Ritmul de lucru pe una dintre cele mai dificile secțiuni ale autostrăzii A1 Sibiu – Pitești este bun în pofida vremii nefavorabile caracterizată de ploi torențiale.
Antreprenorul lucrează 24 de ore din 24 pe sectoarele pe care a fost emisă autorizație de construire.
Este de așteptat, însă, ca Ministerul Transporturilor să emită o nouă Autorizație de Construire pentru tunelul Balota (517 m) și pentru încă 11 viaducte.
La ora actuală, în șantier, structurile pentru care a fost deja emisă Autorizația de Construire au început să prindă contur:
– șase viaducte: construcția a ajuns la stadii fizice cuprinse între 16% și 72%;
– tunelul Robești (900 m): ambele galerii au fost străpunse, iar stadiul fizic se apropie de 34%;
– tunelul de la Boița1, format din două galerii de 264 m (sensul Sibiu–Pitești) și 247 m (sensul Pitești–Sibiu); stadiul fizic a atins 10% și se lucrează la consolidarea portalurilor de la intrare respectiv ieșire și se excavează deja la galeria stângă, de pe sensul Pitești-Sibiu.
Asocierea de constructori turci Mapa – Cenghiz este bine mobilizată în șantierul Secțiunii 2 Boița – Cornetu cu 460 de muncitori și 160 de utilaje, apreciază reprezentanții DRDP Craiova.
Traseul Secțiunii 2 a autostrăzii Sibiu – Pitești este de o complexitate tehnică ridicată și cuprinde șapte tuneluri rutiere în lungime totală de aproximativ 5 km, 24 de poduri și 24 de viaducte, cu o lungime însumată de aproximativ 11 km.
Când întreaga autostradă Sibiu – Pitești va fi finalizată, România va beneficia de o conexiune continuă pe Coridorul 4 Pan-European, aproximativ 850 km de drum de mare viteză, de la punctul de frontieră Nădlac la portul Constanța.
Contractul, finanțat prin Programul Transport, are valoarea de 4,250 miliarde lei (fără TVA).


