Până la sfârșitul acestei luni va fi demarată procedura de achiziție publică pentru atribuirea contractului de întocmire a proiectului tehnic, de asistență tehnică din partea proiectantului și execuția lucrărilor pentru reabilitarea mai multor tronsoane de pe cinci drumuri județene din Județul Gorj, ce însumează o lungime totală de 53,097 km.
A fost deja finalizată documentația tehnică premergătoare scoaterii la licitație a noului obiectiv de investiție.
Consiliul Județean Gorj va realiza noua investiție finanțată prin Programul național de investiții ”Anghel Saligny”
Valoarea estimată a proiectului este de 207 milioane de lei, contractul de finanțare fiind semnat în luna februarie a.c. de Cosmin-Mihai Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj, cu Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice și Administrației.
Astfel, se vor efectua intervenții și lucrări de reabilitare pe tronsoane ce aparțin:
- DJ 663 cu originea în DN 66 (E79), ce traversează localitățile Dâmbova – Cârbeşti – Tâlveşti – Urecheşti
- DJ 672C cu originea în DN 67, ce traversează localitățile Tălpăşeşti – Stroieşti – Răchiţi – Runcu până în DN 67D
- DJ 672B ce traversează localitățile Ursați -Frătești-Suseni,
- DJ 665A cu originea în DN 67, ce traversează localitățile Bălăneşti – Voiteştii din Vale – Grui, până în DJ 665
- DJ 664A cu originea în DJ 664, ce traversează localitățile Turcineşti – Rugi – Curpen – Stăneşti – Ursaţi, până în DJ 672B, Județul Gorj
Consiliul Județean Gorj are în vedere viabilizarea acestor sectoare de drum, respectiv aducerea acestora la parametrii tehnici actuali, principalele categorii de lucrări vizând:
- rectificarea în plan, în profil transversal a elementelor sectoarelor de drumuri existente şi eliminarea punctelor periculoase, dacă este cazul;
- reabilitarea structurii rutiere;
- amenajarea acostamentelor;
- rezolvarea scurgerii apelor pe tot traseul drumurilor expertizate;
- amenajarea de rigole şi şanţuri de colectare şi dirijare a apelor pluviale;
- amenajarea podeţelor în scopul asigurării preluării şi scurgerii apelor pluviale.
- reabilitarea podurilor amplasate pe traseele drumurilor județene;
- semnalizarea rutieră;
- piste de bicicliști;
- trotuare;
- stații de transport în comun;
- parapeți de protecție
- amenajare drumuri laterale;
- reabilitare poduri și construirea unui pod nou.
Consiliul Județean Gorj își exprimă încrederea că această inițiativă va contribui la o mai bună conectivitate regională, consolidând totodată angajamentul județului față de îmbunătățirea continuă a calității vieții cetățenilor săi.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie – decembrie 2023