Oferte locuri de munca top

Pentru Centura Timisoara Vest va fi reluata licitatia

Va fi reluată procedura de achiziție publică lansată pentru atribuirea contractului de proiectare și execuție a Variantei de ocolire Timișoara Vest, contract cu o valoare estimată de peste 1,99 miliarde lei, fără TVA.

Procedura a fost suspendată din cauza unei contestații depusă de către constructorul cu capital austriac Antrepriza Reparații și Lucrări ARL Cluj SA (Strabag).

Contestatoarea a solicitat anularea parțială a răspunsului la clarificări, obligarea autorității contractante la prelungirea termenului de depunere a ofertelor cu 30 zile, precum și remedierea documentației de atribuire.

Însă, Consiliul Național de Soluționare a Contestațiilor a respins, ca nefondată, contestația depusă de ARL Cluj.

Licitația a fost lansată în luna februarie a acestui an, iar în prezent este suspendată. Viitoarea nouă rută (13,9 km) va realiza conexiunea rutieră între Drumul Național Centura Timișoara și Varianta Ocolitoare Timișoara Sud (în execuție) și va închide practic inelul din jurul municipiului Timișoara.

Centura Timișoara Vest va începe de la ieşirea spre Utvin (de pe centura Timișoara-Sud, aflată acum în construcție) și ține până la intrarea pe Calea Aradului, la Mahle România (unde începe centura Timișoara Nord).

Noi spatii industriale vor extinde capacitatile unor firme locale

Pentru asigurarea relațiilor de trafic, vor fi amenajate patru noduri rutiere după cum urmează:

* la intersecția cu DN 69 (E671) și drumul național Centura Timișoara (DNCT);

* la intersecția cu DN6;

* la intersecția cu DN59A;

* intersecția cu Radială Nouă de Vest (C30).

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 2/aprilie 2024

Revista Arena Constructiilor aprilie 2024

Sus