Oferte locuri de munca top

5,45 mld euro pentru Programul Sanatate

Pentru atragerea de fonduri europene nerambursabile anul acesta vor fi deschise 79 de apeluri ce vizează sistemul public de sănătate.

Programul Sănătate are alocată suma de 5,45 miliarde de euro pentru investiții în infrastructura de sănătate, servicii de screening, medicină de familie și medicină școlară, precum și pentru digitalizarea sistemului public de sănătate și soluții de cercetare cu aplicabilitate în domeniul medical.

Cea mai mare parte din acestă sumă este destinată infrastructurii spitalicești (2,8 miliarde de euro).

Până la finalul  anului 2023 va putea fi accesat peste 90% din bugetul record de 5,8 miliarde de euro.

Rezultatele așteptate după implementarea investițiilor sunt următoarele:

* 3 spitale regionale de urgență construite și dotate (Iași, Cluj, Craiova);

* Cel puțin 7 spitale (spitale județene, monospecialitate centre de transplant) nou construite și dotate;

* 20 spitale publice mici, municipale și orășenești construite/reabilitate și dotate;

* 300 cabinete medici de familie reabilitate și dotate;

* 105 cabinete de asistență medicală școlară/ sănătate orală reabilitate și dotate și 25 de unități mobile achiziționate;

* 41 unități mobile achiziționate pentru programul național de vaccinare;

* 44 ambulatorii în care se vor implementa programe de screening reabilitate și dotate;

* 45 unități sanitare publice integrate spitalelor de pediatrie/ spitale publice care au secții de pediatrie reabilitate și dotate, inclusiv prin investiții în dotarea de cabinete de asistență medicală stomatologică care să furnizeze servicii de asistență medicală stomatologică acordată copiilor, inclusiv copiilor cu nevoi special;

Un complex comercial va fi extins cu aproape 6 mii mp

* 24 centre de sănătate mintală reabilitate și dotate;

* 33 dispensare tuberculoza reabilitate și dotate;

* 317 persoane care beneficiază de screening;

* 12 unități sanitare care furnizează servicii de reabilitare/ recuperare reabilitate și dotate;

* 24 unități sanitare care furnizează servicii de paliație construite/reabilitate și dotate;

* 12 unități sanitare care tratează pacienți critici (ex. cu patologie vasculară cerebrală acută, politraumă) extinse/ reabilitate și dotate;

* 10 Unități sanitare publice care tratează pacienți cardiaci critici – USTACC – extinse/ reabilitate și dotate;

* 2 unități sanitare publice care tratează pacienți critici –  mari arși –  dotate;

* 16 unități sanitare publice unde se realizează îngrijirea pacienților cu boli rare reabilitate și dotate;

* 3 operațiuni strategice de cercetare implementate în domeniile: vaccinuri, combaterea cancerului și genomică;

* dezvoltarea și implementarea Observatorului Național pentru Date în Sănătate;

* dezvoltarea unor soluții integrate de e-sănătate.

* 1 centru de excelență în protonoterapie construit și dotat;

* 2 institute oncologice/ 2 unități sanitare publice de interes național care diagnostichează și tratează cancer dotate;

* 4 unități sanitare publice de interes regional/ județean care diagnostichează și tratează cancer dotate;

* Institutul de Oncologie București – (construcție și dotare);

* 1 unitate care coordonează activitatea de transplant (ANT) construită/reabilitată și dotată;

* 2 bănci de multițesut construite/reabilitate și dotate;

* 8 unități sanitare acreditate pentru prelevare organe dotate cu sisteme ECMO;

* 6 centre de transplant dotate cu laboratoare acreditate HLA (laborator de biologie moleculară pentru imunologia transplantului);

* Institutul Clinic Fundeni – clădire nouă (construcție și dotare).

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/ martie  2023

Sus