Importantă unitate medicală cu peste 260 de paturi Continuă pregătirile pentru realizarea lucrărilor de construire a unei importante unităţi medicale. Valoarea totală a investiţiei a fost estimată la o sumă ce depăşeşte 190 milioane de euro. Este vorba …
Citeste mai mult 
Suspendarea autorizatiei de construire
Sunt numeroase cazuri în care autorizațiile de construire sunt emise fără respectarea dispozițiilor legale fie din neglijența autorităților, fie a investitorilor/beneficiarilor. Poate nu au fost obținute toate avizele prevăzute de lege, nu s-a obținut acordul vecinului deși era necesar, ori …
Citeste mai mult
Prevederi legislative – Noutati pe scurt
Două cote de TVA aplicate la achiziția unei locuințe, proiect votat de senatori A trecut de Senat o propunere legislativă prin care să poată fi redusă cota TVA și pentru achiziționarea locuințelor scumpe. Aceasta cu toate că …
Citeste mai mult 
Posibila schimbare de trend a numarului de autorizatii
Chiar dacă toamnă aduce, de regulă, o diminuare a solicitărilor de autorizații pentru construirea de clădiri rezidențiale, totuși pe întreg anul curent numărul autorizațiilor va fi mai mare decât cel din anul precedent. Aceasta având în vedere indicatorii din primele …
Citeste mai mult 
O toamna mai dificila pentru constructori
Cu toate că părea că face față bine pandemiei de coronavirus, totuși sectorul construcțiilor și-a încetinit creșterea în vara acestui an și este posibil ca toamna să arate chiar o schimbare de trend. Aceasta mai ales în condițiile în care …
Citeste mai mult 
Sens giratoriu intr-o ”zona neagra” de pe DN1
Un nou sens giratoriu va fi realizat pe Drumul Național 1, mai exact la intersecția dintre DN1 cu DJ 155, pe raza comunei Păulești. În această zonă sunt înregistrate frecvent accidente, totodată fiind și o zonă unde traficul se desfășoară …
Citeste mai mult
Comertul cu otel si aluminiu intre SUA si Europa, restabilit
Statele Unite și UE au luat măsuri comune pentru a restabili fluxurile comerciale transatlantice istorice cu oțel și aluminiu. Astfel, Statele Unite nu vor aplica taxe în temeiul secțiunii 232 și vor permite importul fără taxe vamale de oțel și …
Citeste mai mult
SF pentru construirea unui stadion
Compania Naţională de Investiţii a semnat contractul pentru realizarea studiului de fezabilitate necesar construirii unui nou stadion. Societatea câștigătoare are la dispoziţie trei luni pentru a realiza studiul şi întreaga documentaţie aferentă (studiu hidro-geologic, studiu privind realizarea unor sisteme alternative …
Citeste mai mult
Peste 20 mil euro pentru locuri de joaca si spatii de recreere
La peste 20 milioane de euro se ridică valoarea estimată a lucrărilor de amenajare și reamenajare a mai multor locuri de joacă, precum și terenuri de sport și alte spații de recreere ce urmează să fie realizate în sectorul 6. …
Citeste mai mult
Proiectare mai putin scumpa decat se estimase pentru M5, sectiunea Eroilor – Piata Iancului
La o valoare semnificativ mai mică decât cea estimată a fost semnat contractul de prestări servicii de proiectare și asistență tehnică pentru secțiunea Eroilor (PS Operă) – Universitate – Piața Iancului. Prin proiect se realizează continuarea obiectivului de investiții de …
Citeste mai mult

