
Proiectul Drumului de mare viteză Găneasa – Rm Valcea -Tigveni așteaptă avizul favorabil din partea Ministerului Finanțelor pentru a putea fi demarate procedurile de atribuire a contractului de realizare a Studiului de Fezabilitate.
Prin SF vor fi stabiliți principalii indicatori tehnico-economici ai acestui obiectiv de investiții.
Ștefan Ovidiu Popa, ministrul Transporturilor, a anunțat că a fost avizat studiul de prefezabilitate pentru drumul de mare viteză Găneasa-Râmnicu Vâlcea-Tigveni în cadrul Consiliului Tehnico-Economic al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.
Cu o lungime de aproximativ 110 km, noul drum de mare viteză va asigura conexiunea cu A1, în zona Tigveni și cu DEx12, în zona Găneasa.
Pe traseu vor fi realizate conexiuni inclusiv cu DN6, DN7 și DN67, DN64, DN73C și VO Râmnicu Vâlcea.
Soluția tehnică, analizată în etapa următoare, în cadrul Studiului de Fezabilitate, presupune realizarea unui drum nou cu două benzi pe sens și o viteză de proiectare de 130 km/h.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie – decembrie 2026


