Cifra de afaceri din industria construcțiilor metalice a crescut cu 9,3% în perioada ianuarie-august 2014 comparativ cu același interval al anului precedent, potrivit utimelor date publicate de Institutul Naţional de Statistică.
În august 2014 faţă de luna corespunzătoare anului trecut s-a înregistrat o uşoară creştere a cifrei de afaceri cu 0,6%.
În schimb în august 2014 faţă de luna precedentă cifra de afaceri din industria construcţiilor metalice a scăzut cu 10,7%.
Indicii valoici ai comenzilor noi din industria construcţiilor metalice au crescut cu 7,4% în perioada ianuarie-august 2014 faţă de acelaşi interval al anului precedent.
În luna august 2014 indicii valorici ai comenzilor noi au scăzut cu 4,6% comparativ cu aceeaşi lună a anului precedent. Faţă de luna iulie, în august 2014 s-a înregistrat o scădere a comenzilor noi cu 17,1%.
La nivel naţional cifra de afaceri din industrie a crescut, în termeni nominali, cu 8,9% în primele opt luni ale acestui an comparativ cu aceeaşi perioadă a anului trecut.
În luna august 2014, cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă), în termeni nominali, a scăzut faţă de luna precedentă cu 12,3%, iar faţă de luna corespunzătoare din anul precedent a crescut cu 2,3%.