Ministrul Transporturilor, Felix Stroe, a declarat că în ultimele două luni de zile a fost rescrisă aplicația pentru linia de metrou M6. “Suntem în măsură să anunțăm că, pe 27 decembrie, vom depune această aplicație în valoare de 1,327 miliarde …
Citeste mai mult
Zece banci mai primesc fonduri pentru Prima Casa
Suma de 22 milioane lei din plafonul aferent anului 2017 în cadrul Programului “Prima Casă” va fi redistribuită băncilor care au înregistrat grade de utilizare a plafoanelor de peste 97%. Sumele aprobate au fost puse efectiv la dispoziţia următorelor bănci: …
Citeste mai mult
Peste 200 mil lei pentru eficienta energetica in sectorul rezidential
Un împrumut de până la 206 milioane lei (echivalentul a 45 milioane euro) va fi acordat de Banca Europeană pentru Reconstrucție și Dezvoltare pentru investiții în eficiența energetică în sectorul rezidențial din România. Acesta va fi derulat prin grupul UniCredit. …
Citeste mai mult
Vor fi construite doua parcari acoperite in Bucuresti
Două parcări acoperite vor putea fi construite în București, în perioada următoare, după ce documentațiile tehnico-economice aferente acestor proiecte de investiții au fost aprobate de către autoritățile locale. Valoarea proiectelor se ridică la peste 55 milioane lei. Finanțarea va fi …
Citeste mai mult 
86,6 mil euro pentru apa potabila in Alba
Proiectul de renovare și extindere a sistemului de tratare a apelor uzate și a celui de distribuție a apei potabile din 23 de comune din județul Alba a primit finanțare din fonduri europene. Investiția de 86,6 milioane de euro va …
Citeste mai mult
Va fi construit un centru de cercetari
Proiectul de construirea a unui centru regional de cercetări va putea trece la următoarea etapă, după ce autoritățile au aprobat documentația tehnico economică. Potrivit acesteia, valoarea totală a investiției este de circa 36 milioane lei, inclusiv TVA, din care lucrărilede …
Citeste mai mult 
53 km vor fi reabilitati cu peste 110 milioane lei
Proiectul de reabilitare a unui tronson de drum interjudețean a fost recent aprobat, valaorea lui ridicându-se la peste 110 milioane lei. Acesta a fost depus pentru finanțare în cadrul Programului Operaţional Regional 2014-2020, Axa prioritară 6. Prin acest proiect se …
Citeste mai mult 
Spațiile pentru birouri, o investiție preferată în 2017
În opinia specialiștilor imobiliari, anul 2017 a fost unul potrivit în special cumpărării de spații destinate birourilor, tranzacțiile fiind privite ca o investiție profitabilă, pentru desfășurarea propriei activități.Au fost preferate, de către utilizatorii finali, spațiile cu suprafața cuprinsă între 500 …
Citeste mai mult
Incompatibilitati eliminate pentru decidentii de investitii publice
Cum proiectele de investiții publice reprezintă cea mai mare parte a volumului de lucrări din sectorul construcțiilor, tot ce este legat de decidenții din cadrul acestor proiecte afectează direct evoluția sectorului. Iar una din problemele ce privesc decidenții de semnătura …
Citeste mai mult
Valcea a primit 59 mil euro pentru modernizarea drumurilor
Contractele de finanțare pentru trei proiecte de modernizare a infrastructurii rutiere din județul Vâlcea au fost semnate ieri. Valoarea totală eligibilă a acestora ajunge la circa 69,8 milioane euro (din care aproximativ 59,3 milioane euro fonduri europene). Proiectele vizate sunt: …
Citeste mai mult

