Bloc cu 8 niveluri urmează să fie construit în Capitală de către o asociație non profit, după ce vor fi obținute toate aprobările necesare. Proiectul parcurge în prezent ultimele etape necesare în vederea obținerii aprobării din partea autorităților locale. Procedura …
Citeste mai mult 
Centrul istoric al unui municipiu, transformat cu fonduri europene
Proiectul, ce are drept obiectiv principal crearea unei zone pietonale în Centrul vechi al unui municipiu reședință de județ din vestul țării, va beneficia de finanțare europeană în cadrul Programului Operațional Regional 2014-2020, Axa Prioritară 4. Astfel, va fi creatăo …
Citeste mai mult 
Investitie de peste 25 mil lei in camine studentesti
Proiectul care prevede construirea de cămine studențești într-un mare campus universitar este în pregătire. În cadrul acestuia, vor fi construite două cămine cu un total de peste 230 de camere. Documentația prevede o suprafaţă construită desfășurată de 10.450 mp. Clădirile …
Citeste mai mult 
128 mil lei pentru modernizarea a 46 km de drum judetean
Astăzi a fost semnat contractul de finanțare pentru proiectul „Modernizarea infrastructurii de transport pe traseul Traian – Peceneaga – Ostrov – Dăeni – Făgărașu Nou”, finanțat prin Programul Operaţional Regional 2014-2020. Valoarea totală a proiectului este: 128.928.575,62 lei, (aprox. 27.142.858 …
Citeste mai mult
Sanctiuni drastice pentru firmele care nu asigura protectia angajatilor in orele de canicula
Nerespectarea prevederilor O.U.G nr. 99/2000 privind măsurile ce pot fi aplicate în perioadele cu temperaturi extreme pentru protecția persoanelor încadrate în muncă se sancționează cu amendă de la 1500 la 2500 de lei “Inspecția Muncii își concentrează atenția pe sectoarele …
Citeste mai mult
Subcontractorii nu isi incaseaza la timp banii pentru lucrari, de la Astaldi
Subcontractorii români au semnalat ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, faptul că antreprenorul Astaldi nu le face la timp plățile. Ministrul Transporturilor și reprezentanți ai CNCF CFR SAau verificat la finele săptămânii trecute stadiul lucrărilor la obiectivul de investiții ”Reabilitarea liniei C.F. …
Citeste mai mult
Varianta de Ocolire Bacau: exproprieri mai scumpe
Au fost suplimentate sumele pentru exproprierile care trebuie efectuate pentru construirea Variantei de ocolire Bacău, conform unei hotărâri de Guvern publicată în Monitorul Oficial. Astfel, pentru 22 de imobile au fost efectuate modificări, care au dus la majorarea sumei necesare …
Citeste mai mult
Bani europeni pentru extinderea unui spital de urgenta
Zona de ambulatoriu a unui spital din vestul țării va fi extinsă, cu fonduri europene, contractul de finanțare fiind semnat la finele săptămânii trecute de Primăria Municipiului Oradea și Agenția de Dezvoltare Regională Nord Vest. Valoarea totală a investiției este …
Citeste mai mult
Reglementari pentru furnizarea de energie electrica la clientii finali
Pentru furnizarea energiei electrice la clienții finalisunt propusereglementări, stabilindu-seastfel cadrul de reglementare pentru desfăşurarea activităţii de furnizare a energiei electrice la locurile de consum ale clienţilor finali. Aceasta conform unui proiect de ordin al ANRE. Regulamentul se va aplica clienţilor …
Citeste mai mult
Cadastru: prelungirea termenelor din contractele de finantare
Ordinul ANCPI privind Procedura și modalitatea de alocare a sumelor, precum şi raportarea de către beneficiari a stadiului de execuţie a lucrărilor pentru lucrările de înregistrare sistematică iniţiate de unităţile administrativ-teritoriale va fi modificate potrivit unui proiect aflat în dezbatere …
Citeste mai mult

