Ministerul Transporturilor a aprobat indicatorii tehnico-economici în vederea extinderii aeroportului Henri Coandă – Otopeni prin construirea unui nou terminal. Proiectul are o valoare totală estimată la peste un miliard de euro. Indicatorii urmează să fie cel mai probabil aprobați în următoarea ședință de guvern.
După aprobarea acestora vor demara exproprierile și procedurile de achiziție publică, a declarat ministrul Transporturilor, Lucian Șova, în cadrul unei conferințe de presă.
Totodată, până să poată fi realizată o nouă linie de metrou (M6) care să unească aeroportul cu Capitala, va fi prelungită până în incinta aeroportului calea ferată care leagă acum Bucureștiul de Otopeni. Aceasta în condițiile în care până în anul 2020 trebuie să fie finalizată o a doua legătură de transport spre aeroport, pe lângă transportul rutier, pentru ca România să poată găzdui meciurile Campionatului European de Fotbal.
“Proiectul va fi gata înainte de 2020 cu siguranță”, a afirmat domnul Șova.
Deja a fost desemnat antreprenorul care va realiza studiul de fezabilitate pentru proiect, iar acesta a și prezentat câteva propuneri de soluții.
În opinia domnului Șova, cea mai bună variantă ar fi realizarea unei devieri de la calea ferată București – Otopeni, care să includă și un pasaj peste DN1 și să se continue pe piloni până la joncțiunea cu primul etaj al parcării terminalului de pasageri din aeroport.
CFR ar putea executa în regie proprie lucrările pe porțiunea de până la pasaj, urmând ca acesta din urmă să fie scos la licitație, a precizat ministrul Șova.
Prelungirea căii ferate este soluția viabilă pentru realizarea noii conexiuni cu aeroportul până în 2020, pentru că, din punct de vedere tehnic niciun inginer nu poate da asigurări că într-un an și jumătate poate fi construită o conexiune atât de amplă și complicată cum este magistrala de metrou M6, a argumentat domnul Șova.
Anul acesta, în cadrul aeroportului Otopeni a fost refăcută cea de a doua pistă, iar în prezent continuă lucrările pentru recondiționarea căilor de rulare pe o suprafață de circa 30.000 mp.
Citiți și:
Noi inaugurari de autostrazi promise pana la sfarsitul anului


