Solplanet x AeroFix

Victor Ponta renunţă la preşedinţia PSD

Victor_Ponta_debate_November_2014

Premierul Victor Ponta

Premierul Victor Ponta şi-a anunţat duminică seara decizia de a renunţa la funcţia de preşedinte al PSD printr-o scrisoare adresată conducerii partidului publicată pe facebook.

Potrivit documentului, prin acest gest premierul a dorit să arate că poziţia şi funcţia sa sunt mai puţin importante decât imaginea şi performanţa partidului.

“Există o situaţie nouă, specială, faţă de care trebuie să reacţionez: preşedintele PSD este anchetat de DNA (nu contează cum şi de ce!). Şi alţi colegi ai noştri au renunţat temporar la funcţiile politice pentru a-şi lămuri situaţia juridică. Iar eu nu pot să cer altora să facă un sacrificiu pe care eu nu sunt dispus să mi-l asum!

Pentru a nu lasa ca această situaţie să afecteze PSD, vă aduc la cunosţinţă decizia mea de nu mai ocupa nicio funcţie de conducere în Partid până la momentul în care îmi voi demonstra nevinovaţia faţă de acuzaţiile aduse (în ce mă priveşte nu funcţionează prezumţia de nevinovaţie prevăzută de Constituţie!).”, a precizat Victor Ponta.

Premierul a adăugat că nu va candida la nicio funcţie în cadrul partidului dacă justiţia nu îl va găsi nevinovat până la data la care va fi organizat următorul Congres al PSD.

Sus