Oferte locuri de munca top

Statul ar putea prelua active ale companiilor strategice aflate in dificultate financiara

Mărime text

Statul ar putea prelua active ale companiilor strategice aflate in dificultate financiaraStatul român ar putea prelua participații sau active ale unor companii din sectoare strategice ale economiei, pentru a preveni pierderea unor capacități industriale și energetice și pentru a recupera creanțele pe care le deține.

Mecanismul este prevăzut într-o propunere legislativă inițiată de deputatul PSD Marian Neacșu. Inițiativa urmărește să permită intervenția patrimonială a statului în condiții de piață, inclusiv prin preluarea, administrarea și valorificarea ulterioară a unor active.

Guvernul ar urma să stabilească ce companii sunt de interes strategic

Propunerea legislativă introduce un mecanism prin care societățile și activele de interes strategic ar urma să fie declarate prin hotărâre a Guvernului.

Pentru încadrarea unei companii sau a unui activ în categoria celor de interes strategic, proiectul stabilește criterii cantitative, diferențiate în funcție de domeniu. Acestea ar urma să ia în considerare ponderea în producția sau capacitatea națională, numărul de salariați, numărul utilizatorilor afectați și valoarea activului.

Legislația actuală permite identificarea infrastructurilor critice și controlul investițiilor străine directe, dar nu reglementează un mecanism general prin care statul să preia, să conserve, să opereze și să valorifice ulterior active strategice.

Inițiatorul invocă situațiile în care companiile din sectoare industriale sau energetice esențiale ajung în proceduri de prevenire a insolvenței ori de insolvență, iar procedurile de valorificare a activelor eșuează sau se prelungesc.

În acest interval, activele se pot degrada, existând riscul pierderii ireversibile a capacității de producție. În unele cazuri, statul deține creanțe importante, dar insuficiente pentru a prelua activul.

Statul ar avea drept de preempțiune la cumpărarea activelor

Propunerea introduce un drept de preempțiune pentru stat în cazul vânzării participațiilor sau activelor declarate de interes strategic. Astfel, statul ar putea cumpăra cu prioritate, la prețul și în condițiile ofertei primite de vânzător. Dreptul de preempțiune ar viza un număr limitat de societăți și active, desemnate prin hotărâre a Guvernului.

Proiectul reglementează procedura de notificare a intenției de vânzare, conținutul ofertei, termenele de exercitare și acceptare, precum și procedurile aplicabile societăților ale căror acțiuni sunt tranzacționate pe o piață reglementată și situațiilor în care activele sunt valorificate în cadrul unor proceduri judiciare.

Mecanismul ar trebui să protejeze interesele strategice fără să afecteze dreptul de proprietate în mod disproporționat.

Spatii noi pentru vanzarea si depozitarea materialelor de constructii

Preluarea ar fi condiționată de riscuri și de evaluarea costurilor

Dobândirea participațiilor sau activelor nu ar urma să fie o decizie discreționară. Proiectul stabilește condiții cumulative: existența unui risc actual de întrerupere a activității sau de pierdere a activului, lipsa unei alternative de piață, proporționalitatea costului în raport cu efectele evitate și existența unei perspective de operare sau de valorificare.

În cazul în care valoarea activului depășește valoarea creanțelor deținute de stat, diferența ar urma să fie achitată de stat în calitate de cumpărător. Operațiunea ar presupune, astfel, compensarea creanțelor cu o parte din preț și plata diferenței pentru valoarea care depășește creanțele.

Fiecare operațiune de dobândire, majorare a capitalului social sau finanțare ar urma să fie aprobată prin hotărâre a Guvernului, însoțită de o fișă financiară. Aceasta ar trebui să cuprindă cel puțin: valoarea activului sau a participațiilor, stabilită prin raport de evaluare; valoarea creanțelor stinse prin compensare; diferența de preț pe care trebuie să o achite statul; costul estimat al conservării activului pentru 12 luni și al operării pe perioada preconizată de deținere; sursele de finanțare.

Intervenția trebuie fundamentată economic și că statul nu ar trebui să preia active fără o perspectivă realistă de operare sau valorificare.

Activele ar putea fi operate prin societăți controlate de stat

Activele preluate ar intra, ca regulă, în proprietatea privată a statului. Trecerea în proprietatea publică ar constitui o excepție, justificată de uzul sau interesul public.

Propunerea separă proprietatea de operare: statul ar dobândi activele, iar exploatarea acestora s-ar realiza printr-o societate al cărei capital este deținut integral de stat sau asupra căreia statul exercită controlul. Activele ar putea fi aduse ca aport la capitalul social al societății de administrare.

Această separare ar permite continuarea activității industriale, fără ca instituțiile publice să fie obligate să preia direct personal și operațiuni industriale în condițiile specifice sectorului bugetar.

Proiectul urmărește, de asemenea, continuitatea furnizării utilităților și transferul contractelor esențiale. Raporturile de muncă aferente activului ar urma să respecte regimul transferului de întreprindere, cu menținerea drepturilor salariaților.

În privința obligațiilor de mediu, acestea ar urma să fie delimitate printr-un bilanț de mediu întocmit la data preluării. Obligațiile aferente perioadei anterioare ar rămâne în sarcina societății, iar statul ar avea drept de regres. Dacă societatea nu execută măsurile de remediere, statul ar putea interveni și ar putea recupera ulterior costurile.

Inițiatorul consideră că operarea printr-o societate controlată de stat este mai potrivită pentru continuitatea activității industriale decât administrarea directă printr-o instituție publică. Obligațiile de mediu nu sunt eliminate, ci repartizate între părți, inclusiv prin mecanisme de recuperare a costurilor.

Statul ar putea vinde ulterior activele, fără un termen obligatoriu

Participațiile și activele dobândite ar putea fi valorificate ulterior prin hotărâre a Guvernului, în cadrul unei proceduri competitive și la un preț de pornire stabilit prin raport de evaluare.

Propunerea nu instituie obligația de a vinde activele și nu stabilește un termen-limită pentru valorificare. Statul ar urma să decidă momentul și oportunitatea vânzării în funcție de interesul strategic care a justificat preluarea.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 7/octombrie 2026

Are you human? Please solve:Captcha


Etichete:
Sus