Oferte locuri de munca top

Dezastrul a fost evitat, lucrările la Aeroportul Oradea continuă

SAM_6433Pierderea finanţării de aproape 80 milioane de lei pentru extinderea şi modernizarea Aeroportului Oradea a fost evitată. Solicitarea de suspendare a contractului de lucrări a fost respinsă de Curtea de Apel Oradea. Admiterea acesteia ar fi dus la imposibilitatea respectării termenelor de finalizare şi la pierderea finanţării din fonduri europene.

Asocierea Max Boegl România – Astaldi – UTI Grup a depus la Curtea de Apel Oradea în decembrie anul trecut o cerere de suspendare a contractului de lucrări încheiat între R.A. Aeroportul Oradea și Asocierea  Porr Construct – Teerag-Asdag Aktiengesellschaft – Col Air – Air Trading.
Instanţa a dispus în această săptămână respingerea cererii ca fiind inadmisibilă din cauza neconstituirii garanţiei de bună conduită. Asociaţia contestatoare poate depune recurs la Înalta Curte de Casație şi Justiție în termen de cinci zile.

Semnarea contractului de execuţie cu firmele austrice a avut loc în 30 iulie, anul trecut, după ce în 10 iulie Consiliul Naţional de Soluţionare a Contestaţiilor (CNSC) respinsese ca nefondate contestaţiile celorlalte două asocieri participante la licitaţie.

Ulterior, Asocierea Max Boegl – Astaldi – UTI a deschis un proces la Curtea de Apel Oradea, unde a atacat decizia CNSC. Contestatoarea nu a depus însă şi garanţia de bună conduită, de până la 100.000 euro, aşa cum prevede legea.

Contractul de execuţie prevede lucrări de extindere a pistei de decolare cu 300 de metri. De asemenea, vor fi realizate două cai de rulare şi o platforma de îmbarcare/debarcare care să poată asigura staţionarea a şase aeronave. În plus, va fi instalat un sistem de balizaj luminos şi un sistem de iluminat pentru platforma de îmbarcare – debarcare, cu piloni de iluminat echipaţi cu proiectoare.

Investiţia este finanţată prin Programul Operaţional Sectorial Transport.

Sus