Oferte locuri de munca top

Romanii din vestul tarii traiesc mai mult decat cei din est

Locuitorii din partea de vest a ţării noastre trăiesc mai mult, în medie, decât cei din partea de est. Astfel, în regiunile Nord – Est, Sud – Est şi Sud – Muntenia, speranţa de viaţă la naştere este de 75 de ani, potrivit datelor Eurostat din 2022.

În Bucureşti şi celelalte patru regiuni (Nord – Vest, Vest, Sud – Vest şi Centru) speranţa de viaţă a locuitorilor este între 75 şi 77 de ani.

Datele arată că românii trăiesc în medie mai puţin decât ceilalţi cetăţeni ai Uniunii Europene.

Spre comparaţie, speranţa de viaţă la nivelul ţărilor UE a fost de 80,6 ani în 2022.

Pe parcursul a două decenii, începând din 2002, cea mai înaltă valoare în UE a fost înregistrată în 2019, când speranța de viață la naștere a atins 81,3 ani (în creștere cu 3,7 ani față de 2002). Cu toate acestea, după izbucnirea pandemiei de Covid-19, acest indicator a scăzut la 80,4 în 2020 și la 80,1 ani în 2021.

În 2022, speranța de viață la naștere în UE a crescut, dar nu a atins valoarea din 2019, potrivit datelor Eurostat.

Cel mai mult trăiesc spaniolii din Comunidad de Madrid

Regiunea UE cu cea mai mare speranță de viață la naștere a fost regiunea spaniolă Comunidad de Madrid (85,2 ani), urmată de Provincia Autonoma di Trento din Italia (84,4 ani), Ile de France din Franța (84,1 ani), Stockholm din Suedia (84,0 ani) și Comunidad Foral de Navarra din Spania (83,9 ani).

Investitie de 76 mil euro pentru proiect de mediu  

Cel mai puţin trăiesc bulgarii

Pe de altă parte, printre cele cinci regiuni UE cu cea mai scăzută speranță de viață la naștere, patru se aflau în Bulgaria: Severozapaden (72,3 ani), Severen tsentralen (73,2 ani), Yugoiztochen (73,7 ani), Severoiztochen (74,1 ani); și una în Ungaria, Észak-Magyarország (74,1 ani).

Femeile trăiesc, în medie, cu 5 ani mai mult decât bărbaţii

Pentru femeile din UE, speranța de viață la naștere a fost de 83,3 ani în 2022 (în creștere cu 0,4 ani față de 2021, dar în scădere cu -0,7 ani față de 2019).

În acelaşi timp, pentru bărbați a fost de 77,9 ani (o creștere de 0,7 ani față de 2021, dar o scădere de -0,6 ani față de 2019).

În 2022, speranța de viață la naștere pentru femeile din UE a fost mai mare cu 5,4 ani decât cea pentru bărbați, cu variații între țările UE.

În Letonia, se aștepta ca femeile să trăiască mai mult cu 10 ani decât bărbații, urmate de Estonia și Lituania (ambele cu 8,7 ani).

Cele mai mici discrepanțe de gen au fost în Olanda (2,9 ani), Irlanda (3,3 ani) și Suedia (3,4 ani).

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 1/martie 2024

Revista Arena Constructiilor martie 2024

Sus