Pentru a putea construi pe un teren cu suprafaţa de 5 mii mp, proprietarul face demersuri pentru introducerea acestuia în intravilanul localităţii. Pe acest amplasament vor fi construite spaţii de depozitare şi producţie. Acest proiect parcurge în prezent etapele necesare …
Citeste mai mult 
Lucrari pentru viteza mai mare pe calea ferata
Contractul pentru realizarea de lucrări de întreținere pe aproape 40 kilometri de cale ferată a fost semnat astăzi. Viteza de deplasare a trenurilor va crește astfel de la 30 km/h la 120 km/h. Costul lucrărilor este de aproximativ 1,5 milioane …
Citeste mai mult
Peste 31 mil euro, pentru lucrari rutiere intr-un municipiu
La peste 31 milioane de euro, echivalentul a aproximativ 155 milioane de lei, se ridică valoarea lucrărilor de drumuri plănuite pentru infrastructura unui municipiu din țară. Cu ajutorul acestei investiții vor fi conectate mai multe artere urbane. Mai exact, lucrările …
Citeste mai mult
Incepe urmatoarea etapa din programul Electric Up
Etapa de analiză a celor 2.536 de dosare înscrise în cadrul programului de finanțare Electric-Up a fost finalizată. Totodată, au fost transmise și notificări în vederea clarificării dosarelor incomplete. Următoarea etapă constă în transmiterea și evaluarea proiectelor tehnice. În acest …
Citeste mai mult
Un hotel de cinci stele din tara a fost vandut cu peste 8 mil euro
Una dintre cele mai impozante clădiri aflate în zona istorică a unui municipiu, un hotel de cinci stele, a constituit obiectul unei tranzacții imobiliare importante, încheiate recent. Suma pe care a platit-o cumpărătorul, o instituție de învățământ, pentru această achiziție …
Citeste mai mult
Peste 230 mil euro spera sa obtina un mare dezvoltator imobiliar din vanzarea de actiuni
O cunoscută companie de dezvoltare imobiliară cu capital străin, prezentă și pe piața din România, a decis să cedeze participația de aproximativ 6% pe care o deține la o altă societate. Valoarea totală pe care speră să o obțină din …
Citeste mai mult
Cifra de afaceri din industrie a scazut usor in mai
Cifra de afaceri din industrie pe total (piaţa internă şi piaţa externă), în termeni nominali, a scăzut cu 2% în luna mai comparativ cu luna precedentă, potrivit celor mai recente date furnizate de Institutul Naţional de Statistică. Această tendință este …
Citeste mai mult
Continua dezvoltarea unui amplu ansamblu rezidential de langa Capitala
Este în pregătire cea de-a doua etapă de dezvoltare a unui ansamblu rezidenţial de anvergură de lângă municipiul Bucureşti. În această fază sunt prevăzute să fie construite 40 de blocuri cu trei niveluri. Acest proiect parcurge în prezent paşii necesari …
Citeste mai mult 
Bloc cu peste 140 apartamente dintr-un complex rezidential, in autorizare
Un amplu ansamblu rezidenţial va fi realizat într-un municipiu din ţară. În această etapă, dezvoltatorul viitorului complex a pregătit documentaţia pentru construirea unei clădiri rezidenţiale cu 12 niveluri, ce va cuprinde 142 de apartamente cu 1, 2 şi 3 camere. …
Citeste mai mult 
Peste 20 mii mp de spatii industriale, in pregatire langa Bucuresti
O dezvoltare imobiliară de anvergură urmează să fie realizată lângă Capitală. Planul de investiţii vizează construirea unei hale destinate activităţilor logistice şi de depozitare, cu zone de încărcare / descărcare mărfuri. Suprafaţa construită proiectată depăşeşte 20 mii mp. Acest proiect …
Citeste mai mult 

