Oferte locuri de munca top

Spatii industriale si logistice: Cererea de inchiriere a crescut in trimestrul II

Spatii industriale si logistice: Cererea de inchiriere a crescut in trimestrul IIActivitatea de închiriere spații industrial-logistice a accelerat vizibil în trimestrul al doilea, în pofida unui context macroeconomic marcat de contracție economică, inflație ridicată și presiuni asupra consumului, potrivit raportului Cushman & Wakefield Echinox.

În același timp, rata de neocupare la nivel național a urcat la 6,7%, în timp ce în București aceasta s-a situat la 6,3% față de 5,4% la finalul anului trecut, evoluție influențată în principal de livrările speculative recente.

Stocul total de spații industriale și logistice moderne a ajuns la 8,14 milioane mp la finalul lunii iunie.

Din aceștia, aproximativ 4 milioane mp sunt localizați în București și în zona limitrofă, în timp ce proiectele aflate în construcție totalizau 532.000 mp la nivel național.

Livrările din trimestrul al doilea au fost concentrate în București, unde cele mai importante proiecte finalizate au fost VGP Park Bucharest A3, cu o suprafață de 45.000 mp, și VGP Park Bucharest A2, cu 33.000 mp, ambele dezvoltate de VGP și destinate unor ocupanți multipli.

În același timp, cele mai importante proiecte aflate în dezvoltare confirmă, de asemenea, rolul dominant al Bucureștiului pe acest segment de piață.

Printre cele mai mari proiecte în construcție se numără GARBE Park Bucharest cu 61.000 mp, CTPark Bucharest West cu 60.000 mp, WDP Park Dragomirești cu 58.000 mp, WDP Park Ștefănești cu 54.000 mp, o nouă clădire în cadrul proiectului CTPark Bucharest West pentru Leroy Merlin de 50.000 mp și ELI Park Bucharest cu 36.000 mp.

În trimestrul al doilea au fost tranzacționați aproximativ 329.000 mp, volumul total al cererii din primul semestru ajungând la 569.000 mp, în creștere cu 11% comparativ cu perioada similară a anului trecut.

Cererea nouă a reprezentat 58% din volumul total, confirmând reziliența ocupanților și capacitatea pieței de a genera proiecte noi, chiar într-un mediu economic mai prudent.

Constructii desfiintate, de pe o mare platforma industriala

La nivel regional, Bucureștiul a generat cea mai mare parte a cererii, cu 255.000 mp tranzacționați în trimestrul al doilea și 386.000 mp în primul semestru, în timp ce stocul modern din Capitală a ajuns la 3,99 milioane mp.

Timișoara a ajuns la un stoc de 807.700 mp, în timp ce cererea a fost de 73.600 mp în S1, iar Ploiești, unul dintre cele mai mature hub-uri logistice din afara Bucureștiului, are un stoc de 574.500 mp și o rată de neocupare de doar 0,8%.

„Datele din primul semestru confirmă faptul că piața industrială și logistică din România rămâne una dintre cele mai dinamice componente ale sectorului imobiliar comercial. Cererea continuă să fie susținută de companii din logistică, retail, distribuție și producție, iar nivelul ridicat al proiectelor aflate în construcție arată că dezvoltatorii au încredere în perspectivele pe termen mediu ale pieței.

Un alt semnal al acestei încrederi este reluarea dezvoltărilor speculative, după câțiva ani în care proiectele noi erau începute doar după pre-închirierea aproape integrală a spațiului.

Consecința directă a fost creșterea ratei medii de neocupare la 6,7% la nivel național, față de 5,4% la finalul anului trecut – o evoluție pe care o vedem însă ca pe una sănătoasă: echilibrează raportul dintre cerere și ofertă și le oferă companiilor o gamă mai largă de opțiuni pentru extindere sau optimizare, fără a afecta fundamentele solide ale pieței, reflectate de accelerarea activității de închiriere”, a declarat Ștefan Surcel, Head of Industrial Agency Cushman & Wakefield Echinox.

Chiriile prime au crescut ușor în București, ajungând la 4,80 euro/mp/lună, în timp ce în principalele hub-uri regionale acestea au rămas în general stabile, variind între 4,30 și 4,65 euro/mp/lună.

Evoluția reflectă presiunile generate de costurile de construcție și finanțare, dar și disponibilitatea limitată a spațiilor moderne în anumite subpiețe consacrate.

Totodată, chiria ar putea avea un trend crescător în următoarele trimestre.

 

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 5/iulie – august 2026

Are you human? Please solve:Captcha


Etichete:
Sus