Solplanet x AeroFix

Sud-Vest: Reabilitarea termică şi refacerea şcolilor continuă

DSC00823Un număr de 11 noi proiecte cu o valoare totală de peste 21 de milioane de euro vor primi finanţare europeană de peste 14 milioane de euro în cadrul Programului Operaţional Regional 2007-2013.
Prima serie de proiecte aprobate vizează reabilitarea termică în Craiova şi Râmnicu Vâlcea. Lucrările implică izolarea termică a părţii opace a faţadelor, înlocuirea tâmplariei exterioare, închiderea  balcoanelor/logiilor cu tâmplărie termoizolantă, inclusiv izolarea termică a parapeţilor, izolarea termică a planşeului peste subsol şi termo-hidroizolarea acoperişurilor tip terasă. Cele patru proiecte aprobate au o valoare cumulată de aproape 7 milioane de euro şi presupun reabilitarea a 31 de blocuri de locuinţe din cartierele Craioviţa Nouă, Sărari şi 1 Mai din Craiova precum şi reabilitarea termică a 13 blocuri din Râmnicu-Vâlcea.
În cadrul domeniului 3.4- Reabilitarea/modernizarea/ dezvoltarea și echiparea infrastructurii preuniversitare, universitare și a infrastructurii pentru formare profesională continuă au fost aprobate 7 contracte în valoare de peste 14 milioane de euro. Printre obiectivele de investiţii se numără Campusul  şcolar din Bechet şi campusul şcolar “Constantin Brâncoveanu” din Baia de Aramă.
La sfârşitul lunii septembrie în regiunea Sud-Vest fuseseră contractate un număr de peste 500 de proiecte cu o valoare de peste 700 de milioane de euro, potrivit unui comunicat ADR Oltenia.

Sus