Oferte locuri de munca top

Investitii semnificative in constructii noi si utilaje, in primul trimestru

Investițiile nete realizate în economia națională au depășit 41 miliarde lei în primul trimestru, fiind mai mari cu 4,8% față de cele din trimestrul I 2025, potrivit datelor provizorii ale Institutului Național de Statistică (INS).

Creșterea a fost generată de variațiile pozitive înregistrate de investițiile în utilaje (inclusiv mijloace de transport) 19,2% și în lucrări de construcții noi 10,1%.

La elementul de structură alte cheltuieli de investiții s-a înregistrat o scădere cu 40,7% (cheltuieli pentru lucrări geologice și de foraj, pentru cumpărarea animalelor, plantații, împăduriri, achiziționare mijloace fixe, studii de cercetare și proiectare legate de obiectivele de investiții, etc).

În ceea ce privește utilajele, volumul investițiilor a urcat la 12,22 miliarde de lei, de la 9,75 miliarde de lei în perioada similară din 2025.

În același timp, investițiile în lucrări de construcții noi au ajuns la 25,11 miliarde de lei, față de 21,33 miliarde de lei în primul trimestru din 2025. Acest segment și-a consolidat ponderea în totalul investițiilor, de la 58,1% la 61,2%.

Ansamblu imobiliar cu locuinte si spatii comerciale, autorizat spre a fi construit in Bucuresti

Construcțiile rămân principalul beneficiar al investițiilor

Datele INS arată că sectorul construcțiilor continuă să atragă cea mai mare parte a investițiilor din economie, deținând o pondere de 38,3% în totalul investițiilor nete realizate în primul trimestru din 2026.

Industria ocupă locul al doilea, cu o pondere de 20,5%, urmată de comerț și servicii, cu 19,8%.

În agricultură, ponderea investițiilor a crescut de la 3,7% la 6%, în timp ce categoria „alte ramuri” – care include administrația publică, apărarea, educația, sănătatea și activitățile culturale – a înregistrat o scădere a ponderii de la 18,8% la 15,4%.

INS precizează că investițiile nete reprezintă cheltuielile destinate creării de noi mijloace fixe, dezvoltării și modernizării celor existente, precum și costurile asociate transferului de proprietate asupra activelor fixe și terenurilor.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/iunie2026


Etichete:
Sus