Oferte locuri de munca top

Buzaul va fi conectat la autostrada A7 printr-un drum de peste 1 mld lei

Mărime text

Buzăul urmează să fie conectat la autostrada A7 „Moldovei” printr-un drum orbital cu patru benzi de circulație, în lungime de 13,079 km, investiție estimată la peste 1,09 miliarde de lei, inclusiv TVA.

Guvernul a aprobat astăzi indicatorii tehnico-economici ai investiției. Drumul va asigura conexiuni atât cu DN 2 și DN 2B, cât și cu bretelele de descărcare ale nodului rutier dintre autostrada A7 și drumul expres Buzău-Brăila.

Drumul Orbital al municipiului Buzău va avea o platformă cu lățimea variabilă de 25-30 metri, iar partea carosabilă va avea patru benzi, câte două pe sens.

Investiția are valoarea totală estimată de 1,094 miliarde de lei, inclusiv TVA, din care lucrările de construcții-montaj reprezintă 930,02 milioane de lei.

Durata de execuție prevăzută este de 24 de luni.

Acest important obiectiv de investiție va fi finanțat din fonduri externe nerambursabile, prin Programul Transport 2021-2027 și de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Perioada totală de implementare a contractului de finanțare a fost extinsă până la 31 decembrie 2029.

Topul Drumarilor – Primele 100 firme cu activitate de constructii drumuri si autostrazi

Conexiuni cu DN 2, DN 2B și drumurile din municipiu

Traseul își are originea în nordul municipiului Buzău, la intersecția cu breteaua de descărcare din DN 2, la podul peste râul Buzău de la Mărăcineni, unde se va amenaja un sens giratoriu.

La km 0+650 se intersectează cu Șoseaua Digului, unde se va amenaja un sens giratoriu.

Pe sectorul cuprins între km 0+000 – km 3+200, traseul se suprapune peste drumul existent de-a lungul digului de protecție al râului Buzău.

În zona km 3+550 se va amenaja o intersecție în „T” cu strada Dorobanți. Strada Dorobanților se va reloca pe o lungime de aproximativ 350 m. Se va amenaja și conexiunea cu Centura Est a municipiului printr-o intersecție amenajată în „T”, cu strada Dorobanți.

Traseul supratraversează apoi magistrala CF 500, drumul comunal DC 15 și digul de apărare pe malul drept al râului Buzău, printr-un pasaj, între km 3+700 – km 5+330.

La km 6+450 se va amenaja un sens giratoriu la intersecția cu drumul comunal DC 246. Drumul comunal se va amenaja pe o lungime de aproximativ 950 m pentru a asigura legătura cu drumul național DN 2B.

La intersecția drumului comunal cu DN 2B se va amenaja un sens giratoriu.

Între km 7+400 – km 7+950 traversează DN 2B și magistrala de cale ferată CF702 cu un pasaj superior și continuă paralel cu linia forajelor de alimentare cu apă (De 803), către sud.

La km 8+800 traseul traversează cu un pod un canal și un drum local. Între km 9+000 – km 10+000 traseul ocolește o zonă de protecție pentru foraje de captare a apei, în jurul orașului Buzău.

La km 11+150 intersectează drumul județean DJ 203D printr-un sens giratoriu, iar la finalul traseului, km 13+079, se prevede un sens giratoriu la intersecția cu drumul DN 2B.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 6/septembrie 2026

Are you human? Please solve:Captcha


Etichete:
Sus