Oferte locuri de munca top

Vehiculele electrice de transport marfa vor avea tarife TollRo mai mici decat cele pentru EURO VI

Mărime text

Vehiculele electrice de transport marfa vor avea tarife TollRo mai mici decat cele pentru EURO VIVehiculele electrice de transport marfă cu masa totală maximă autorizată de peste 3,5 tone vor beneficia de un tarif TollRo redus la jumătate față de tariful aplicabil vehiculelor din clasa de emisii EURO VI, potrivit unui proiect de ordin al Ministerului Transporturilor și Infrastructurii.

Actualul ordin care stabilește categoriile de vehicule și nivelul tarifului unitar pe baza căruia se calculează TollRo pentru vehiculele de transport marfă cu MTMA mai mare de 3,5 tone prevede tarife diferențiate în funcție de masa vehiculului, categoria drumului și clasa de emisii poluante. Sunt prevăzute trei categorii de emisii: EURO VI, EURO V–IV și EURO III–0.

Vehiculele electrice nu au, însă, o clasă de emisii EURO.

În lipsa unui tarif distinct, acestea ar putea fi încadrate în clasa EURO 0, pentru care se aplică cel mai ridicat tarif atunci când clasa de emisii nu este specificată în certificatul de înmatriculare.

Reprezentanții Ministerului Transporturilor consideră că o astfel de încadrare ar contraveni principiului „poluatorul plătește”, pe baza căruia este stabilit sistemul TollRo, deoarece tariful unitar include și componenta aferentă costurilor poluării atmosferice generate de trafic.

Prin urmare, proiectul introduce un nivel distinct al tarifului unitar pentru vehiculele electrice. Acesta va fi stabilit la 50% din tariful corespunzător clasei EURO VI.

Reducerea nu va putea fi mai mică de 50% pentru nicio categorie.

Rotunjirea valorilor la nivel de ban se va face prin lipsă, iar după fiecare actualizare anuală tariful pentru vehiculele electrice va fi recalculat pornind de la tariful actualizat pentru EURO VI, astfel încât să fie menținută proporția de 50%.

Topul Drumarilor – Primele 100 firme cu activitate de constructii drumuri si autostrazi

Cât vor plăti vehiculele electrice

Tariful actual pentru vehiculele din clasa EURO VI este diferențiat în funcție de masa totală maximă autorizată și de categoria de drum.

Pentru vehiculele cu MTMA mai mare de 3,5 tone și mai mică sau egală cu 7,5 tone, tariful EURO VI este de 0,17 lei/km pe autostrăzi și drumuri expres și de 0,08 lei/km pe drumurile naționale.

Pentru vehiculele cu MTMA mai mare de 7,5 tone și mai mică de 12 tone, tariful este de 0,29 lei/km pe autostrăzi și drumuri expres și de 0,14 lei/km pe drumurile naționale.

În cazul vehiculelor cu MTMA de cel puțin 12 tone, tariful EURO VI este de 0,48 lei/km pe autostrăzi și drumuri expres și de 0,24 lei/km pe drumurile naționale.

Aplicând reducerea de 50% propusă de Ministerul Transporturilor, tarifele pentru vehiculele electrice ar fi:

Categoria vehiculului electric Autostrăzi și drumuri expres Drumuri naționale
MTMA >3,5 t și ≤7,5 t 0,085 lei/km 0,04 lei/km
MTMA >7,5 t și <12 t 0,145 lei/km 0,07 lei/km
MTMA ≥12 t 0,24 lei/km 0,12 lei/km

Valorile de mai sus rezultă din aplicarea reducerii de 50% prevăzute în proiect la tarifele EURO VI existente. Pentru aplicarea efectivă trebuie avută în vedere regula de rotunjire prevăzută în proiectul de ordin.

Tarifele pentru celelalte categorii de emisii rămân neschimbate.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 7/octombrie 2026

Are you human? Please solve:Captcha


Etichete:
Sus