Prelungirea Ghencea va fi supralărgită între strada Brașov, viitorul terminal al tramvaiului 41 și Pasajul Domnești. Contractul pentru execuția lucrărilor urmează să fie lansat în licitație în vederea atribuirii. În acest sens documentația aferentă a fost transmisă spre validare la …
Citeste mai mult
Drumul expres Craiova – Pitesti: am putea circula pe mai mult de 70km anul acesta
Pe cei circa 32 km ai tronsonului III al Drumului Expres Craiova – Pitești (Slatina – Colonești) antreprenorul execută în prezent mai multe tipuri de lucrări. În această perioadă lucrează peste 200 de angajați pe acest tronson, chiar dacă nu …
Citeste mai mult
Diriginti de santier, desemnati de autoritatile locale, pentru lucrari finantate de la bugetul de stat
Există cazuri în care reprezentanții unor autorități locale reclamă deficiențe grave la recepția unor obiective de investiții finanțate din fonduri publice. Aceasta cu toate că legislația privind calitatea în construcții, dar și în cea privind activitatea Companiei Naţionale de Investiţii …
Citeste mai mult
Bucuresti: un ansamblu cu peste 1.000 de locuinte ar urma sa fie construit
Un mare ansamblu imobiliar, cu peste 1.000 de locuințe, ar urma să fie construit pe un teren achiziționat recent în București, în zona Străulești, lângă Petrom City. Dezvoltarea noului proiect este prevăzută să înceapă în toamna acestui an, urmând a …
Citeste mai mult
Fara documentatii de urbanism pentru noi categorii de lucrari
Noi categorii de lucrări ar urma să se alăture celor pentru care autorizația de construire poate fi obținută mai ușor. Această nouă modificare a Legii nr. 50/1991 privind autorizarea executării lucrărilor de construcţii a fost propusă de deputați PSD. Aceștia …
Citeste mai mult
Transportatorii ameninta: Renegociați PNRR sau blocăm România!
Impunerea din anul 2026 a unor roviniete mai scumpe de 6 ori îi va duce la faliment pe transportatori și va distruge economia României, susțin asociațiile din sectorul transporturilor: Confederația Operatorilor și Transportatorilor Autorizați din România (C.O.T.A.R.), A.P.T.E.2002, A.P.U.L.U.M. Acestea …
Citeste mai mult
Noi masuri pentru a urgenta proiectele finantate prin PNRR
Modificări legistative au fost votate de Camera Deputaților pentru implementarea mai rapidă a proiectelor de infrastructură de transport de interes naţional, a proiectelor de investiţii de peste 100 milioane lei, precum şi a proiectelor de infrastructură finanţate din fonduri europene …
Citeste mai mult
Valul Renovarii: Noi contracte de 368 mil lei
Pentru renovarea energetică și modernizarea unor clădiri rezidențiale multifamiliale și a unor instituții publice au fost semnate 40 de noi contracte de finanțare. Valoarea lor totală este de peste 368 milioane de lei. Contractele au fost depuse prin componenta Valul …
Citeste mai mult
5,45 mld euro pentru Programul Sanatate
Pentru atragerea de fonduri europene nerambursabile anul acesta vor fi deschise 79 de apeluri ce vizează sistemul public de sănătate. Programul Sănătate are alocată suma de 5,45 miliarde de euro pentru investiții în infrastructura de sănătate, servicii de screening, medicină …
Citeste mai mult
DN71 Baldana – Targoviste: cand vor incepe lucrarile de largire la 4 benzi
După ce a fost semnat contractul pentru lărgirea la 4 benzi a DN71 Bâldana – Târgoviște, la jumătatea lunii ianuarie a acestui an, iată că oficialii anunță că au avut loc primele discuții cu reprezentanții firmelor câștigătoare. A fost efectuată, …
Citeste mai mult

