Oferte locuri de munca top

Uşoară creştere a numărului tranzacţiilor imobiliare în 2014

tranzactii imobiliareNumărul de tranzacţii imobiliare înregistrate la nivel naţional a crescut uşor anul trecut faţă de 2013, ajungând la 824.951. Cele mai multe tranzacţii s-au încheiat în Bucureşti.
În Capitală au fost înregistrate în 2014 un număr de 67.500 de tranzacţii, în Ilfov 50.840 şi Timiş 41.000, potrivit Agenţiei Naţionale de Cadastru şi Publicitate Imobiliară.

La polul opus judeţele în care s-au înregistrat cele mai puţine tranzacţii au fost Covasna – 7.792, Teleorman – 7.335 şi Bistriţa-Năsăud – 7.136.
În luna decembrie 2014 au fost tranzacţionate 69.399 de imobile în toată ţara, în scădere cu 8.844 faţă de aceeaşi lună a anului 2013.

Numărul ipotecilor şi al privilegiilor înscrise în cartea funciară la nivel naţional în decembrie 2014 a fost de 14.589, în creștere atât faţă de luna precedentă (12.965), cât și faţă de luna decembrie 2013 (14.033).
În 2014 s-au înregistrat, la nivel naţional, aproximativ 5,8 milioane de operaţiuni de cadastru şi publicitate imobiliară, în creştere cu peste 700.000 comparativ cu 2013.
Cele mai multe operaţiuni de cadastru şi publicitate imobiliară au fost înregistrate în 2014 în Bucureşti – 373.791, Timiş – 303.147 şi Cluj – 274.163. Cele mai puţine operaţiuni de cadastru şi publicitate imobiliară s-au înregistrat anul trecut în Buzău – 61.208, Vâlcea – 59.179 şi Sălaj- 56.911.

Sus