Oferte locuri de munca top

Practici comerciale incorecte in achizitia de locuinte, sustinute de Guvern

Fără să existe reglementare și control din partea vreunei autorități, pe piața imobiliară de la noi oricine se poate îmbogăți vânzând visuri celor care își doresc o locuință.

Dintr-un motiv sau altul Guvernul sprijină această situație.

Ca urmare, a transmis parlamentului că nu susține proiectul de lege care îi obligă pe dezvoltatorii imobiliari să îndeplinească o serie de standarde. Aceasta chiar dacă Senatul a aprobat proiectul.

Piața imobiliară este singura piață de bani care nu are o autoritate de reglementare și supraveghere, susțin inițiatorii. În acest context, reglementările propuse ar stabili cerințele fundamentale aplicabile dezvoltatorilor imobiliari și construcțiilor.

Proiectul cuprinde un set de reguli în vederea asigurării protecției consumatorilor, în cazul unor practici comerciale incorecte, în timpul procesului de achiziționare a unei locuințe.

Totodată, se urmărește asigurarea aplicării celor mai bune practici în procesul de marketing și vânzare de noi locuințe.

Codul prevede standarde cu privire la serviciul sau politica de asistență pentu clienți în faza post-vânzare, inclusiv reparațiile din perioada de garanție.

Dezvoltatorii și vânzătorii vor trebui astfel să promoveze locuința doar prin specificații precise, inclusiv printr-o descriere clară a prețurilor, a taxelor și serviciilor propuse.

În plus, dezvoltatorul va oferi cumpărătorului informații precise cu privire la garanția locuinței și aspectele cuprinse în conținutul acesteia.

Noua lege l-ar putea ajuta pe cumpărător să beneficieze de următoarele informații chiar din faza inițială a negocierilor și a antecontractului:

* prezentarea unui model de antecontract

* descrierea detaliată a locuinței

* detalii cu privire la orice serviciu și costul aferent ce va fi prestat de către cumpărător

* o explicație cu privire la întinderea și acoperirea garanției etc.

În cazul unei reclamații sau al unei plângeri din partea cumpărătorului cu privire la încălcarea reglementărilor legii de către dezvoltator, se va implementa o procedură alternativă de mediere a litigiilor.

Inițiatorii mai susțin că piața imobiliară este privită cu suspiciune de către consumatori, doar 38% având încredere că o tranzacție imobiliară nu este o păcăleală. Acest sector este întrecut doar de cel al mașinilor second-hand, unde cumpărătorii au încredere doar într-un procent de 36% că tranzacția este corectă.

Tot aceștia mai menționează că legea nu este împotriva dezvoltatorilor, ci își propune să stabilească un set de reguli care trebuie respectat atunci când se construiește și se vinde un spațiu locativ.

Nici colectarea selectivă a deșeurilor în blocurile de locuințe nu este agreată de Guvern

Guvernul a trimis un punct de vedere negativ inclusiv pentru proiectul de lege ce propune crearea unor spații pentru preluarea selectivă a deșeurilor la clădirile de blocuri.

În acest caz, inițiatorii spun că în prezent sistemul de colectare a deșeurilor care include în mod obligatoriu spații destinate colectării, depozitării și evacuării deșeurilor menajere nu încurajează propriu-zis colectarea. În schimb, spațiile de acest tip, separate pe fracții a deșeurilor menajere sunt esențiale pentru ca locuitorii să aibă posivilitatea de a colecta selectiv.

 

Descărcați aici Proiectul de Lege

 

 

 

 

 

Citiți și:

Centru comercial, extins cu peste 8 mii mp

Hala cu functiune mixta, cu peste 7 mii mp sc

Ansamblu industrial din provincie, extins si reabilitat

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/iunie 2020

Sus