Va începe execuția mai multor lucrări pe două tronsoane de drumuri naționale din țară. Valoarea totală a acestor lucrări ajunge la peste 6 milioane de euro, echivalentul a peste 30 milioane de lei. Este vorba de două investiții care au …
Citeste mai mult 
Hala, cu peste 2 mii mp sc, va fi edificata langa Bucuresti
O hală cu spații de depozitare, precum și platforme betonate urmează să fie realizate pe un teren din apropierea Capitalei. Potrivit documentaţiei, noile spaţii vor avea suprafaţa construită de peste 2 mii mp. Acest proiect parcurge acum paşii necesari pentru …
Citeste mai mult 
Va fi largit la patru benzi DN25 intre Galati si Hanu Conachi, cu 310 mil euro
Au fost aprobați indicatorii tehnico-economici pentru modernizarea drumului existent DN 25 între Galați – Tudor Vladimirescu – Hanu Conachi și lărgirea la patru benzi a sectorului de drum de 40 km. Valoarea totală a investiţiilor este de 310 milioane de …
Citeste mai mult
Noi certificate negative emise de Compania Nationala de Investitii
Autoritățile contractante încep să descopere utilitatea emiterii de certificate negative primare, precum și a celor intermediare, acestea din urmă fiind instrument introdus relativ recent prin modificarea legislației achizițiilor publice. Două astfel de certificate au fost emise de Compania Națională de …
Citeste mai mult
Drum de legatura intre Ocolitoarea Galati si Drumul expres Galati-Braila, aprobat
Pentru o nouă investiție majoră în infrastructura rutieră a județului Galați au fost aprobați indicatorii tehnico-economici rezultați din devizul general. Este vorba de construirea unui drum de legătură între viitoarea Variantă Ocolitoare a municipiului Galați și Drumul Expres Galați-Brăila. Conform …
Citeste mai mult
PNRR: Contracte de peste 207 mil lei, semnate
Noi contracte de finanțare, în valoarea de peste 207 de milioane de lei, au fost semnate, a anunțat ministrul Dezvoltării, Cseke Attila. Cele 43 de contracte au fost depuse prin componentele C5 – Valul Renovării și C10 – Fondul Local …
Citeste mai mult
Noi prevederi pentru firmele aflate in concordat preventiv
Noi prevederi legislative vor intra în vigoare pentru procedurile de prevenire a insolvenţei şi de insolvenţă. Aceasta după ce președintele a semnat decretul pentru modificarea Legii nr. 85/2014 prin procedură de urgență. Ce noutăți au fost aduse Operatorii economici aflaţi …
Citeste mai mult
Un aparthotel cu 12 niveluri va fi construit in Capitala
Documentaţia elaborată în vederea construirii unui aparthotel în municipiul Bucureşti a ajuns în etapa premergătoare obţinerii autorizaţiei de construire. Clădirea va avea 12 niveluri, iar pentru realizarea sa este propusă desfiinţarea construcţiilor existente pe teren. Lucrările de demolare şi construire …
Citeste mai mult 
Circa 255 unitati locative noi, in curs de autorizare
Locuinţe colective, spaţii administrative şi pentru comerţ sunt prevăzute să fie realizate într-un nou ansamblu dintr-un municipiu. Blocurile proiectate vor cuprinde, în total, circa 255 de unităţi locative: studiouri cu două camere şi apartamente cu una, două şi trei camere. …
Citeste mai mult 
Doua blocuri, autorizate intr-un mare ansamblu
Continuă lucrările de construire de noi blocuri într-un mare ansamblu rezidențial din țară. Recent, au fost emise autorizațiile de construire pentru încă două blocuri care vor include locuințe colective, precum și dotările aferente. Viitoarele clădiri vor avea fiecare câte 13 …
Citeste mai mult 

