Numărul cererilor de plată transmise de bănci către Fondul Național de Garantare a Creditelor pentru IMM-uri (FNGCIMM) a ajuns la 3.023 la 30 iunie 2026, față de 530 la sfârșitul anului 2023, ceea ce sugerează că tot mai multe firme au dificultăți în a-și achita creditele garantate de stat.
Fondul de garantare transmite că, la doi ani și jumătate de la închiderea programului IMM INVEST, creditele cu garanții de stat acordate de FNGCIMM înregistrează un grad de default de 3,73% din punct de vedere numeric și de 2,32% din punct de vedere valoric, raportat la valoarea totală a garanțiilor accesate de companii.
Situația de default reprezintă încălcarea clauzelor contractuale ale unui împrumut (cum ar fi neplata ratelor sau nerespectarea indicatorilor de capital), fapt ce oferă băncii dreptul de a solicita rambursarea imediată sau executarea garanțiilor.
Concret, rata de default de 3,73% din punct de vedere numeric este calculată prin raportarea numărului de 3.023 de cereri de plată la cele 81.033 de garanții acordate. Iar rata de default de 2,32% din punct de vedere valoric este calculată prin raportarea valorii garanțiilor pentru care au fost solicitate plăți la valoarea totală a garanțiilor acordate.
Crește ponderea creditelor pentru care se cere executarea garanțiilor
Astfel, până la finalul anului 2023 au fost acordate 70.616 garanții, pentru care s-au înregistrat 530 cereri de plată, ceea ce a generat o rată de default de 0,75%.
La data de 31 decembrie 2024, dintr-un total de 81.033 garanții acordate, au fost înregistrate 1.438 cereri de plată, gradul de default rezultat fiind de 1,77%.
Ansamblu industrial de langa Bucuresti, extins cu peste 5 mii mp scd
La final de 2025, numărul cererilor de plată a ajuns la 2.416, ceea ce a determinat o creștere a gradului de default la 2,98%.
La data de 30.06.2026, numărul total al cererilor de plată la nivelul întregului portofoliu de credite IMM INVEST a ajuns la 3.023, cu un grad de default valoric de 2,32% și un grad de default numeric de 3,73% din întregul portofoliu.
La 30 iunie 2026, numărul total al cererilor de plată la nivelul portofoliului de credite IMM INVEST a ajuns la 3.023. Gradul de default a fost de 3,73% din punct de vedere numeric și de 2,32% din punct de vedere valoric. În 2023, gradul de default valoric era de aproximativ 0,5%.
Prin programul IMM INVEST, derulat cu participarea a 22 de bănci, au fost acordate 81.033 de garanții, în valoare de 58,22 miliarde de lei, care au susținut finanțări de peste 67,85 miliarde de lei.
„Evoluția trebuie analizată în contextul economic al ultimilor ani, marcat de creșterea costurilor de finanțare, presiuni inflaționiste și dificultăți la nivelul anumitor sectoare economice. Cu toate acestea, nivelul actual al indicatorilor confirmă reziliența majorității beneficiarilor programelor de garantare și relevanța instrumentelor puse la dispoziția IMM-urilor de către FNGCIMM pentru menținerea accesului la finanțare, investiții și dezvoltare”, a declarat Cătălin Leonte, directorul general al FNGCIMM.
Fondul precizează că rezultatele înregistrate până în prezent confirmă eficiența mecanismului de garantare și capacitatea instituției de a-și respecta angajamentele, chiar și în condițiile provocărilor economice din ultimii ani.
FNGCIMM își reafirmă, totodată, angajamentul de a continua colaborarea cu instituțiile de credit și cu mediul antreprenorial pentru susținerea accesului la finanțare al companiilor românești și dezvoltarea economică.


