Oferte locuri de munca top

Cum se va desfasura sesiunea de atestare a verificatorilor si expertilor tehnici

În acest an va fi organizată o singură sesiune de atestare tehnico-profesională pentru atestarea verificatorilor de proiecte și a experților tehnici, conform noii variante a Procedurii de atestare, publicată în Monitorul Oficial. Prevederile vor intra în vigoare în următoarele 9 zile.

Chiar dacă procedura a fost modificată, specialiștii cu activitate în construcții, verificatori de proiecte și/sau experți tehnici, atestați în prezent, își mențin atestarea potrivit competențelor pe domenii/subdomenii de construcții și specialități pentru instalațiile aferente construcțiilor pentru care au fost atestați. Legitimațiile aferente certificatelor de atestare tehnico-profesională rămân valabile până la data expirării termenului pentru care au fost emise, ulterior prelungirea dreptului de practică realizându-se conform prevederilor noii proceduri.

Sesiunea din 2021

În sesiune vor participa atât solicitanții declarați deja eligibili pentru susținerea examenelor de atestare tehnico-profesională, cât și solicitanții care depun cereri de înscriere în vederea susținerii examenelor de atestare tehnico-profesională.

În următoarele 9 zile, autoritatea competentă va publica pe pagina de internet a instituției, în secțiunea dedicată atestărilor tehnico-profesionale, listele solicitanților declarați eligibili pentru susținerea examenelor de atestare tehnico-profesională, precum și corespondența dintre domeniile de atestare tehnico-profesionale și domeniile de atestare tehnico-profesională reglementate, în vederea actualizării dosarelor depuse anterior.

Solicitanții au obligația de a adresa autorității competente, în termen de 10 zile de la data publicării listelor, o nouă cerere pentru susținerea examenelor de atestare tehnico-profesională, precum și completarea dosarelor depuse în susținerea cererilor cu documentele necesare, în termen de valabilitate la data depunerii.

Autoritatea competentă va publica în luna august lista candidaților, cu cereri de înscriere depuse anterior, admiși pentru susținerea examenelor de atestare tehnico-profesională în sesiunea de examinare organizată în anul 2021.

 

Descărcați aici Procedura de atestare a verificatorilor de proiecte și a experților tehnici

 

 

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie-august 2021

Sus