Publicarea bugetului 2021 în Monitorul Oficial pornește plățile pentru contractele de ajutor de stat din Măsura 2 – Capital de lucru. În curând, vor fi disponibili aproximativ 150 milioane de euro. Procedura de plată durează efectiv o săptămână, până ce …
Citeste mai mult
Constructorilor le vor fi decontate facturi de circa 60 mil euro
Aproape 60 de milioane de euro au fost virate ieri autorităților contractante pentru a plăti facturile constructorilor, aferente investițiilor realizate prin Programului Național de Dezvoltare Locală. Decontarea facturilor a fost făcută pentru 366 de obiective de investiții. Astfel, pentru etapa …
Citeste mai mult
14 judete primesc finantare pentru infrastructura educationala
Au primit finanțare de peste 560 de milioane de lei proiecte de investiții în instituții de învățământ, dezvoltare durabilă și dezvoltarea mediului de afaceri. Astfel, 49 de noi contracte de finanțare au fost semnate în cadrul POR 2014 – 2020. …
Citeste mai mult
Peste 200 mil lei pentru siguranta rutiera pe autostrazi
Realizarea de instalații de iluminat public pe podurile existente, precum și asamblarea de garduri de protecție, parapete, indicatoare și marcaje rutiere – sunt printre măsurile de siguranță ce vor fi luate pentru infrastructura rutieră a două autostrăzi – A2 și …
Citeste mai mult
12 proiecte de regenerare urbana si infrastructura educationala primesc finantare
Dintre noile contracte de finanțare semnate astăzi de către Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice, 12 vizează proiecte de regenerare urbană și de realizare sau modernizare a infrastructurii educaționale. Acestea sunt: * reabilitarea și modernizarea Școlii Gimnaziale ”Aurel Vlaicu” și a …
Citeste mai mult
Bucurestiul primeste 254 mil euro pentru termoficare
Un grant direct finanțat din fondurile structurale ale UE gestionate de România a fost aprobat de Comisia Europeană pentru modernizarea sistemului de termoficare al municipiului București Sprijinul preconizat a fost aprobat de Comisia Europeană în temeiul normelor UE privind ajutoarele …
Citeste mai mult
39 contracte semnate pentru proiecte de peste 200 mil lei
39 de noi contracte de finanțare au fost semnate astăzi de Ministerul Dezvoltării și Lucrărilor Publice. Acestea au valoarea totală de 200.964.584 de lei, fiind finanțate prin Programul Operațional Regional 2014-2020. Dintre acestea, opt proiecte vizează modernizarea serviciilor socio-educaționale și …
Citeste mai mult
Cerere de finantare pentru noul Spital de Urgenta Ploiesti
Un nou spital de urgență este în planul autorităților din Ploiești. Primarul municipiului a depus la Compania Națională de Investiții cererea de finanțare în vederea construirii acestui proiect. Municipalitatea ploieșteană dorește să construiască, în zona de sud a orașului, pe …
Citeste mai mult
Bani europeni pentru modernizarea strazilor din Medias
Peste 5,6 milioane de euro au fost acordați din bani europeni pentru modernizarea străzilor și reabilitarea unei școli din Mediaș, județul Sibiu. Astfel, prin proiectul ”Îmbunătățirea calității vieții și a mediului urban în municipiul Mediaș – II”, vor fi modernizate …
Citeste mai mult
Cereri mai mari de 11 ori decat bugetul alocat pentru dezvoltarea retelelor de gaze naturale
Cererile de finanțare depuse pentru lucrări la rețele de gaze naturale sunt de aproape 11 ori mai mari față de suma alocată în apelul de proiecte Dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale. Astfel, în cadrul apelului de proiecte …
Citeste mai mult

