Oferte locuri de munca top

TOPUL DRUMARILOR: Pe trend ascendent, spre un adevarat boom

 

 

 

 

 

 

 

 

 

Lucrările de drumuri și autostrăzi înregistrează anul acesta un adevărat boom, continuând să evolueze pe trendul ascendent demarat în toamna anului trecut. Atunci a început să se aplice legislația privind actualizarea valorii contractelor cu nivelul majorat al prețurilor materialelor de construcții.
Ca urmare, rezultatele obținute anul trecut de primele 100 de firme cu obiect de activitate lucrări de construcții drumuri și autostrăzi (CAEN 4211) au fost semnificativ mai bune decât cele din anul precedent.
Astfel, cifra lor de afaceri totală a crescut cu 31%, iar profitul net total cu 20%, față de anul anterior. Procentul mediu de profitabilitate s-a menținut la 6%.
În schimb, numărul mediu al angajaților a scăzut cu 1% per totalul celor 100 de mari companii.

 

 

Anul 2023 se preconizează a fi unul și mai bun

Prima jumătate a acestui an a fost marcată de semnarea unui mare număr de contracte pentru infrastructura rutieră.
Între câștigătorii marilor contracte rutiere s-a detașat asocierea condusă de UMB, care a semnat în semestrul I contracte de peste 2,9 miliarde de euro pentru două tronsoane din Autostrada Buzău – Focsani, pentru Autostrăzile Focșani – Bacău și Bacău – Pașcani, precum și pentru restul de executat din Varianta de Ocolire Timișoara Sud.
Contracte de peste 400 milioane de euro au fost obținute de constructorii turci de la Esta İnşaat Sanayi Lojistik pentru modernizarea DN71 Bâldana – Târgoviște – Sinaia.
Asocierea formată din mai multe firme românești (Citadina 98, Tancrad, Add Global Design, Creative Road Design, Lemacons, Oldroad Construct) a obținut în prima parte a acestui an contracte rutiere care cumulează o valoare totală de peste 100 de milioane de euro.
La finele lunii iulie a fost semnat și contractul de construire a drumului expres ce va lega municipiul Cluj-Napoca la Autostrada Transilvania (legătura între A3 și DN1, localitatea Tureni, județul Cluj). Antreprenor este Asocierea Dimex-2000 Company (lider), Obras Publicas Y Regadios, Opr Asfalt, Autotehnorom, Con-A Operations cu oferta de circa 563 milioane de lei (fără TVA).
În topul celor mai mari valori ale contractele de drumuri încheiate în prima parte a acestui an urmează firmele austriece Porr Construct și Strabag. Acestea nu sunt incluse în Topul Drumarilor pentru că sunt înregistrate cu cod CAEN 4120 (Lucrări de construire a clădirilor rezidențiale și nerezidențiale).
Pe lângă firmele cu capital austriac, în semestrul I au câștigat contracte rutiere mari și alte firme care au ca obiect principal de activitate construcții clădiri rezidențiale și nerezidențiale. Așa sunt Conextrust din Bacău, Construcții Erbașu, Frasinul din Bistrița Năsăud. Interesul lor pentru proiecte rutiere este justificat de încetinirea activității pe segmentul construcțiilor civile.

Cei mai mari angajatori

De departe cel mai mare angajator în domeniu este grupul de firme UMB (Spedition UMB SRL, Tehnostrade SRL, SA & PE Construct SRL), care anul trecut a avut un număr mediu de 3.472 de angajați.
Urmează Tancrad SRL Galați cu 840 angajați și Regia Autonomă a Domeniului Public Cluj Napoca RA cu 828 angajați.
Peste 400 de angajați au avut în medie anul trecut firmele Oyl Company Holding AG SRL (543), General Trust Arges SRL (438), Geiger Transilvania SRL (426) și Euro Construct Trading 98 SRL (417).
Menționăm că Euro Construct Trading 98 SRL este în reorganizare judiciară. Managerii săi spun că s-au confruntat cu întârzieri mari în încasarea plăților de la CFR și de la Aktor (liderul asocierii câștigătoare a contractelor cu CFR).

Profitabilitate medie de 6%

Cele trei firme ale grupului UMB au realizat împreună anul trecut o cifră de afaceri de peste 5,44 miliarde lei, ceea ce reprezintă aproape o treime din cifra totală a celor 100 mari drumari.
Profitul net al grupului a fost de 298,77 milioane lei, rata de profitabilitate fiind de 5%.
La nivelul tuturor firmelor din Top 100, rata medie de profitabilitate (profit net/ cifră netă de afaceri) a fost anul trecut de circa 6%.
Dintre firmele din top, cinci au avut anul trecut o rată de profitabilității de peste 20%. Între acestea, cea mai mare profitabilitate, de 40%, a avut-o Max Boegl România SRL (cu capital german). Aceasta a fost urmată de Trustul de Construcții Drobeta SA, Antrepriza de Reparații și Lucrări A R L Cluj SA (Strabag), Danlin XXL SRL și Vesta Investment SRL.

Cele mai mari avansuri în Top 100

În Top 100 pe primele opt poziții au rămas cam aceleași societăți ca în topul precedent. Nou intrate pe pozițiile 8 și 9 sunt Antrepriza de Construcții Drumuri și Autostrăzi SRL (fosta Aqua Park) Neamț și Autotehnorom SRL Suceava.
Cea mai mare ascensiune în Top a avut-o societatea Secol România SRL București (cu capital evețian). Aceasta a realizat anul trecut o cifră de afaceri de peste 99,5 milioane lei, mai mare cu 132% față de cea din anul anterior. Numărul mediu de angajați (145) a fost mai mare cu 59%.
Un avans mare în Top a avut și societatea Chirulli Andrea SRL Sucursala Ulmi, Dâmbovița (cu capital italian). Cifra sa de afaceri a fost anul trecut de circa 75,9 milioane lei (+93% față de anul precedent), iar numărul mediu de angajați a fost de 72 (+20%).
Dintre societățile cu activitate în creștere, Eky-Sam SRL Iași a trecut anul trecut de 100 milioane lei cifră de afaceri. A realizat circa 114 milioane lei (+85% față de cifra de afaceri din anul anterior), cu un număr mediu de 181 de angajați (-9%).

12 drumuri expres vor fi scoase la licitatie pentru atribuirea contractelor de executie

 

Sus