Revitalizarea industriei siderurgice nu se poate realiza fara sprijin guvernamental, in contextul pretului impovarator al energiei electrice, au reclamat reprezentantii industriei siderurgice cu ocazia dezbaterilor cu Ministerul Economiei, organizate in vederea elaborarii planului de actiuni pentru industria de profil.
In opinia lui Ionel Bors, Country Manager ArcelorMittal Galati, pretul la energie electrica este necompetitiv si mult mai mare comparativ cu preturile practicate in celelalte tari ale Uniunii Europene.
In plus, nivelul ridicat al taxelor pentru energie regenerabila, certificate verzi si cogenerare, sunt aspecte care afecteaza grav competitivitatea industriei metalurgice din Romania.
De asemenea, un impact puternic asupra industriei prelucratoare il are si liberalizarea pretului la gazele naturale. Siderugistii au cerut prelungirea acestui proces pana in 2018.