
Alexandru Nazare, ministrul Finanțelor
Guvernul deblochează plata restanțelor primăriilor către furnizori prin compensarea datoriilor firmelor la ANAF.
Mecanismul derulat prin Trezorerie permite stingerea simultană a datoriilor administrațiilor locale și ale furnizorilor acestora către stat.
Ministrul Finanțelor, Alexandru Nazare, a anunțat că a fost semnat ordinul prin care se pune în aplicare măsura prevăzută la rectificarea bugetară.
Normele și formularele au fost publicate, iar primăriile și consiliile județene pot depune cererile până la 25 noiembrie 2026 inclusiv. Cererile sunt procesate în ordinea primirii, în limita plafonului de 2 miliarde de lei. Sumele repartizate și neutilizate vor fi retrase la 21 decembrie.
„Vorbim despre restanțe acumulate în timp, inclusiv din anii anteriori și despre obligații rămase neachitate în cursul acestui an. La sfârșitul lui august, aproape 166 de milioane de lei din arieratele locale aveau o vechime de peste un an, provenind, așadar, din obligații scadente înainte de septembrie 2025. Mecanismul vizează plățile restante înregistrate la 30 septembrie 2026, pentru bunuri, servicii și lucrări de care comunitățile au beneficiat deja”, a declarat Alexandru Nazare.
Prin rectificare, Ministerul a asigurat resursele și cadrul necesar pentru a rezolva o parte din aceste obligații acumulate.
Cum funcționează mecanismul
Ministerul va stinge simultan datoria administrației locale către furnizor și datoria fiscală a furnizorului către stat. Operațiunile se derulează în circuit închis, prin Trezorerie, pe baza acordurilor încheiate și a obligațiilor fiscale confirmate de ANAF. Firma își recuperează creanța prin stingerea propriilor datorii fiscale, în limita sumelor eligibile.
De asemenea, pot fi acoperite restanțele către furnizorii de bunuri, servicii și lucrări, înregistrate la 30 septembrie, inclusiv cele ale instituțiilor și spitalelor din subordinea autorităților locale.
Mecanismul include și sumele certe și exigibile datorate furnizorilor de energie termică și operatorilor de transport public local, precum și obligațiile fiscale eligibile ale administrațiilor și instituțiilor locale.
Pentru companii, înseamnă reducerea datoriilor fiscale și a presiunii pe care întârzierile statului o pun asupra activității lor. Pentru administrațiile locale, înseamnă stingerea restanțelor și o relație mai bună cu furnizorii. Pentru buget, înseamnă recuperarea unor creanțe fiscale și reducerea blocajelor din economie.
„Într-un context bugetar dificil, responsabilitatea noastră este să găsim soluții care folosesc eficient resursele disponibile. Plata obligațiilor publice și îmbunătățirea colectării trebuie să se susțină reciproc. Acest mecanism ne permite să avansăm în ambele direcții. Îi încurajez pe primari și pe președinții consiliilor județene să pregătească și să depună cât mai rapid documentațiile.”, a conchis minstrul Finanțelor.
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/noiembrie – decembrie 2026


