premierul Ilie Bolojan. În locul sistemului actual, bazat în principal pe suprafață, autoritățile pregătesc un mecanism care să reflecte valoarea …
Citeste mai mult
Patru proiecte de infrastructura de transport primesc finantare nerambursabila
Patru proiecte de investiții în infrastructura de transport au fost selectate spre finanțare în urma procedurii pentru selecția proiectelor în cadrul apelului de proiecte CEF – Transport 2024. Valoarea totală a grantului CEF acordat este de 84,91 milioane de euro. …
Citeste mai mult
Drumuri modernizate: diferente intre judete
Diferențele constatate în raportul Ministerului Dezvoltării privind starea teritoriului ”Disparități teritoriale în România” sugerează nevoia unor politici de infrastructură adaptate compoziției rețelei rutiere și realităților teritoriale specifice fiecărui județ. Ponderea drumurilor județene modernizate Drumurile modernizate sunt cele care au partea …
Citeste mai mult
Cazane cu combustibili fosili: Acordarea stimulentelor financiare va fi interzisa, cu anumite exceptii
Va fi interzisă, cu anumite excepții, acordarea de stimulente financiare la nivel național pentru lucrări de creștere a performanței energetice a clădirilor care vizează instalarea cazanelor autonome alimentate cu combustibili fosili. Aceasta potrivit unui nou proiect de ordonanță de guvern. …
Citeste mai mult
Presedintele Nicusor Dan: Pentru ca TVA sa ramana la 19% era nevoie de reforma administrativa
Președintele României, Nicușor Dan, a explicat de ce a fost agreată creșterea TVA la 21%, deși în campania electorală declarase ferm că nu va susține o astfel de măsură. În discuțiile purtate cu partidele din coaliție și cu premierul desemnat …
Citeste mai mult
Aproape 10 mii mp de noi spatii de depozitare
Proiectul ce prevede edificarea unei hale de depozitare în apropierea unui mare municipiu a ajuns în etapa premergătoare obținerii autorizației de construire. De asemenea, investiția vizează și realizarea altor obiective: amenajarea accesului auto și pietonal, amenajări exterioare, rezerva de apă …
Citeste mai mult
Dezvoltarea unui mare ansamblu imobiliar a ajuns in faza de autorizare
Lucrările pentru edificarea unui mare ansamblu imobiliar sunt tot mai aproape de a fi demarate, proiectul aflându-se în etapa premergătoare obținerii autorizației de desființare, respectiv de construire. Documentația prevede demolarea construcțiilor existente și construirea unui ansamblu cu funcțiuni mixte (locuințe …
Citeste mai mult
Noua hala, cu peste 7,5 mii mp scd, pentru un producator local
Un producător din țara noastră are în plan să construiacă noi spații pentru dezvoltarea activității pe care o desfășoară. Suprafața construită desfășurată propusă pentru viitoarea hală depășește 7,5 mii mp. Acest proiect parcurge în prezent etapele necesare în vederea obținerii …
Citeste mai mult
Peste 8 mii mp de noi spatii industriale, langa Bucuresti
Vor fi construite două hale de depozitare și va fi extinsă una dintre halele existente într-un ansamblu imobiliar logistic. Lucrările vizează realizarea unei arii construite totale de peste 8 mii mp și se vor desfășura într-o localitate din apropierea Capitalei. …
Citeste mai mult
Parcuri fotovoltaice de peste 65 MWp vor fi infiintate
O nouă investiție pe piața energiei din surse regenerabile urmează să fie realizată în provincie. Documentația proiectului, care este pe cale să obțină autorizația de construire, prevede înființarea a trei parcuri fotovoltaice, cu puterea totală instalată de peste 65 MW. …
Citeste mai mult
Viitoare zone industriale intr-un municipiu, pe terenuri de peste 6 ha
În vederea înființării a două zone industriale, proprietarii terenurilor cu suprafața de peste șase hectare fac demersurile necesare pentru reglementarea acestora din punct de vedere urbanistic. Ambele proiecte își urmează parcursul birocratic în vederea obținerii aprobării din partea autorităților locale. …
Citeste mai mult
DN25 Galati-Hanu Conachi: a fost emis ordinul de incepere a lucrarilor
A fost emis ordinul de începere pentru proiectarea și execuția lucrărilor de modernizare a drumului național DN 25 Galați – Hanu Conachi. Aceasta după ce asocierea care a câștigat licitația a depus garanția de bună execuție, reprezentând 5% din valoarea …
Citeste mai mult
Autostrada A8 Unirii: UMB a depus contestatie pentru lotul 1D Joseni-Ditrau
Asocierea SA&PE Construct SRL – Spedition UMB – Tehnostrade SRL a depus o contestație la Consiliul Național pentru Soluționarea Contestațiilor (CNSC) în cadrul procedurii de atribuire a contractului de proiectare și execuție a lotului 1D Joseni-Ditrău, aferent autostrăzii A8 „Unirii”. …
Citeste mai mult
Exproprieri de peste 2 mil euro pentru un drum de legatura
Pentru realizarea drumului de legătură la drumul național DN 71 sunt necesare exproprieri pentru 440 de imobile proprietate privată, ceea ce înseamnă o suprafață de peste 600 mii metri pătrați. Astfel, conform unui proiect de Hotărâre de Guvern, despăgubirile se …
Citeste mai mult
Salariile in constructii, mai mari ca anul trecut
Salariile în construcții au scăzut ușor în luna mai a acestui an comparativ cu luna precedentă, dar tot au fost mai mari față de aceeași lună a anului trecut, indică cele mai recenate date furnizate de Institutul Național de Statistică …
Citeste mai mult
O firma de constructii vrea sa preia o societate de exploatare a carierelor proprii
Consiliul Concurenţei analizează tranzacția prin care Vladrom SRL intenționează să preia Xannat Minerals SRL. Vladrom SRL activează în următoarele domenii: transportul rutier de mărfuri, extracția pietrișului și a nisipului, comercializarea agregatelor de balastieră și carieră, precum și executarea lucrărilor de …
Citeste mai mult
Inflatia a urcat la 5,7%, in iunie
Rata anuală a inflaţiei, în luna iunie a acestui an, a fost 5,7%, comparativ cu aceeași lună a anului trecut, arată cele mai noi date furnizate de Institutul Național de Statistică. De la începutul anului (iunie 2025 comparativ cu decembrie …
Citeste mai mult
AIIR ar putea fi recunoscuta ca fiind de utilitate publica
Asociația Inginerilor de Instalații din România (AIIR) este propus să fie recunoscută ca fiind de utilitate publică. Asta, după ce Guvernul a constatat îndeplinirea cumulativă a condițiilor prevăzute de lege în urma examinării documentației, proiectul de hotărâre fiind elaborat. Proiectul …
Citeste mai mult
Loturile din patru parcuri PSI, concesionate prin licitatie
Agenția de Dezvoltare Locală Oradea (ADLO) a lansat licitația publică pentru atribuirea de parcele în Parcurile de Specializare Inteligentă (PSI) din Aleșd, Beiuș, Marghita și Ștei. Terenurile sunt destinate construirii de hale / clădiri pentru activități de producție și/sau servicii, …
Citeste mai mult
Edificarea unui ansamblu cu peste 200 apartamente, in curs de autorizare
Un nou ansamblu imobiliar, cu peste 200 de unități locative, dintr-un mare oraș este propus să fie dezvoltat etapizat. Investiția prevede ca în incintă să fie amenajate un loc de joacă și parcări. Acest proiect a ajuns în prezent în …
Citeste mai mult
Blocuri cu 14 niveluri, in a doua etapa de dezvoltare a unui ansamblu
Într-unul din marile muncipii din țară urmează să fie demarată cea de-a doua etapă de dezvoltare a unui ansamblu cu funcțiuni mixte. Clădirile ce vor fi edificate în această fază vor avea 14 niveluri și vor cuprinde locuințe colective și …
Citeste mai mult
In ce stadiu se afla unul dintre cele mai mari spitale regionale din tara
Pregătirile pentru realizarea unuia dintre cele mai mari spitale regionale din România înaintează, șantierul fiind încă într-o fază de monitorizare, în așteptarea semnării contractului principal de construcție. Cadrul legislativ permite multiple căi de atac (contestații, plângeri), ceea ce poate conduce …
Citeste mai mult
Pregatiri pentru dezvoltarea infrastructurii aeroportuare
O investiție majoră pentru infrastructura aeroportuară din țara noastră prinde contur. Potrivit estimărilor beneficiarului, serviciile de proiectare și asistență tehnică se ridică la o valoare de aproximativ 40 milioane euro. Sursele de finanțare ale acestui proiect, din acest moment, sunt …
Citeste mai mult
Circa 10 mil euro, pentru reconversia functionala a unei unitati de productie
Mai multe tipuri de lucrări sunt prevăzute să fie executate pentru reconversia funcțională a unei unități de producție din provincie. Printre acestea se numără: demolarea unor corpuri secundare, extinderea și modernizarea construcțiilor existente, edificarea unor corpuri noi de clădire și …
Citeste mai mult
Agregate minerale: un volum de peste 1,7 mil mc va fi exploatat
Un nou perimetru pentru extracția produselor de balastieră este pregătit pentru a fi deschis în provincie. Din noua sursă va fi exploatat și valorificat un volum de peste 1,7 milioane mc de nisip și pietriș, iar după finalizarea lucrărilor pe …
Citeste mai mult
Peste 4 mii mp de spatii industriale vor fi demolati
Mai multe construcții industriale dintr-un municipiu sunt propuse pentru a fi desființate parțial deoarece acestea sunt neutilizate sau degradate. Suprafața construită totală ce urmează să fie demolată depășește 4 mii mp. În prezent, acest proiect parcurge pașii necesari pentru obținerea …
Citeste mai mult
Contract rutier, de 52 mil euro, primeste multe oferte
Un număr destul de mare de oferte au fost depuse în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui contract de execuție lucrări rutiere. Valoarea totală a contractului este estimată la 52 milioane de euro. Sursa de finanțare menționată …
Citeste mai mult
Lucrari de modernizare si construire drum, de peste 1 mld lei
Procedura de achiziție publică pentru atribuirea unui contract de lucrări rutiere, aferent unui importat proiect de infrastructură de transport, ar urma să fie lansată în viitorul apropiat. Valoarea estimată a acestui proiect depășește un miliard de lei. Documentația acestui proiect …
Citeste mai mult
Contract de lucrari ingineresti, de 17 mil euro, ofertat
În cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui mare contract de lucrări construcții inginerești au fost depuse opt oferte. Valoarea totală a contractului este estimată la 17 milioane de euro, iar finanțarea va fi realizată cu fonduri europene. …
Citeste mai mult
Construirea de cladiri, intr-un contract de peste 23 mil euro, ofertata
Mai multe firme de construcții au depus oferte în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui contract ce vizează proiectarea și edificarea de clădiri. Valoarea totală a contractului este estimată la peste 23 de milioane de euro. Proiectul …
Citeste mai mult
Peste 4 mii mp de noi spatii vor fi edificate pentru o firma din provincie
O hală de depozitare, cu anexe administrative și tehnice, va fi construită în provincie pentru o firmă locală. Documentația noului proiect prevede realizarea unei suprafețe construită desfășurată de peste 4 mii mp. Acest proiect parcurge în prezent etapele necesare în …
Citeste mai mult
Peste 3 mii mp de noi spatii de productie, proiect al unui antreprenor local
Planul de investiții al unei firme din provincie vizează edificarea de spații de producție, administrative și anexe sociale. Viitoarea hală va avea o suprafață construită ce depășește 3 mii mp. Documentația proiectului urmează în prezent pașii necesari pentru obținerea autorizației …
Citeste mai mult
Galerie comerciala langa Bucuresti, edificata pentru inchiriere
O clădire cu funcțiune comercială urmează să fie edificată într-o localitate din apropierea Capitalei. Vor fi realizate spații de comercializare produse, locuri de parcare, precum și racord stradal, amenajare accesuri, drumuri de circulații în incintă, utilități și împrejmuirea terenului. Acest …
Citeste mai mult
Contract de peste 15 mil euro primeste doua oferte
Două oferte au fost depuse în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui mare contract de lucrări inginerești. Valoarea totală a contractului este estimată la peste 15,4 milioane de euro, fără TVA. Datorită dezvoltării activității este necesară sistematizarea, …
Citeste mai mult
Noua unitate comerciala intr-un municipiu din provincie
O nouă unitate comercială va fi construită într-un municipiu din provincie. Documentația acestui nou proiect de dezvoltare imobiliară prevede și realizarea altor obiective, precum racorduri și branșamente, amenajări exterioare, îmbunătățire teren fundare și împrejmuirea terenului. Acest proiect a ajuns în …
Citeste mai mult
Constructii demolate, pentru edificarea unor spatii comerciale
A fost elaborată documentația ce prevede demolarea mai multor corpuri de clădire și edificarea, pe terenul astfel eliberat, de noi spații comerciale. De asemenea, sunt propuse și lucrări pentru amenajarea unui acces secundar. În prezent, acest proiect se află în …
Citeste mai mult
Aproape 10 mii mp de noi spatii de depozitare
Proiectul ce prevede edificarea unei hale de depozitare în apropierea unui mare municipiu a ajuns în etapa premergătoare obținerii autorizației de construire. De asemenea, investiția vizează și realizarea altor obiective: amenajarea accesului auto și pietonal, amenajări exterioare, rezerva de apă …
Citeste mai mult
Dezvoltarea unui mare ansamblu imobiliar a ajuns in faza de autorizare
Lucrările pentru edificarea unui mare ansamblu imobiliar sunt tot mai aproape de a fi demarate, proiectul aflându-se în etapa premergătoare obținerii autorizației de desființare, respectiv de construire. Documentația prevede demolarea construcțiilor existente și construirea unui ansamblu cu funcțiuni mixte (locuințe …
Citeste mai mult
Noua hala, cu peste 7,5 mii mp scd, pentru un producator local
Un producător din țara noastră are în plan să construiacă noi spații pentru dezvoltarea activității pe care o desfășoară. Suprafața construită desfășurată propusă pentru viitoarea hală depășește 7,5 mii mp. Acest proiect parcurge în prezent etapele necesare în vederea obținerii …
Citeste mai mult
Peste 8 mii mp de noi spatii industriale, langa Bucuresti
Vor fi construite două hale de depozitare și va fi extinsă una dintre halele existente într-un ansamblu imobiliar logistic. Lucrările vizează realizarea unei arii construite totale de peste 8 mii mp și se vor desfășura într-o localitate din apropierea Capitalei. …
Citeste mai mult
Parcuri fotovoltaice de peste 65 MWp vor fi infiintate
O nouă investiție pe piața energiei din surse regenerabile urmează să fie realizată în provincie. Documentația proiectului, care este pe cale să obțină autorizația de construire, prevede înființarea a trei parcuri fotovoltaice, cu puterea totală instalată de peste 65 MW. …
Citeste mai mult
Edificarea unui ansamblu cu peste 200 apartamente, in curs de autorizare
Un nou ansamblu imobiliar, cu peste 200 de unități locative, dintr-un mare oraș este propus să fie dezvoltat etapizat. Investiția prevede ca în incintă să fie amenajate un loc de joacă și parcări. Acest proiect a ajuns în prezent în …
Citeste mai mult
Blocuri cu 14 niveluri, in a doua etapa de dezvoltare a unui ansamblu
Într-unul din marile muncipii din țară urmează să fie demarată cea de-a doua etapă de dezvoltare a unui ansamblu cu funcțiuni mixte. Clădirile ce vor fi edificate în această fază vor avea 14 niveluri și vor cuprinde locuințe colective și …
Citeste mai mult
In ce stadiu se afla unul dintre cele mai mari spitale regionale din tara
Pregătirile pentru realizarea unuia dintre cele mai mari spitale regionale din România înaintează, șantierul fiind încă într-o fază de monitorizare, în așteptarea semnării contractului principal de construcție. Cadrul legislativ permite multiple căi de atac (contestații, plângeri), ceea ce poate conduce …
Citeste mai mult
Circa 10 mil euro, pentru reconversia functionala a unei unitati de productie
Mai multe tipuri de lucrări sunt prevăzute să fie executate pentru reconversia funcțională a unei unități de producție din provincie. Printre acestea se numără: demolarea unor corpuri secundare, extinderea și modernizarea construcțiilor existente, edificarea unor corpuri noi de clădire și …
Citeste mai mult
Agregate minerale: un volum de peste 1,7 mil mc va fi exploatat
Un nou perimetru pentru extracția produselor de balastieră este pregătit pentru a fi deschis în provincie. Din noua sursă va fi exploatat și valorificat un volum de peste 1,7 milioane mc de nisip și pietriș, iar după finalizarea lucrărilor pe …
Citeste mai mult
Cine oferteaza pentru un contract rutier estimat la 142 mil euro
Mai multe asocieri de firme s-au arătat interesate de un contract de lucrări rutiere a cărui valoare totală este estimată la 142 milioane de euro. Mai exact, șapte oferte au fost depuse în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru …
Citeste mai mult
Primul bloc dintr-un nou ansamblu va avea peste 100 apartamente
Un dezvoltator local face demersuri pentru obținerea autorizației de construire a unei clădiri cu funcțiuni mixte, prima dintr-un viitor ansamblu rezidențial. Vor fi realizate peste o sută de unități locative și un spațiu comercial la parter, destinat locatarilor și locuitorilor …
Citeste mai mult
Peste 5 mii mp de noi spatii, pentru un mare retailer
O clădire cu funcțiune comercială, cu construcții anexe interioare și exterioare, este prevăzut să fie realizată într-unul din marile municipii din țară. Documentația propune realizarea unei suprafețe desfășurate de peste 5 mii mp. Acest proiect parcurge în prezent etapele necesare …
Citeste mai mult
Aproape 100 apartamente vor fi construite intr-un mare oras
Investitori imobiliari locali intenționează să construiască, într-unul din marile municipii din țară, o clădire mixtă, cu regim redus de înălțime. În cadrul viitorului bloc vor fi amenajate aproape o sută unități locative și spații pentru comerț / servicii și birouri …
Citeste mai mult
Un contract spitalicesc, estimat la 49 mil euro, primeste doar doua oferte
Doar două oferte au fost depuse în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui contract de lucrări la o unitate spitalicească. Valoarea totală a investiției este estimată la 49 milioane de euro, finanțarea fiind asigurată din fonduri bugetare. …
Citeste mai mult
Aproape 14 mii mp de noi spatii de depozitare, langa Capitala
Proiectul vizează etapa a doua de dezvoltare și propune realizarea unei hale industriale într-o localitate de lângă București. În prezent, acest proiect a ajuns în faza dinaintea obținerii autorizației de construire. Viitorul corp de clădire va avea aria desfășurată de …
Citeste mai mult
Viitoare unitate de cercetare si productie, cu aproape 10 mii mp scd
Un important producător local are planificate investiții pentru realizarea unui centru de cercetare și a unei hale de producție. Ambele clădiri vor avea suprafața desfășurată totală de aproape 10 mii mp. Acest proiect își urmează parcursul birocratic în vederea obținerii …
Citeste mai mult
Concurenta mare pentru un contract estimat la peste 79 mil euro
Nouă oferte au fost depuse în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui contract ce vizează lucrări la o unitate spitalicească. Valoarea totală a contractului este estimată la peste 79 milioane de euro. Procedura de atribuire a contractului …
Citeste mai mult
Contract rutier, estimat la aproape 27 mil euro, ofertat
Mai multe firme s-au arătat interesate de un contract de lucrări rutiere a cărui valoare totală este estimată la aproape 27 milioane de euro. Astfel, zece oferte au fost depuse în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea acestuia. …
Citeste mai mult
Terenuri de peste 6 mii mp, pregatite pentru noi dezvoltari imobiliare
Mai multe construcții, care în prezent sunt amplasate pe două parcele de teren, cu suprafața totală de peste 6 mii mp, dintr-un municipiu, sunt propuse pentru demolare. Ulterior, terenurile astfel eliberate vor fi valorificate din punct de vedere imobiliar. Acest …
Citeste mai mult
Aproape 180 noi apartamente, in apropierea unui mare municpiu
Un nou ansamblu imobiliar mixt urmează să fie construit într-o localitate din apropierea unui mare oraș. Viitoarele clădiri vor avea regim mic de înălțime și vor cuprinde, în total, aproape 180 unități locative. În prezent, acest proiect parcurge etapele necesare …
Citeste mai mult
In ce stadiu se afla proiectul unei autostrazi importante
Un important proiect de autostradă este în curs de implementare, iar fiecare tronson parcurge o etapă diferită a procesului administrativ și tehnic. Proiectul avansează, majoritar acesta aflându-se în faza de licitație, iar pentru un tronson va fi stabilit un nou …
Citeste mai mult
Pasaj peste un drum national, autorizat din nou
Lucrările pentru realizarea unui pasaj peste un drum național, care au fost autorizate prima dată în primăvara anului 2021, au fost supuse din nou autorizării. Intervențiile aferente au o valoare de peste 600 mii euro, echivalentul a peste 3 milioane …
Citeste mai mult
Viitor parc fotovoltaic, investitie romaneasca de aproape 61 mil euro
O nouă unitate electrică fotovoltaică este prevăzut să fie înființată în provincie, pe terenuri cu suprafața de peste 1,2 milioane metri pătrați. Valoarea totală a investiției a fost estimată la aproape 61 milioane euro. Acest proiect parcurge în prezent etapele …
Citeste mai mult
Ce probleme a intampinat executia unui lot de autostrada
Un sector de autostradă a întâmpinat deficiențe în timpul execuției, ceea ce a dus la întârzieri. Pentru a nu se repeta astfel de situații, CNAIR SA insistă ca programele de execuție ale antreprenorilor să prevadă prioritar execuția lucrărilor către zonele …
Citeste mai mult
Un ansamblu cu peste 300 apartamente va fi dezvoltat intr-un mare oras
Mai multe clădiri cu funcțiune mixtă (locuințe colective și spații comerciale) vor forma un nou ansamblu imobiliar dintr-un mare municipiu. Viitoarele blocuri vor avea regim variat de înălțime, de până la 14 niveluri, și vor cuprinde, în total, peste 300 …
Citeste mai mult
Peste 28 mii mp de noi spatii, in etapa a doua de dezvoltare a unui centru logistic
Proiectul, ce prevede extinderea unui centru logistic cu funcțiunea de depozitare, producție și producție ușoară, spații administrative, este pe cale de a obține autorizația de construire. Suprafața desfășurată totală propus să fie realizată în această etapă depășește 28 mii mp. …
Citeste mai mult
Cine concureaza pentru un contract rutier, de aproape 23 mil euro
Șase oferte au fost depuse în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui contract de lucrări rutiere. Valoarea totală a acestuia este estimată la aproape 23 de milioane de euro. Contractul de tip acord-cadru vizează lucrări de întreținere …
Citeste mai mult
Contract rutier, de pana la 16 mil euro, ofertat
Mai multe firme s-au arătat interesate de un contract de lucrări rutiere a cărui valoare totală este estimată între minimum 13,52 milioane de euro și maximum 16,17 milioane de euro, ambele sume fără TVA. Astfel, nouă oferte au fost depuse …
Citeste mai mult
Cinci oferte, pentru un contract rutier, estimat la 15 mil euro
Mai multe oferte au fost depuse în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui contract ce vizează realizarea unor lucrări rutiere. Valoarea totală a acestuia este estimată la 15 milioane de euro, fără TVA, iar ofertele sunt în …
Citeste mai mult
Aproape 200 apartamente, in blocuri noi din Capitala
Un nou ansamblu mixt este pregătit pentru a fi dezvoltat în municipiul București. Viitoarele clădiri vor avea regim mare de înălțime și vor cuprinde aproape 200 unități locative și spații pentru servicii la parter. Acest proiect parcurge în prezent etapele …
Citeste mai mult
Noi schimbari in programul de investitii Anghel Saligny
Noi ajustări importante vor fi realizate în procedurile de finanțare pentru investițiile derulate prin Programul Național de Investiții „Anghel Saligny”. Modificările vizează alinierea normelor metodologice la realitățile din teren și la problemele deja soluționate prin Legea nr. 55/2025. Declarația pe …
Citeste mai mult
Aproape 26 mii mp de noi spatii comerciale, langa Capitala
Proiectul, ce vizează realizarea unui mare centru comercial, într-o localitate de lângă București, a ajuns în faza dinaintea obținerii autorizației de construire. Documentația proiectului prevede realizarea unei suprafețe construite de aproape 26 mii mp, dar și execuția de lucrări pentru: …
Citeste mai mult
Un nou lot de drum expres intra in constructie
Un nou segment, de 47 kilometri de drum expres din țară, dintr-un proiect rutier major intră în faza de execuție. Proiectul a primit undă verde pentru începerea lucrărilor, care vor fi realizate în parteriat cu autorități centrale și locale. Valoarea …
Citeste mai mult
Concurenta mare pentru un contract estimat la peste 28 mil euro
Nu mai puțin de treisprezece oferte au fost depuse în cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea unui contract de lucrări inginerești a cărui valoare totală este estimată la peste 28 de milioane de euro. Finanțarea va fi realizată …
Citeste mai mult
Amplu ansamblu imobiliar, in Bucuresti
Demersurile unui mare investitor imobiliar ce intenționează să construiască un ansamblu de anvergură în Capitală continuă. În cadrul viitorului ansamblu se vor regăsi locuințe colective, spații pentru comerț, pentru educație și cămine școlare. În prezent, acest proiect își urmează parcursul …
Citeste mai mult
Drum de legatura, realizat cu 80 mil euro
Un proiect important a ajuns la a treia etapă a dezvoltării acestuia, etapă care va necesita o finanțare de 80 milioane euro, echivalentul a peste 400 milioane lei. Proiectul include, pe lângă realizarea unui drum de legătură, mai multe poduri, …
Citeste mai mult
Mai multi bani pentru un important proiect rutier
Valoarea unui mare proiect rutier a fost majorată, după ce a fost revizuit Studiul de Fezabilitate necesar lucrărilor. Astfel, valoarea totală a proiectului a crescut cu 14%, ajungând să fie, după revizuiri, 46 de milioane de euro, cu TVA inclus. …
Citeste mai mult
Noi spatii de vanzare si depozitare, pentru un distribuitor local
O hală cu funcțiuni de comerț, depozitare, administrativ și anexe tehnice urmează să fie realizate în provincie. De asemenea, vor fi executate lucrări pentru: asigurarea rezervei de apă, amenajarea locurilor de parcare și a accesului din drumul național, dar și …
Citeste mai mult
Viitoare parcuri fotovoltaice, de aproape 90 MWp, in provincie
Documentațiile ce vizează realizarea unor unități de producere a energiei electrice folosind surse regenerabile, sunt pe cale de a obține autorizația de construire. Cele două parcuri fotovoltaice, cu puterea totală de aproape 90 MWp cc, vor fi înființate în aceeași …
Citeste mai mult
Aproape 350 de apartamente vor fi construite cu circa 8 mil euro
Un ansamblu de clădiri cu regim mediu de înălțime, ce vor cuprinde, în total, aproape 350 de unități locative, urmează să fie dezvoltat într-unul din marile municipii din țară. Valoarea totală a investiției a fost estimată la circa 8 milioane …
Citeste mai mult
Hala industriala, spatii de birouri si spatii comerciale, in curs de autorizare
Lucrări de construire a unei hale industriale, spatii de birouri și spații comerciale sunt propuse să se desfășoare într-o localitate din apropierea unui mare municipiu. De asemenea, sunt prevăzute: realizarea infrastructurii edilitare, amenajări exterioare, racorduri și branșamente și împrejmuirea terenului. …
Citeste mai mult
Agregate minerale: Pregatiri pentru extractia a peste 980 mii mc de produse de balastiera
Lucrări de extracție sunt propuse să se desfășoare într-un nou perimetru pentru exploatarea nisipului și pietrișului. Volumul de material util estimat că va fi exploatat și valorificat depășește 980 mii mc. În prezent, acest proiect parcurge pașii necesari pentru obținerea …
Citeste mai mult
Mai multe constructii cu spatii de depozitare vor fi edificate in apropierea Capitalei
Antreprenori locali au pregătit investiții pentru edificarea, în două localități de lângă București, de noi spații în care să-și desfășoare activitatea. Una dintre documentații prevede realizarea unui ansamblu logistic format din patru hale, iar cea de-a doua vizează edificarea mai …
Citeste mai mult
Peste 2 mii mp de noi spatii comerciale, in provincie
O clădire cu destinație comercială urmează să fie edificată în provincie, proiectul de dezvoltare imobiliară fiind pe cale să obțină autorizația de construire. Documentația prevede realizarea unei suprafețe construită totală (spațiul comercial și depozitul aferent) de peste 2 mii mp. …
Citeste mai mult
Cladire noua, cu locuinte si spatii de birouri, langa Bucuresti
Aproape 80 de noi unități locative și spații pentru birouri sunt prevăzute să fie amenajate într-o nouă clădire din apropierea Capitalei. Proiectul, care este pe cale de a obține autorizația de construire, prevede și execuția de lucrări pentru realizarea branșamentelor …
Citeste mai mult
Aproape 170 de noi apartamente, in blocuri turn din Bucuresti
Cunoscuți investitori imobiliari pregătesc vânzarea, cu autorizație de construire, a unui teren din București. Pe acest teren este prevăzută edificarea unui ansamblu imobiliar ce va cuprinde blocuri cu regim mare de înălțime. Viitoarele blocuri turn vor include aproape 170 de …
Citeste mai mult
O baza sportiva din Capitala va fi modernizata cu peste 11 mil euro
Urmează să fie executate lucrări de modernizare și reparare a unei baze sportive din Capitală. Documentația acestui nou proiect de investiții a ajuns în etapa premergătoare obținerii autorizației de construire. Costurile necesare pentru realizarea proiectului au fost estimate la o …
Citeste mai mult
Constructii demolate si noi lucrari pe un teren din Bucuresti
A fost elaborată documentația ce vizează demolarea unor corpuri de clădire, amplasate pe o platformă industrială din Capitală. De asemenea, au fost prevăzute și lucrări de construire. Acest proiect este pe cale să obțină autorizația de desființare, respectiv de construire. …
Citeste mai mult
Contract de lucrari spitalicesti, de 163 mil euro, ofertat de mari firme
Mari firme de construcții s-au arătat interesate să obțină contractul de lucrări pentru modernizarea unei unități spitalicești. Valoare totală a contractului este estimată la 163 de milioane de euro. În cadrul procedurii de achiziție publică lansată pentru atribuirea acestui contractau …
Citeste mai mult
Revista
Revista ARENA Constructiilor nr 5/iulie-august 2025
Din cuprins:• PSC Oltenia: Asigurarea la timp a platilor este primul pas pentru eficientizarea folosirii banilor publici
• PSC Galati: Statul ii impovareaza mai degraba pe cei bun-platnici
• PSC Vest: Mai bine nu incepem lucrarile decat sa lucram si sa nu fim platiti
• Patronatul Drumarilor: Fara finantare, lucrarile demarate se degradeaza si firmele falimenteaza
Revista ARENA Constructiilor nr 4/ iunie 2025
Din cuprins:• Vom circula mai curand pe autostrada A0 decat pe centura modernizata
• Nicolae Noica: Un minister unic al Lucrarilor Publice ar putea asigura continuitatea investitiilor
• Aprobare tacita, dar sa stim si noi!
• Achizitiile prin concurs de solutii ar putea creste calitatea investitiilor de anvergura
Revista ARENA Constructiilor nr 3/ mai 2025
Din cuprins:• Anghel Saligny: Cererile de plata sunt mai putine pentru ca multe investitii sunt in proiectare
• Fotovoltaice: Proiecte noi pentru infiintarea de parcuri fotovoltaice de peste 560 MW
• Polytrade Global: Structura integrata si dezvoltare regionala pentru tranzitia energetica
• Mari proiecte rutiere: Ani intregi de intarzieri in elaborarea studiilor de fezabilitate
Revista ARENA Constructiilor nr 2/ aprilie 2025
Din cuprins:• Avem bani europeni, dar fara constructori nu pot fi terminate proiectele
• Daniel Piturlea, președintele Concelex: Prudenta sporita în piata constructiilor si o dinamica dificila
• Virginia Farcas, manager MIS Grup: Multe proiecte noi sunt amanate, deciziile de investitii fiind luate cu tot mai mare precautie
• Agentia Nationala pentru Achizitii Publice: Intarzierea platilor pentru contractele de investitii publice
Revista ARENA Constructiilor nr 1/martie 2025
Din cuprins:• Fara finantare, constructorii nu pot sustine continuarea lucrarilor de drumuri
• Ministrul Cseke Attila: ”Vom acorda finantare pentru investitiile aproape de finalizare, urmand investitiile in derulare si cele noi”
• Modificarea pretului contractului dupa eliminarea integrala a facilitatilor fiscale pentru angajatii din constructii
• Drumuri expres: Anul acesta vor incepe lucrarile pentru construirea a 130 de km de drum expres
Revista ARENA Constructiilor nr 8/ nov-dec 2024
Din cuprins:• Galceava dintre proiectanti si constructori, intre legende si realitati
• Cristian Erbasu: ”Anul acesta am inceput foarte multe proiecte mari”
• TOPUL CONSTRUCTORILOR: Constructorii romani urca in topul firmelor, devansand firme cu capital strain
• Fundatii speciale: Dewatering & Piling modernizeaza infrastructura portuara, cu tehnologii de ultimă ora si echipe specializate
Revista ARENA Constructiilor nr. 7/ octombrie 2024
Din cuprins:• Vocea constructorilor: Plata la timp a facturilor si valoare multumitoare a contractelor – conditii pentru atribuirea licitatiilor
• Ziua Nationala a Constructorului: Breasla constructorilor, apreciata prin zeci de mesaje cu urari
• Tinerii specialisti: Volumul in crestere de investitii publice atrage tineri in sectorul constructiilor
• Bucuresti: Proiecte cu aproape 600 de apartamente sunt pregatite de un cunoscut dezvoltator
Revista ARENA Constructiilor nr.6/ septembrie 2024
Din cuprins:• Inca 2.100 km de drum de mare viteza vor intra in licitatie anii viitori
• Peste jumatate din valoarea contractelor de autostrazi revine constructorilor straini
• Achizitii publice: Preturi prea bune ca sa fie adevarate
• Preturile mici pentru lucrarile de constructii aduc nu riscuri, ci certitudini ca vor fi probleme
Revista ARENA Constructiilor nr.5/ iulie-august 2024
Din cuprins:• Cererea de lucratori calificati nu este acoperita nici macar in proportie de 30%
• Sursa de finantare a calificarii ar trebui prevazuta in devizul general al proiectelor de investitii
• Criza de lucratori calificati este cu mult peste ceea ce va inchipuiti
• Inspectia Muncii: Ucenicia in constructii
Revista ARENA Constructiilor nr 4/ iunie 2024
Din cuprins:• Proiecte mai scumpe decat estimarile, in lipsa cooperarii dintre autoritati si constructori
• Standardele de cost pentru drumuri nu tin cont de departarea santierului de sursele de agregate
• Diferente de 8-15% intre costul standard si cel efectiv
• Constructorii se confrunta cu provocari specifice industriei
Revista ARENA Constructiilor nr 3/ mai 2024
Din cuprins:Revista ARENA Constructiilor nr 2/aprilie 2024
Din cuprins:• Consiliile Judetene promit decontarea la timp a facturilor
• Selectarea celor mai potriviti contractanti, sarcina grea pentru autoritatile contractante
• Autoritatile judetene vor sa colaboreze cu FPSC pentru a realiza cat mai bine proiectele de investitii
• Diriginti de santier: Ce se intampla pe santiere
Revista ARENA Constructiilor nr 1/martie 2024
Din cuprins:• Infrastructura de apa si apa uzata: Avizele se obtin, in medie, intre 57 si 452 de zile
• S-a accentuat nevoia constructorilor pentru capital de lucru
• Ce alegem pentru arhitectura in anul alegerilor?
• Piata de arhitectura: Factori noi vor influenta anul acesta activitatea birourilor de arhitectura
revista ARENA Constructiilor nr 8/ nov-dec 2023
Din cuprins:• Arhitectii si administratia – colaborare, interactiune sau veriga lipsa
• Cristian Erbasu: ”Cea mai mare parte a profitului merge catre dezvoltarea firmelor din grup”
• TOPUL CONSTRUCTORILOR Cei mai mari constructori profita de oportunitatile numeroaselor proiecte de investitii publice
• Constructorii cu cele mai mari contracte obtinute anul acesta
Revista ARENA Constructiilor nr 7/ octombrie 2023
Din cuprins:• Peste 3.300 ha de teren pentru parcuri industriale
• Gijs Klomp, WDP Romania: Unde este posibil intentionam sa crestem suprafata inchiriabila a parcurilor noastre
• VGP: Anul acesta va mai fi livrata o cladire in parcul din Brasov
• Diriginti de santier: unele lucrari de constructii sunt incetinite din cauza penuriei de specialisti atestati
Revista ARENA Constructiilor nr 6/ septembrie 2023
Din cuprins:• TOPUL DRUMARILOR: Pe trend ascendent, spre un adevarat boom
• 12 drumuri expres vor fi scoase la licitatie pentru atribuirea contractelor de executie
• Bucuresti: Piata proprietatilor cu adevarat de lux este destul de restransa si are fluctuatii relativ reduse
• Brasov: Pretul locuintelor de lux inca este mai mic in Brasov decat in alte orase
Revista ARENA Constructiilor nr 5/ iulie-august 2023
Din cuprins:• Drumurile expres Pascani - Suceava - Siret au intarzieri in proiectare
• Ce contracte de peste 1 miliard de lei au primariile din Bucuresti
• Spitale de mari arsi: toate santierele vor fi deschise in acest an
• Cum contribuie arhitectura la calitatea vietii?
Revista ARENA Constructiilor nr 4/ iunie 2023
Din cuprins:• Centuri ocolitoare pe intreg cuprinsul tarii
• Autostrada Brasov – Sibiu: primii contractanti vor fi alesi anul acesta
• Proiecte gresite sau pretentii disproportionate?
• Piata este in continuare activa, cu multe cereri
Revista ARENA Constructiilor nr. 3/ mai 2023
Din cuprins:• Serviciile private pentru situatii de urgenta – reglementari si aspecte practice
• Timpul optim pentru proiectare
• Pe Autostrada Moldovei sunt mobilizați circa 3.000 de oameni si peste 1.150 de utilaje
• Terenuri Bucuresti – Ilfov: mai putini clienți, dar mai hotarati sa cumpere
Revista ARENA Constructiilor nr 2/ aprilie 2023
Din cuprins:Revista ARENA Constructiilor nr 1/martie 2023
Din cuprins:• Cand vom circula pe Autostrada Transilvania, de la Brasov la Bors
• Noile viteze ale pietei constructiilor exced actualul sistem birocratic al investitiilor
• Proiectantii trebuie sa faca fata si provocarilor in relatia cu autoritatile locale
• Clauze contractuale mai “stranse”, intr-o piata a proiectelor imobiliare contractata
Revista ARENA Constructiilor nr 8/nov-dec 2022
Din cuprins:• TOPUL CONSTRUCTORILOR
• Trei litere care ne vor schimba modul de a intelege constructiile: BIM
• Investitia in terenurile construibile, calculata pe metru patrat sau pe punctul de CUT
• Sunt achizitii de terenuri mai mult pentru portofoliu
Revista ARENA Constructiilor nr 7/ octombrie 2022
Din cuprins:• Concursul de solutii: de la achizitie publica, la semn al calitatii in constructii si al transparentei in administratie
• Boom-ul vanzarilor de utilaje, incert pentru distribuitorii de profil
• Dinspre achizitii spre inchirieri?
• Rentier din chirii imobiliare
Revista ARENA Constructiilor nr 6/ septembrie 2022
Din cuprins:• Global Investment Group Bucuresti – focusati pe performanta!
• Cererea se mentine ridicata, dar a redevenit sezoniera
• Pretul este in continuare criteriul principal pe baza caruia clientii iau deciziile
• Interes crescut pentru proprietati bine pozitionate, aproape de metrou
Revista ARENA Constructiilor nr5/ iulie-august 2022
Din cuprins:• ISC: Mai putine santiere in Bucuresti
• Fonduri europene si ajutoare de stat intre 20.000 și 45 mil. EUR, disponibile pentru companii
• ALPHA BUILDERS Constanta ghidati de calitate: Blocurile turn reprezinta ”perlele coroanei”
• Brasov- Sibiu: Preturile noilor apartamente au crescut cu 25%
Revista ARENA Constructiilor nr 4/ iunie 2022
Din cuprins:• Intretinerea drumurilor nationale necesita suplimentarea fondurilor alocate
• Arhitecti si ingineri, la fel si diferiti
• Producatori locali de materiale de constructii, preluati de un holding specializat
• Parcul Industrial Oradea: Finantarea si masurile guvernamentale ar putea incuraja investitorii in procesul de investitii
Revista ARENA Constructiilor nr. 3/ mai 2022
Din cuprins:• Ministrul Transporturilor si Infrastructurii, Sorin Grindeanu: ”Vom veni cu ajustari financiare, dar si cu alte solutii pentru a nu diminua ritmul deja instituit pe santiere”
• Ministrul Dezvoltarii, Lucrarilor Publice si Administratiei, Cseke Attila: Avizarea unica va reduce termenele de emitere a actelor urbanistice
• Orase sustenabile. Semnul intrebarii.
• Ansambluri rezidentiale - Noutati pe scurt
Revista ARENA Constructiilor nr 2/ aprilie 2022
Din cuprins:• Noua realitate in constructii: ”Prin noi insine” ne reducem dependenta economica
• Mai puține documentatii de urbanism, dar mult mai riguros analizate
• Adapostul din adapost
• La cat ajunge costul dirigentiei de santier pentru o casa
Revista ARENA Constructiilor nr 1/ martie 2022
Din cuprins:• Consum mai mare de resurse pentru un consum redus de energie
• Cristian Erbașu: ”Sunt riscuri majore de nerealizare a proiectelor de investitii publice”
• Cresterea semnificativa a salariilor din constructii pare inevitabila in acest an
• Conditiile contractuale, din ce in ce mai nefavorabile constructorilor
Revista ARENA Constructiilor nr 8/ nov-dec 2021
Din cuprins:• Contracte Design sau Design & Build?
• Daniela Kasper: „Dezvoltarea bazata pe lacomie in perioadele bune implica riscuri imense in perioadele de criza”
• Bianca Eana, director de vanzari, Transilvania Residence: ”Succesul in imobiliare este direct proportional cu gradul de satisfactie a clientilor”
• Concept nou pentru locuinte în Bacau: „Soimul” Conbac - nascut din dorinta de a demonstra ca si in Romania pot fi realizate proiecte deosebite
Revista ARENA Constructiilor nr 7/octombrie 2021
Din cuprins:• Tinerii ingineri din constructii, intre mirajul strainatatii si oportunitatile autohtone
• Prea putini arhitecti pentru prea multe proiecte?
• ALPHA BUILDERS Constanța: 20 de ani de profesionalism
• Apartamentele noi de pe litoral raman in atentia investitorilor imobiliari
Revista ARENA Constructiilor nr 6/ septembrie 2021
Din cuprins:Revista ARENA Constructiilor nr 5/ iul – aug 2021
Din cuprins:• Santiere oprite, penurie de lucratori calificati – obstacole in calea investitiilor promise de Guvern
• A gresi e omeneste, dar nu si in proiectare
• Viitor turn cu 21 de niveluri
• Continua dezvoltarea unui ansamblu finantat de investitori israelieni
Revista ARENA Constructiilor nr 4/iunie 2021
Din cuprins:• Ajustarea valorii contractelor ca efect al scumpirii materialelor de constructii
• Scumpirea materialelor de constructii ar putea bloca proiectele de drumuri
• Birocratia autorizarii in constructii – intre frana si necesitate
• Urban Plaza - proiectul care redefineste linia orizontului la Brasov
Revista ARENA Constructiilor nr 3/mai 2021
Din cuprins:• Cum se descurca firmele de constructii primavara aceasta
• Ce intarzie realizarea marilor proiecte de infrastructura rutiera
• Brasov: Conceptul construirii de case familiale prinde teren
• Bucuresti: Vara aceasta incepe constructia a peste 550 de apartamente
Revista ARENA Constructiilor nr 2/aprilie 2021
Din cuprins:• Un alt fel de planificare urbana
• Arhitect-sef Oradea: Autorizatii de construire numai pentru cladiri nZEB
• Arhitect-sef Arad: Actele de urbanism pot fi scanate cu ajutorul unui cod QR
• Arhitect-sef Miercurea Ciuc: Cererea de locuinte noi este in crestere
Revista ARENA Constructiilor nr 1/ martie 2021
Din cuprins:• nZEB, intre mit si posibilitate
• Drumari: Facilitatile fiscale si protectia sociala reduc penuria de muncitori
• Romanii vor sa fie contractori principali in marile proiecte publice ale tarii
• Alina Alisa Bratu, arhitect sef al Sectorului 2: Noile dezvoltari imobiliare vor trebui sa respecte conditionari stricte
Revista ARENA Constructiilor nr.8 / nov – dec 2020
Din cuprins:• Multe ansambluri noi sunt sub nivelul celor comuniste
• Calitatea locuirii este sacrificata in favoarea unor profituri cat mai mari
• Cele mai multe dintre locuintele noi sunt de slaba calitate
• Ansambluri vechi si noi, de la sistematizarea centralista la urbanismul de reglementare
Revista ARENA Constructiilor nr.7/ octombrie 2020
Din cuprins:Revista ARENA Constructiilor nr 6/ septembrie 2020
Din cuprins:• Cum sunt verificate devizele proiectelor de investitii finantate din fonduri europene
• De la tendinte in arhitectura, la necesitatea de schimbare
• A doua faza a unui mare ansamblu va demara anul acesta
• Noutati pe scurt - Ansambluri rezidentiale
Revista ARENA Constructiilor nr 5/ iulie-august 2020
Din cuprins:• Marile investitii publice – speranta constructorilor romani
• Constructorii greci participa la proiecte romanesti de peste 1,4 miliarde de euro
• In constructii, si firmele mici si firmele foarte mari au facut concedieri
• Cand este o casa sanatoasa?
Revista ARENA Constructiilor nr 4/ iunie 2020
Din cuprins:• Intarzierile in emiterea avizelor de la Cultura ar putea fi reduse
• Marcel Bolos, ministrul Fondurilor Europene: ”Mizam pe o descentralizare a implementarii si apropierea de beneficiari”
• In sectorul constructiilor este cea mai avantajoasa forma de ”somaj tehnic”
• In vestul tarii continua planurile de investitii in spatii logistice
Revista ARENA Constructiilor nr. 3 / mai 2020
Din cuprins:• Fara lucratori calificati vom pierde oportunitatea unor investitii de miliarde de euro
• Un virus, o sansa pentru digitalizarea integrala
• Programul national de cadastrare, intarziat si de pandemie
• Impactul restrictiilor in asigurarea calitatii constructiilor
Revista ARENA Constructiilor nr 2/aprilie 2020
Din cuprins:• Cristian Erbasu: Pretul lucrarilor de constructii trebuie strict corelat cu calitatea lor
• Recomandarea arhitectului, un mod de a procura contracte?
• Coronavirusul transforma piata dezvoltarilor imobiliare din tara noastra
• In pandemia de coronavirus: Dezvoltatorii romani continua proiectele, cei straini sunt mai rezervati
Revista ARENA Constructiilor nr 1/ martie 2020
Din cuprins:• Arhitectura si calitatea locuirii
• Avem una dintre cele mai mici cote de impozitare a veniturilor din chirii din Europa
• Cum reducem munca nedeclarata in constructii
• Cererea de locuinte publice este acoperita putin peste 1%
Revista ARENA Constructiilor nr 8/ nov – dec 2019
Din cuprins:Revista ARENA Constructiilor nr 7/octombrie 2019
Din cuprins:• Proiectare si construire, separat sau la pachet?
• Peste 2000 de apartamente, in planurile pe urmatorii 5 ani ale unor dezvoltatori romani
• De la antreprenor general, la mare dezvoltator imobiliar
• Dinspre proiectele de masa, spre cele de lux
Revista ARENA Constructiilor nr 6/septembrie 2019
Din cuprins:• Distanta dintre proiect si realitate
• Investitori optimisti vor demara construirea unui mare ansamblu
• Dinspre proiecte mari cu mii de locuinte, spre proiecte mici in zone centrale
• Chiar daca se injumatatesc, profiturile din dezvoltarile rezidentiale raman substantiale
Revista ARENA Constructiilor nr 5 /iul-aug 2019
Din cuprins:• Macaragii au acces la locuri de munca prin asociatia lor profesionala
• Cat de pregatiti sunt absolventii pentru profesia de arhitect?
• Hotel, 1.200 apartamente si mare centru comercial, in planurile unui investitor grec
• Demararea proiectelor este întarziata de lipsa muncitorilor calificati
Revista ARENA Constructiilor nr 4/iunie 2019
Din cuprins:• Prea multi sau insuficienti arhitecti în Romania?
• Primul Cod al Constructiilor va aparea in februarie anul viitor
• Dinspre rezidentiale de lux, spre proiecte mixte cu spatii de birouri
• Va demara construirea a patru cladiri de birouri, deja inchiriate integral
Revista ARENA Constructiilor nr 3/mai 2019
Din cuprins:Revista ARENA Constructiilor nr 2/aprilie 2019
Din cuprins:• Galati: Autorizatiile de construire vor fi mai multe decat anul trecut
• Oradea:Certificatele de urbanism vor fi emise online
• Arhitect si inginer, indispensabili pentru construire
• Cu cat cred dezvoltatorii ca vor scadea preturile noilor apartamente
Revista ARENA Constructiilor nr 1/ martie 2019
Din cuprins:• Noul PUZ Coordonator va stimula dezvoltarea zonelor Pipera si Obor
• Primaria pregateste un nou PUZ coordonator pentru zona Vacaresti
• Prioritatea este dezvoltarea infrastructurii majore de transport
• Investitorii si primaria anunta investitii importante anul acesta
Revista ARENA Constructiilor nr 8/ nov – dec 2018
Din cuprins:• Atenor va investi 122 milioane de euro în noi proiecte imobiliare
• Tiriac Imobiliare vrea sa revina in forta in piata
• RC Europe isi diversifica investitiile imobiliare din Romania
• Un antreprenor ambitios crede ca urbanismul este cheia unui proiect rezidential de succes
Revista ARENA Constructiilor nr 7 /octombrie 2018
Din cuprins:• Da, se poate construi o relatie mai bună intre arhitecti si clienti !
• Beneficiarii încep să perceapă impactul economic al arhitecturii
• Arhitectura buna se poate contabiliza in preturi de vanzare
• Ce optiuni au investitorii care doresc sa intre în afaceri imobiliare
Revista ARENA Constructiilor nr 6/ septembrie 2018
Din cuprins:• Ce garantii oferă dezvoltatorii pentru locuintele achizitionate in faza de constructie
• One United isi diversifica gama de proiecte imobiliare
• Un nou jucator isi face intrarea pe piata rezidentiala din Bucuresti
• Investitori libanezi dezvolta aproape 2.000 de apartamente in Pipera
Revista ARENA Constructiilor nr 5/iul-aug 2018
Din cuprins:• Locurile de parcare: Prevederi prea relaxate sau prea excesive
• Centre comerciale: Functionalitatea mall-ului a evoluat in jurul nevoii publicului
• Cladiri de birouri : Cata inovatie inglobează cladirile de birouri?
• Crestere exploziva a constructiei de locuinte in vestul tarii
Revista ARENA Constructiilor nr 4/iunie 2018
Din cuprins:• PORR va lua cu asalt piata proiectelor de infrastructura din Bucuresti - Ilfov
• Șase mari dezvoltatori pregătesc 14 proiecte imobiliare
• De la câteva case în Ilfov, la sute de apartamente în Bucuresti
• Ansambluri rezidentiale -Noutati pe scurt
Revista ARENA Constructiilor nr 3/mai 2018
Din cuprins:• Peste 350.000 mp de spatii logistice ar putea fi dezvoltatii in 2018 in vestul Bucurestiului
• WDP vrea sa ajunga la un milion de metri patrati de spatii industriale si logistice in Romania
• N.G.B. va extinde parcul din Bragadiru cu 12.000 mp
• 3.000 de apartamente in planurile Metropolitan Residence
Revista ARENA Constructiilor nr 2/aprilie 2018
Din cuprins:• Mari proiecte vor mentine Ilfovul ca motor de dezvoltare a tarii
• Care sunt noile oportunitati de dezvoltare in jurul Bucurestiului
• Cel mai mare proiect imobiliar din Constanta va cuprinde spatii logistice, de birouri si de retail
• Condotte: contract semnat pentru Storstrom Bridge in Danemarca
Amenajari
Transformă-ți casa într-un spațiu relaxant și productiv: sfaturi de design interior
Un apartament bine organizat și iluminat poate avea un impact semnificativ asupra stării de spirit și productivității. Totodată, prin integrarea unor elemente decorative și funcționale, alegerea luminii potrivite este crucială pentru a crea o atmosferă relaxantă în dormitor, ideală pentru …
Citeste mai mult
Opinii
Investitii publice cu utilizare scumpa
Dialogul cu ARENA Construcțiilor continuă cu o temă care se pare că are destul de multe exemple nefericite. Este vorba de investițiile publice care se dovedesc extrem de costisitoare în timpul utilizării, având cheltuieli mari pentru întreținere. Nu voi aduce …
Citeste mai mult
Transgaz: Ce probleme ar putea fi create de emiterea tacita a unui aviz
Procedura de avizare este anevoioasa, greu previzibila si intortocheata
Fondul National de Investitii Imobiliare – o posibila solutie pentru construirea de locuinte la preturi accesibile
Nicolae Noica: Un minister unic al Lucrarilor Publice ar putea asigura continuitatea investitiilor
Piata Imobiliara
Un dezvoltator imobiliar din Bucuresti cere intrarea in concordat preventiv
Dezvoltatorul unui mare ansamblu rezidențial din București, ce ar urma să aibă patru blocuri cu peste 390 de apartamente, a solicitat intrarea în concordat preventiv. Aceasta este o procedură legală care ajută companiile aflate în dificultate financiară să evite insolvența, …
Citeste mai mult