CNADNR a penalizat constructorul lucrărilor aflate în execuţie pe DN 76, Selina SRL precum şi compania care se ocupă de proiectare şi consultanţă, Aecom SRL. Sancţiunea vine ca rezultat al nerespectării asigurării accesului provizoriu la proprietăţi.
Compania de Drumuri a mai decis constituirea unei Comisii Disciplinare care îi va verifica pe cei care se ocupă de managementul de proiect.
Pentru evitarea unor situaţii similare conducerea CNADNR a emis o decizie prin care managerii proiectelor sunt obligaţi să verifice impactul lucrărilor asupra locuitorilor şi să propună măsuri de atenuare. În acelaşi timp aceştia trebuie să elaboreze un plan de comunicare publică care trebuie aprobat în prealabil de CNADNR.
Potrivit deciziei Companiei naţionale, constructorul este obligat să asigure permanenţa de 24 de ore pe şantier, acolo unde accesul este interupt. Constructorul ar trebui să fie dotat cu echipamente şi utilaje pentru intervenţii în caz de urgenţă.
Proiectul vizat include supervizarea și execuția lucrărilor de reabilitare pe drumul național DN 76, în zona de vest a României (încadrat pe rețeaua drumurilor europene) pe lungimea de 171,6 km și reabilitarea a 44 de poduri si pasaje. Proiectul are un buget total de peste 210 milioane de euro, din care peste 140 de milioane de euro constituie finanțare nerambursabilă acordată de Comisia Europeană din Fondul European de Dezvoltare Regională (FEDR) prin Programul Operațional Sectorial „Transport” 2007-2013 și suma de peste 25 de milioane de euro, asigurată de la Bugetul de Stat.