Legislaţia românească trebuie să preia directiva europeană în materie aşa cum este şi să ne inspirăm din modele administrative occidentale, precum cele din Austria, Olanda sau Anglia. Acesta este punctul de vedere cu privire la Legea achiziţiilor publice adoptat de …
Citeste mai mult
Ambient Sibiu și-a cerut insolventa
Distribuitorul de materiale de construcţii Ambient a depus la Tribunalul Sibiu o cerere de intrare în insolvenţă cu opţiunea de reorganizare Dosar 2575/85/2015. Procedura reorganizării judiciare s-a demarat la cererea companiei, pentru protejarea patrimoniului societăţii. In comunicatul de presa transmis …
Citeste mai mult
Un institut ultramodern de cercetare va fi construit la Galaţi
Cercetarea ştiinţifică în centrul universitar Galaţi va fi impulsionată prin construirea unuiInstitut de Cercetare în Nanotehnologii şi Materiale Avansate în cadrul Universităţii Dunărea de Jos. Proiectul, cu o valoare estimată la 17,8 milioane de euro, a fost depus spre finanţare …
Citeste mai mult
Autorităţile orădene nu găsesc constructori pentru lucrări
Consiliul Judeţean Bihor caută constructor pentru finalizarea reparaţiilor capitale şi a amenajărilor interioare în clădirea care va găzdui noul sediu al Muzeului Ţării Crişurilor, ne-a precizat Horia Carţiş, purtătorul de cuvânt al CJ Bihor. Aceasta este a doua tentativă de …
Citeste mai mult
Casa ideală pentru un european are 5 camere şi peste 130mp
Casa ideală pentru un european trebuie să aibă cel puţin cinic camere, fără a lua în calcul baia, bucătăria şi holurile, şi o suprafaţă medie de circa 131mp. Aceasta este concluzia unei analize realizate în ţările din Europa de RE/MAX …
Citeste mai mult
Maurer Imobiliare va începe cel de al doilea proiect din Braşov
Dezvoltatorul ansamblului rezidenţial Avantgarden 3 din Braşov, Maurer Imobiliare, va demara construcţia unui nou complex de locuinţe. Proiectul, denumit Maurer Residence, va cuprinde 14 blocuri, totalizând 750 de apartamente. Acestea vor fi amplasate pe un teren de 3,6 hectare din …
Citeste mai mult
Straco Grup, în insolvență
Pe 24 august Tribunalul Bucureşti a admis cererea debitorului Straco Grup SRL, constructor de drumuri şi autostrăzi, pentru deschiderea procedurii generale de insolvenţă (Dosar 29881/3/2015). Administrator judiciar provizoriu a fost numit CITR Filiala Bucureşti SPRL, potrivit supervizor.ro. Termenul limită de …
Citeste mai mult
“Casa Verde” va fi extinsă sub denumirea “Programul Verde”
Programul Casa Verde va fi reluat în curând, după cum a anunțat ministrul mediului Gabriela Gavrilescu, într-o conferința de presă ținută la Târgu Mures, citata de Radio Romania Tg. Mures. Mai mult, programul va fi mult extins. De acest program …
Citeste mai mult
Optimismul antreprenorilor din construcţii este în uşoară creştere
Managerii din industria construcţiilor preconizează pentru următoarele trei luni o uşoară creştere a volumului producţiei (sold conjunctural +4%) şi a stocului de contracte şi comenzi (sold conjunctural +1%), potrivit unei anchete de conjunctură realizata de Institutul Naţional de Statistică în luna …
Citeste mai mult
350 km de drumuri din regiunea Centru vor fi modernizate cu 130 mil. euro
Pentru modernizarea drumurilor judeţene existene sau pentru construirea de drumuri noi, autorităţile din regiunea de dezvoltare Centru vor putea accesa fonduri europene de aproximativ 130 milioane de euro în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, prioritatea de investiţii 6.1. Depunerea de …
Citeste mai mult

