Lucrări de extracție a agregatelor minerale sunt prevăzute să se desfășoare într-un nou perimetru de exploatare. În urma acestor lucrări, beneficiarul estimează că va obține un volum de aproape 260 mii mc de nisip și pietriș. În acest moment, proiectul …
Citeste mai mult 
Cei ce lucreaza de acasa vor putea primi locuinte ANL
Locuințele construite cu fonduri de la stat, prin Agenția Națională pentru Locuințe, vor putea fi repartizate și tinerilor și persoanelor care își desfășoară activitatea la domiciliu. Aceasta potrivit unui proiect de lege care prevede mai multe modificări ale criteriilor de …
Citeste mai mult
Parcuri fotovoltaice de 375 mil euro cauta contractant
Pentru realizarea unor mari parcuri fotovoltaice, contract cu o valoare estimată de circa 375 milioane de euro, a fost lansată o procedură de achiziție publică. Autoritatea contractantă vrea să atribuie contractul pentru proiectarea, achiziția, realizarea, punerea în funcțiune, operarea și …
Citeste mai mult
POR a ajuns la 80% rata de absorbtie, cu ultimele sume trimise spre decontare
Suma totală transmisă spre decontare în cadrul POR 2014 – 2020 este de 5,3 miliarde euro, reprezentând o rată de absorbție de 80%. Aceasta în condițiile în care programul se va încheia la finele anului curent. Doar în ultimele zile …
Citeste mai mult
Deficitul bugetar a crescut intr-o lună cu circa 3,6 mld lei
Într-o singură lună, în august, diferența dintre cheltuielile și veniturile statului s-a adâncit cu 3,59 miliarde de lei, ajungând la 42,19 miliarde lei. Acest nivel reprezintă 2,65% din PIB. Spre comparație, la finele lunii august 2022 deficitul bugetar era de …
Citeste mai mult
Emiterea autorizatiilor de construire in Sector 2, suspendata
Procesul de autorizare a investițiilor cu certificat de urbanism emis în baza PUZ sector 2 a fost suspendat, după cum a anunțat primarul Radu Mihaiu. Această dispoziție va fi în vigoare până la o soluție definitivă a instanței privind suspendarea …
Citeste mai mult
Padurile vor fi monitorizate video: licitatie in pregatire
Monitorizarea video va fi realizată prin amplasarea camerelor de supraveghere în 350 de puncte stabilite în funcție de zonele cele mai tranzitate. În prezent este în curs de elaborare documentația de atribuire în vederea lansării licitației pentru implementarea sistemului național …
Citeste mai mult
Drumul radial 10 Bucuresti: A fost desemnat proiectantul
A fost desemnat proiectantul pentru încă unul dintre cele zece drumuri radiale conexe Autostrăzii Bucureștiului A0, din cadrul proiectului „Orbital București”. Este vorba despre desemnarea câștigătorului care va elabora Studiul de Fezabilitate, Proiectul pentru Autorizarea Executării Lucrărilor de Construire (PAC) …
Citeste mai mult
Patru parcuri fotovoltaice vor fi infiintate cu circa 95 mil euro
Investitori străini pregătesc realizarea, în țara noastră, de noi capacități de producere a energiei verzi. Astfel, au fost elaborate documentațiile ce vizează înființarea a patru parcuri fotovoltaice, valoarea totală a investiției fiind de aproape 95 de milioane de euro. Toate …
Citeste mai mult 
Oferta castigatoare a unui contract rutier de peste 47 mil euro va fi reevaluata
Pentru atribuirea contractului rutier, cu o valoare estimată de peste 47 milioane de euro, concurează șase firme și asocieri de firme. Finanțarea se face din fonduri bugetare. Acest contract vizează elaborarea documentațiilor tehnice și executarea lucrărilor de modernizare a unui …
Citeste mai mult 

