Vor putea fi demarate procedurile de achiziție publică și, ulterior, lucrările de construcții pentru toate cele 104 proiecte mature care vizează dezvoltarea rețelelor inteligente de distribuție a gazelor naturale.
Ministerul Dezvoltării a aprobat 31 de proiecte pentru investiții în realizarea, extinderea și modernizarea infrastructurii de distribuție a gazelor naturale. Acestea se alătură celor 73 de proiecte aprobate deja care fac parte din categoria celor 104 proiecte.
Valoare totală a acestor proiecte este de 1.412.910.309 lei și vor fi finanțate prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”.
Proiectele au fost depuse inițial la Ministerul Investițiilor și Proiectelor Europene în cadrul Programului Operațional Infrastructură Mare, dar valoarea acestora a excedat plafonul alocat POIM.
În urma deciziei de astăzi, autoritățile publice locale vizate vor semna contractele de finanțare cu Ministerul Dezvoltării.
Astfel, poate fi demarată procedura de achiziție publică și, ulterior acesteia, pot fi demarate lucrările de construcții.
Prin Programul Național de Investiții ”Anghel Saligny”, sunt alocate 65,5 miliarde de lei pentru extinderea și modernizarea rețelelor de drumuri, poduri, apă, canalizare și distribuția gazelor naturale, a reamintit ministrul Cseke Attila.
Descărcați aici