Oferte locuri de munca top

”Boom” imobiliar in conditii de pandemie

Un ”boom” al vânzărilor a adus luna decembrie pe piața imobiliară, după cum arată datele furnizate de ANCPI. De altfel, până la final, anul 2020 s-a dovedit a fi unul profitabil pentru piața imobiliară, în pofida pandemiei de coronavirus care a dus la scăderea veniturilor multor categorii socio-profesionale. Sau poate din cauza pandemiei care i-a stimulat pe mulți să își îmbunătățească standardele de locuire. Vorbim de persoane cu disponibilități bănești, întrucât creșterea numărului de locuințe vândute a fost însoțită de o creștere a prețurilor de vânzare.

La nivelul întregii țări, în decembrie au fost vândute 77.355 de imobile (case, terenuri și apartamente), mai multe cu 23% față de cele din luna precedentă și mai multe cu 59% față de decembrie 2019. Din punct de vedere al tranzacțiilor imobiliare, decembrie a fost cea mai bună dintre lunile anului trecut.

Pe întreg anul 2020 numărul locuințelor vândute a fost de 123.126 unități, mai multe cu peste 8% față de cele tranzacționate în cursul anului anterior.

Ca număr total de case, terenuri și apartamente, pe parcursul anului 2020 au fost tranzacționate în total 602.805 de imobile, mai multe cu peste 11% față de 2019.

În decembrie 2020, cele mai multe vânzări de imobile au fost înregistrate în București – 12.967, Ilfov – 5.734 și Cluj – 5.247. Județele cu cele mai puține imobile vândute în aceeași perioadă sunt Caraș Severin – 188, Olt – 236 și Covasna– 377.

Numărul ipotecilor, la nivel național, în decembrie 2020, a fost de 31.128, cu 4.227 mai mic față de decembrie 2019.

Cele mai multe operațiuni de acest gen au fost înregistrate în București – 7.375, Ilfov – 2.706 și Timiș 1.628. La polul opus se află județele Sălaj – 71, Covasna – 76, și Harghita – 100.

Județele în care au fost vândute cele mai multe terenuri agricole în ultima lună a anului 2020 sunt Dolj – 893, Buzău – 810 și Arad – 782.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie-decembrie 2020

 

Un comentariu;

  1. Eniko Vincze said:

    știți cumva daca cei care au cumpărat au fost persoane fizice sau persoane juridice? respectiv, dacă cei care au cumpărat, au mai avut locuințe în proprietate? Ar fi interesant de aflat.

Sus