Oferte locuri de munca top

Podul peste raul Sasar va fi reconstruit incepand poate chiar din aceasta toamna

Indicatorii tehnico-economici și finanțarea investiției pentru „Modernizare și reabilitare str. Europa și str. Dumbravei, municipiul Baia Mare – Sector 1, Varianta de Ocolire Baia Mare” au fost aprobate de către Consiliul Județean Maramureș.

Proiectul include reconstruirea podului peste râul Săsar din zona Metro.

Aprobarea indicatorilor reprezintă etapa care asigură finanțarea investiției și permite demararea procedurilor de achiziție publică pentru execuția lucrărilor.

Valoarea totală a investiției este de aproximativ 32,4 milioane de lei, din care peste 21 milioane de lei reprezintă valoarea lucrărilor de construcții-montaj.

Durata estimată de execuție este de 12 luni.

Finanțarea va fi asigurată din fonduri europene prin Programul Transport 2021-2027 și din fonduri de la bugetul de stat, prin bugetul Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Investiția va fi implementată de Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere, prin Direcția Regională de Drumuri și Poduri Cluj.

Blocuri cu 13 niveluri, propuse intr-un mare municipiu

Potrivit estimărilor actuale, procedura de licitație ar urma să fie lansată în perioada imediat următoare, iar dacă nu vor exista întârzieri generate de contestații, contractul de execuție ar putea fi semnat în aproximativ trei luni, ceea ce ar permite începerea lucrărilor efective în această toamnă.

Podul peste râul Săsar s-a prăbușit în primăvara anului 2025, provocând blocaje majore de trafic și afectând una dintre cele mai importante legături rutiere din municipiul Baia Mare. Pentru limitarea impactului asupra circulației, autoritățile locale au identificat și implementat într-un timp record soluția unui pod provizoriu, care a fost dat în circulație la sfârșitul lunii august 2025.

Gabriel Zetea, președintele Consiliului Județean Maramureș, a declarat: ” Am avut numeroase discuții cu conducerea CNAIR și a DRDP Cluj și am reușit să obținem aprobarea pentru realizarea podului provizoriu, care a fost construit și dat în folosință într-un timp foarte scurt. Am spus atunci că podul provizoriu este doar o soluție temporară și că obiectivul nostru este reconstrucția definitivă”.

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/iunie2026

Are you human? Please solve:Captcha


Etichete:
Sus