Solplanet x AeroFix

Aproape 110 mil lei alocati judetelor afectate de inundatii

Unităţi administrativ-teritoriale din 25 de judeţe afectate de calamităţile naturale produse în perioada martie-iulie 2018 vor beneficia de ajutoare de urgență guvernamentale în valoare de 108,67 milioane lei.

Fondurile vor fi utilizate pentru realizarea unor lucrări de refacere a infrastructurii locale. Sumele necesare fiecărei localităţi au fost solicitate de către autorităţile publice locale din cele 25 de judeţe şi vor fi asigurate din Fondul de intervenţie la dispoziţia Guvernului, prevăzut în bugetul de stat pe anul 2018. Guvernul a aprobat ieri, 12 iulie, printr-o hotărâre, acordarea acestor ajutoare .

Creşterile semnificative de niveluri şi debite pe unele cursuri de apă, caracterul torenţial al ploilor și topirea zăpezii au produs inundaţii şi pagube materiale pe raza teritorială a unor localităţi din judeţele Alba, Bacău, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Buzău, Caraș-Severin, Cluj, Covasna, Dâmboviţa, Galați, Gorj, Harghita, Hunedoara, Iaşi, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Neamț, Prahova, Sibiu, Suceava, Teleorman, Vaslui, Vâlcea, Vrancea.

 

Citiți și:

Ce constructor va realiza retele de apa de 33 mil euro

A fost stabilit constructorul pentru modernizarea a 37 km de drum judetean

Un important monument istoric va fi refunctionalizat

 

 

 

 

Cititi revista ARENA Constructiilor nr.5/iul-aug 2018

coperta-ac5

Sus