Oferte locuri de munca top

Managementul deşeurilor în judeţul Tulcea: două licitaţii vor fi lansate

1 (9)Consiliul Judeţean Tulcea este hotărât să finalizeze în acest an proiectul de management al deşeurilor. Ultimele două licitaţii, pentru construirea drumului de acces la investiţii (Mihai Bravu, Sulina, Nufăru) şi achiziţii echipamente de colectare transport, urmează să fie lansate.

Proiectul „Sistem de management integrat al deşeurilor în judeţul Tulcea” presupune o investiţie totală de 22 milioane euro, fiind co-finanţat din fonduri europene prin Programul Operaţional Sectorial Mediu, Axa prioritară nr. 2.

Principalele obiective investiţii incluse în proiect sunt: optimizarea transferului de la staţia de transfer Măcin şi de la staţiile de transfer din Delta Dunării; construirea staţiei de tratare mecano-biologică Mihai Bravu; construirea noului depozit de deşeuri Mihai Bravu, închiderea depozitelor neconforme de la Isaccea, Măcin şi Sulina.

În total în proiect sunt prevăzute 12 contracte din care opt au fost atribuite, ne-a precizat Claudira Hotnog, purtătorul de cuvânt al Consiliului Judeţean Tulcea.

Astfel, în urma unei contestaţii, procedura pentru Construirea depozitului de la Mihai Bravu este în instanţă.

În ceea ce priveşte procedura pentru achiziţia împingătorului şi a celor două barje de transport deşeuri, aceasta va fi realuată.

Urmează să fie lansate licitaţiile pentru atribuirea contractului de execuţie a drumurilor de acces la investiţii (Mihai Bravu, Sulina, Nufăru) şi a contractului pentru achiziţii de echipamente de colectare transport.

Vasile Strat, vicepreşedintele Consiliului Judeţean Tulcea, a declarat: „Acest proiect este în acelaşi timp o provocare, pentru că trebuie finalizat până la sfârşitul acestui an, dar şi o necesitate, având în vedere că facilităţile existente sunt depăşite şi nu mai îndeplinesc normele de mediu în vigoare.”

Sus