Oferte locuri de munca top

Autorizatia de construire a proiectului unui mare dezvoltator, contestata in instanta

Primarul general al municipiului București, Nicușor Dan, continuă seria proceselor lansate în instanță pentru anularea autorizațiilor de construire a unor proiecte rezidențiale, considerând că acestea au fost emise fără respectarea dispozițiilor legale în vigoare.

Cel mai recent, la Tribunalul București, Primarul general și Primăria Municipiului București, în calitate de reclamanți, au solicitat anularea autorizației de construire nr. 583 emisă pe 16 decembrie 2022 de către Primăria Sectorului 2.

În proces, pârâți sunt atât Primăria Sectorului 2, cât și beneficiarul, firma de dezvoltare imobiliară Hercesa Imobiliara SRL, cu capital spaniol.

Autorizația contestată a fost emisă pentru construirea fazei a III-a a ansamblului rezidenţial din şoseaua Morarilor nr. 2-4, strada Baia de Arama nr. 1. Este vorba de Bloc L şi parcajul aferent.  Regimul de înălţime autorizat este 2Subsoluri +Parter+10Etaje, blocul urmând să cuprindă 80 apartamente, patru spaţii comerciale/de servicii, 11 boxe gospodăreşti, 80 de locuri parcare. Potrivit site-ului dezvoltatorului, în noul Bloc L din ansamblul Vivenda Residencias sunt disponibile la vânzare apartamente de trei și patru camere, cu două apartamente pe etaj. Blocul are termen de finalizare luna august 2024.

Până în prezent firma a finalizat și dat în folosință aproximativ 900 de apartamente în proiectul Vivenda Residencias (din zona bulevardului Basarabia), unde alte 150 de apartamente urmau să fie finalizate în 2023. Totodată, are în fază de proiect alte aprox. 4.300 de locuințe în București, în două din proiectele sale: proiectul Vivenda Residencias și proiectul Ghencea (din zona Prelungirea Ghencea).

Dezvoltator: ”Anul acesta vom demara construirea mai multor blocuri in cele trei proiecte imobiliare pe le avem”

 

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie – decembrie 2023

Revista Arena Constructiilor nov-dec 2023

Sus