Oferte locuri de munca top

SF pentru o autostrada, respins de CNAIR

A fost respins de către CNAIR studiul de fezabilitate pentru un proiect de autostradă, cu toate că acesta i-a fost înmânat în termenul contractual, respectiv data de 9 august 2021.

Reprezentanții CNAIR au solicitat prestatorului ca, în cel mai scurt timp posibil, să completeze/ să revizuiască documentația transmisă pentru autostrada ce va lega Târgu Mureș de Târgu Neamț.

Situația poate pune proiectul de execuție în pericol de a nu fi finanțat din bani europeni.

Contractul pentru Completarea Studiului de Fezabilitate pentru Autostrada Târgu Mureș – Târgu Neamț are valoarea de 17.580.356 de lei fără TVA (la jumătate față de cea estimată). Contractul a a fost semnat cu Ingenieria Especializada Obra Civil E Industrial (Acciona).

La licitație a mai participat și asocierea formată din Search Corporation și Egis România.

Finanțarea este prin Programul Operațional Infrastructura Mare.

Motivele pentru care studiul de fezabilitate a fost respins au fost legate de reanalizarea soluțiilor prezentate în cadrul documentației transmise și finalizarea investigațiilor geotehnice a zonei montane traversate de autostradă. Toate acestea sunt necesare pentru a fundamenta soluțiile propuse.

Pentru aceste segmente, studiul geotehnic este avizat în cadrul CNAIR, urmând ca prestatorul să retransmită Studiul de Fezabilitate revizuit până la finele lunii octombrie.

Termenul estimat de obținere a Acordului de mediu pentru secțiunile propuse a fi finanțate prin PNRR  este luna martie 2022, iar pentru sectorul montan, luna iulie 2022.

CNAIR a mobilizat resurse importante pentru analizarea livrabilului transmis. Au fost identificate și elaborate observații și clarificări atât din punct de vedere cantitativ, cât și calitativ, care au fost înaintate prestatorului în data de 30 august 2021.

Reprezentanții CNAIR au solicitat prestatorului completarea și revizuirea documentației transmise în cel mai scurt timp posibil. Astfel, finanțarea acestui obiectiv din fonduri europene nerambursabile nu va fi pusă în pericol.

Având în vedere propunerea finanțării segmentelor de capăt prin PNRR, pentru accelerare, s-a decis împărțirea autostrăzii pe tronsoane, astfel încât acestea să poată fi promovate prin contracte de tip proiectare și execuție.

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2021

 

Sus