Vila 11 din Snagov aflată în patrimoniul RA-APPS a fost scoasă la licitaţie pentru peste 3 milioane de euro după ce în decembrie fusese inclusă pe lista de posibile locuinţe de protocol destinate lui Traian Băsescu după încheierea mandatului prezidenţial.
Imobilul are un regim de înălţime S+P+E+M şi o suprafaţă utilă de peste 1700 de mp , o anexă de 48 de mp, o clădire administrativă şi garaj de 200 de mp, o clădire birouri de 58 de mp situate pe un teren de peste 27 mii mp pe strada Nufărul nr. 15H din Snagov.
Potrivit legii în vigoare un fost Preşedinte are dreptul la o locuinţă de protocol dată în folosinţă pe viaţă şi la un birou şi la pază şi protecţie.
Locuinţa de protocol nu poate fi aceeaşi ca cea pe care Preşedintele a avut-o ca reşedinţă, iar termenul de eliberare a acesteia este de 60 de zile de la încheierea mandatului. În prezent Traian Băsescu locuieşte la Vila Lac 3, potrivit informaţiilor din presă.