Este sau nu deficit de forta de munca in constructii

Lipsa forţei de muncă în construcţii pare să devină o problemă tot mai acută cu toate că începând cu 2011 numărul angajaţilor în acest sector creşte constant.

Mai mult, în construcţii asistăm la creşterea numărului de angajaţi în condiţiile în care valoarea producţiei realizate nu a reuşit să depăşească nivelul de 10 miliarde de euro în nici unul din ultimii şapte ani, potrivit datelor ARACO.

Descarca articolul

Anul trecut s-a înregistrat cel mai mare număr de angajaţi din 2008 încoace. Numărul mediu de 377,7 mii angajaţi a fost depăşit doar de cel din anul 2008, când sectorul se baza pe 414,6 mii de salariaţi. Numărul mediu de salariaţi reprezintă media aritmetică simplă, calculată prin împărţirea sumei efectivelor zilnice de salariaţi din anul respectiv  la numărul total al zilelor calendaristice.

În majoritatea lor constructorii intervievaţi de ARENA Construcţiilor consideră că există o problemă cu forţa de muncă, în principal cu cea calificată. Deficitul de angajaţi nu se evidenţiază numai pe o grupă ocupaţională în mod deosebit ci, mai mult decât atât, se resimte chiar şi la nivel de conduceri executive.

Ana-Maria Cosaşu, administrator al Panco SA, antreprenor general în construcţii, cu experienţă de peste 20 de ani, ne-a spus că resimte, ca şi alte companii, acest exod al oamenilor care pleacă să muncească în străinătate. “Nu putem oferi unui muncitor salarii de mii de euro. Dar, la noi în firmă, niciun muncitor nu câştigă sub nivelul de 2.000 de lei net. După caz, le oferim şi transportul de acasă la şantier”.

Unii antreprenori spun că nu este doar un deficit de forţă de muncă, ci putem vorbi de un adevărat dezastru pe piaţă.

“Este o problemă foarte mare, mai ales cu specialiştii. Spre exemplu, eu, antreprenor fiind, în principiu, dau proiectele mai departe, în subantrepriză. Astăzi nu mai ai cui să le dai pentru că firmele mici, precum cele specializate, electrice, sanitare, fierari, dulgheri, structurişti, au aceeaşi problemă. Este mai uşor să cauţi câte 2, 3, 4, 5 oameni pe specialităţi şi să-i angajezi. Putem spune că dispare antreprenoriatul. Firmele mici, cele specializate pe bucăţi de lucrări, nu mai au cu cine lucra”, spune Viorel Huruba, director general Kriskon, firmă de antreprenoriat general în construcţii şi instalaţii.

„Acum am început un proiect destul de mare la Constanţa şi este penurie de dulgheri, de fierari-betonişti. În faza de săpătură la structură, îi plătesc mai mult. Îmi caut oamenii şi fac eu proiectul. Ceea ce făceau firmele mici pentru mine, în trecut, fac eu astăzi cu proprii angajaţi. Mi-am complicat mult existenţa. Înainte aveam 5 – 6 angajaţi specialişti, dar acum mă văd nevoit să angajez din nou muncitori şi ingineri. Astfel, de la 5 – 7 angajaţi ajung iar la 30 – 40”, mai spune domnul Huruba.

Alţi antreprenori generali spun că încă fac faţă cu nivelul redus de salariaţi, dar prognozează o problemă în perspectivă.

Atât companiile mari, cum este Danya Cebus Rom, resimt deficitul de muncitori, cât şi subcontractorii cu care acestea lucrează. “Având în vedere că suntem o companie respectabilă, subcontractorii noştri fac tot posibilul să ne asigure personalul necesar fiecărei lucrări. Cu toate acestea, vă pot spune că există dificultăţi în acest sens. Şi, în direcţia în care merg lucrurile, din punctul meu de vedere, va fi o problemă cu acest deficit. Nevoie de muncitori avem constant în majoritatea calificărilor din domeniul nostru. Chiar şi a celor necalificaţi. Avem o colaborare bună şi sănătoasă cu subcontractorii noştri, iar aceştia ne asigură forţa de muncă necesară fiecărui proiect, dar vă asigur că nu le este uşor”, ne-a spus Ionuţ Anghel de la Danya Cebus Rom, filială a Danya Cebus LTD.

Cu toate că lipsa forţei de muncă ar putea părea o problemă relativ recentă pentru sectorul construcţiilor, există companii care reclamă acest deficit de angajaţi încă de acum doi ani, de când s-a făcut simţit revirimentul construcţiilor rezidenţiale.

Este de menţionat că există şi manageri din construcţii care susţin că nu resimt o lipsă a forţei de muncă. Aceasta, fie pentru că au angajaţi stabili, fie pentru că volumul lucrărilor pe care le desfăşoară nu necesită o mobilizare prea mare de forţe.

„Noi, la Concib, avem un nucleu de oameni, care a rămas la fel de ceva timp. Ritmul în care găsim oameni este potrivit, pentru moment. Nu găsim nici prea greu, nici prea uşor. Totuşi, din ceea ce văd, va fi o problemă. Observ că pleacă destul de mulţi oameni şi, în special, oameni buni. Sigur, acum nici sunt suficiente lucrări pentru a putea spune că avem o problemă cu forţa de muncă”, ne-a declarat Gheorghe Burduja, asociat la Concib Bacău, firmă ce activează din 2001 în construcţii civile şi industriale.

Nu numai că sunt puţini angajaţi, dar sunt şi neserioşi

De parcă nu era de ajuns că este deficit de forţă de muncă, unii manageri atrag atenţia şi asupra neseriozităţii salariaţilor români. Ei spun că au avut angajaţi care au plecat după ce au lucrat numai o săptămână sau o lună. Şi-au luat primul salariu şi au plecat. Unii angajaţi au rămas pe perioada iernii când era puţin de lucru şi, când a început treaba, au ales să plece.

“În România nu există reglementări care să îi oblige pe angajaţi să respecte contractul de muncă. Am cerut şi autorităţilor locale să ia atitudine”, ne-a spus dr. ing. Ali Habib, director general al Innovation Group for Trading and Construction. Şi continuă: ”Eu am muncit în Danemarca, ocazie cu care vă mărturisesc că sunt şi cetăţean danez, unde au reguli foarte stricte pentru forţa de muncă. În Danemarca, dacă un angajat păreseşte locul de muncă fără a-şi respecta obligaţiile contractuale, nu îşi primeşte şomajul. Ba mai mult, îi este interzis să muncească într-un alt loc”.

Nu are cine să îi înlocuiască pe cei care pleacă pentru salarii mai mari

Dacă este o criză a forţei de muncă, atunci care sunt cauzele? La prima vedere, cauzele acestei sincope par evidente.

În mirajul salariilor mari oferite de firmele construcţii din străinătate, tot mai mulţi muncitori, deopotrivă calificaţi şi necalificaţi, aleg să plece la muncă peste graniţele ţării.

În acelaşi timp, constructorii reclamă decăderea sistemului de învăţământ din ţară şi spun că, astfel, nu mai există muncitori care să vină din urmă pentru a duce mai departe aceste meserii atât de necesare.

„În ultimul timp, în special, pleacă finisori, zidari, faianţari etc. Oamenii ar putea fi opriţi mărind salariile, în primul rând. Pentru viitor, că acum este deja prea târziu, statul trebuie să se preocupe să pregătească muncitori calificaţi, pentru că efectiv nu mai sunt şcoli care să califice personalul. Au dispărut şcolile profesionale. Tinerii au mai prins meserie de la cei cu  vechime în muncă, dar în viitor, în acest ritm, vom avem o mare problemă cu forţa de muncă”, crede domnul Burduja.

Şi reprezentantul Danya Cebus este de părere că deficitul de forţă de muncă este cauzat, în special, de plecarea multor angajaţi către şantierele din străinătate. În plus,la revenirea în ţară, mulţi dintre angajaţi au pretenţii financiare mai mari în raport cu gradul lor de calificare.

Nu în ultimul rând, în aceste condiţii se remarcă şi tendinţa de îmbătrânire a angajaţilor din construcţii.

Ce rămâne de făcut ?

Creşterea salariilor nu este o soluţie pentru că, în acest moment, o mare parte din personalul cu calificări înalte a plecat peste graniţe, iar cei necalificaţi sau cu calificări necorespunzătoare sunt deja prea bine plătiţi pentru nivelul lor de formare profesională, spun unii constructori.

În plus, la noi, cererea de oferte la un preţ cât mai mic nu asigură antreprenorilor venituri “ca afară“, deci nici ei nu pot da salarii “ca afară“.

În prezent chiar şi un muncitor necalificat câştigă în jur de 1.200 – 1.500 lei net, ce-i drept, pentru un program de lucru mai mare. Practic, costul cu resursa umană a crescut pe o calitate aflată în scădere, spun surse din piaţă.

Antreprenorii au încercat să crească salariile oferite pentru a atrage forţă de muncă. Ei ne-au spus că dau salarii medii bune, ”peste piaţă”, de 1.600 – 1.800 de lei pe lună, chiar şi 2.200 lei pe lună, de exemplu pentru un dulgher.

„Ca să îmi păstrez oamenii, am mărit salariile. Dar nu poţi nici «să sari calul». Spre exemplu, le-am asigurat angajaţilor mei transport gratuit. Am mai şi mărit salariile, dar nu prea mult. Le-am mărit pe baza performanţelor. Am mărit salariile oamenilor pe care chiar voiam să îi ţinem”, ne-a spus Gheorghe Burduja, asociat la Concib Bacău.

Unii reprezentaţi ai firmelor de construcţii spun că ia amploare şi fenomenul denumit generic „plata la gri”, care presupune că firmele plătesc salarii mai mari decât cele trecute în contractul de muncă. Angajatorii încearcă astfel să reducă din povara impozitelor pe forţa de muncă şi să asigure câştiguri nete mai mari angajaţilor.

Mai multe şcoli profesionale – o soluţie ?

Dacă angajaţii nu pot fi opriţi să plece, statul ar trebui să compenseze, prin educaţie, lipsa de calificări din sector. Nu numai calificările tradiţionale sunt în pericol, având în vedere emigrările, ci şi calificările noi, precum montatorul de termosistem sau de tâmplărie termo-izolantă, pentru că nu dispun de un cadru unitar de formare profesională. Totodată, şi calificările din domeniul operatorilor de utilaje par a fi expuse la această criză. Există şi o vorbă în construcţii: „cei mai buni macaragii din Europa sunt români, dar lucrează afară”.

Ana-Maria Cosaşu, administrator al Panco SA, ne-a spus că ar fi dispusă să se ocupe de şcolarizarea angajaţilor, dar pe cine să şcolarizeze? “Lumea nu mai caută să înveţe. Toată lume crede că dacă a terminat facultatea particulară, ar trebui să se angajeze director. Pe cine să şcolarizăm ? Mai ales că munca în sectorul de construcţii nu este o muncă simplă şi implică multe responsabilităţi. Tinerii, chiar şi cei din mediul rural, preferă să stea acasă şi să fie asistaţi social. Totuşi, nu văd ce măsură ar putea fi luată. Creşterea salariilor nu este o soluţie”, e de părere doamna Cosaşu.

În prezent, încep să fie tot mai multe preocupări pentru înfiinţarea de şcoli profesionale. Dar, unii antreprenori sunt sceptici în ceea ce priveşte rezolvarea crizei de forţă de muncă în construcţii prin crearea mai multor şcoli profesionale.

“Sincer, eu nu văd o rezolvare pentru problema asta, cel puţin nu în următorii 10 ani, chiar şi în eventualitatea în care regândesc sistemul. Nu mai există vechii maiştri care să predea, vechii specialişti. Ar fi foarte greu să repună sistemul de şcolarizare pe picioare”, este de părere Viorel Huruba, directorul general al Kriskon.

Nu numai că tinerii aleg din ce în ce mai puţin să se îndrepte către specializările din construcţii, dar la nivel naţional există judeţe în care învăţământul profesional tehnic este pe cale de dispariţie, cum este, spre exemplu, cazul liceului de construcţii din Sibiu care s-a transformat în liceu cu profil teologic. Mai departe, exemplele pot continua, ţinând cont că în judeţul Braşov, reşedinţa este singurul oraş care mai dispune de acest profil tehnic.

Pentru că nu mai există şcoli profesionale, antreprenorii se plâng că lipsesc cam toate calificările din construcţii. “În general, dacă vrem, îi pregătim pe banii noştri şi pe timpul nostru”, spune Ana Maria Cosaşu.

Muncitorii aduşi din ţări mai sărace ar putea rezolva situaţia ?

Dacă, totuşi, angajaţii români nu pot fi opriţi să plece în alte state din Uniunea Europeană, de ce nu încearcă antreprenorii români să aducă, la rândul lor, angajaţi din ţările mai sărace ? Danya Cebus a derulat, de exemplu, proiecte şi cu muncitori din afară.

Viorel Huruba, directorul general al Kriskon, spune că nu s-a gândit niciodată să aducă angajaţi din afara ţării, dar a cochetat cu ideea: „Am prieteni care au adus din Republica Moldova”.

Poate că, dacă pentru un angajat din vestul Europei, România nu pare o destinaţie de muncă ideală,  lucrurile ar putea arăta altfel pentru un angajat din Republica Moldova. Totuşi, unii antreprenori ne-au spus că nici moldovenii de peste Prut nu se arată prea interesaţi de şantierele noastre, dat fiind că mulţi dintre ei au muncit aici doar până la obţinerea cetăţeniei române, după care au părăsit ţara, atraşi de salariile din Occident.

Cele mai importante bazine de import pentru şantierele româneşti par să fie printre vecini, în Ucraina şi Serbia. Cu toate că ai putea porni de la premisa că ţări precum Nepal sau Pakistan reprezintă surse importante de lucrători, apare un fenomen straniu printre angajatorii români: deşi suntem recunoscuţi pentru ospitalitate, mulţi angajatori se feresc să contracteze de exemplu angajaţi musulmani, şi nu doar din motivul costurilor ridicate, ci şi din cauza diferenţelor socio-culturale. Astfel, am ajuns în situaţia în care avem şantiere pe care lucrează muncitori care aparţin exclusiv unei etnii, unei religii etc. Este de menţionat, totuşi, că asigurarea unor facilităţi speciale pentru un regim alimentar diferit şi nu numai, s-ar putea dovedi destul de costisitoare.