Oferte locuri de munca top

Aproape 637 mil euro, bani europeni, pentru investitii energetice in Romania

Aproape 637 mil euro, bani europeni, pentru investitii energetice in RomaniaComisia Europeană și Banca Europeană de Investiții au anunțat că au fost plătite 2,5 miliarde euro din Fondul pentru modernizare, cu scopul de a sprijini 51 de proiecte energetice din 11 state membre.

Această plată, finanțată din venituri provenite de la schema UE de comercializare a certificatelor de emisii (EU ETS), ridică la 23,2 miliarde euro totalul finanțării puse la dispoziție din Fondul pentru modernizare începând din ianuarie 2021.

România se numără printre statele membre care beneficiază de această rundă de finanțare, cu suma de 636,9 milioane de euro.

Fondurile destinate României vor fi utilizate pentru dezvoltarea unor instalații autonome de stocare a energiei electrice în baterii, investiție care va contribui la integrarea mai eficientă a energiei din surse regenerabile.

Alte state membre beneficiare sunt: Cehia (516,8 mil euro), Estonia (44,8 mil euro), Grecia (233,9 mil euro), Croația (109 mil euro), Letonia (40 mil euro), Lituania (169 mil euro), Ungaria (552,3 mil euro), Polonia (180 mil euro), Portugalia (81,4 mil euro) și Slovenia (20,2 mil euro).

Următoarele termene pentru ca statele membre beneficiare să prezinte propuneri de investiții pentru sprijinul din Fondul pentru modernizare sunt 11 august 2026 pentru propunerile neprioritare și 8 septembrie 2026 pentru propunerile prioritare.

Investițiile prioritare, care reprezintă peste 90% din portofoliu, se axează pe modernizarea sistemelor energetice, pe reducerea emisiilor de GES în energie, industrie și transporturi și pe îmbunătățirea eficienței energetice. Toate celelalte investiții care se califică pentru Fondul pentru modernizare sunt considerate investiții neprioritare, sub rezerva unei examinări suplimentare.

Investițiile vor contribui la modernizarea sistemelor energetice prin îmbunătățirea eficienței energetice în sectoarele energiei, industriei și transporturilor, sprijinind în același timp reducerea emisiilor de gaze cu efect de seră (GES).

Fondul pentru modernizare sprijină statele membre beneficiare care au venituri mai mici să își modernizeze sistemele energetice, să își îndeplinească obiectivele în materie de climă și de energie și să își pună în aplicare planurile naționale privind energia și clima.

Cinci contestatii nu au schimbat castigatorul unui contract de 59 mil lei

Plata va contribui, de asemenea, la competitivitatea industriei din UE prin faptul că sprijină o infrastructură energetică modernă, eficientă și rezilientă, stimulează generarea și stocarea energiei din surse regenerabile, încurajează inovarea și contribuie la reducerea importurilor UE de combustibili fosili.

Cele 51 de proiecte au pus accentul pe generarea de energie electrică din surse regenerabile, utilizarea și implementarea surselor regenerabile de energie și modernizarea rețelelor energetice și eficiența energetică.

Fondul pentru modernizare, finanțat din veniturile obținute din licitarea certificatelor de emisii în cadrul EU ETS, este un instrument de solidaritate menit să sprijine 13 țări din UE cu venituri mai mici (cu un produs intern brut pe cap de locuitor mai mic de 75% din media Uniunii în perioada 2016-2018) în tranziția lor către o energie curată.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 4/iulie – august 2026

Are you human? Please solve:Captcha


Etichete:
Sus