Investițiile vor putea fi planificate mai bine în condițiile existenței și actualizării planurilor urbanistice generale ale localităților, după cum apreciază inițiatorii unui proiect de hotărâre de Guvern ce urmează să fie aprobat astăzi.
Guvernanții au constatat că au existat unități administrativ-teritoriale care au fost în imposibilitate să asigure fonduri de la bugetul local pentru aceste categorii de cheltuieli.
Ca urmare, proiectul modifică programul de finanțare a elaborării și actualizării planurilor urbanistice generale ale localităților și a regulamentelor locale de urbanism, care va deveni program multianual.
Astfel, se va asigura sprijinirea unităților administrativ-teritoriale prin acordarea multianuală a finanțării în vederea elaborării documentațiilor de urbanism.
Digitalizarea programului
Pentru derularea programului, beneficiarii vor avea la dispoziție platforma digitală investitii.mdlpa.ro. Astfel, Ministerul Dezvoltării va crea conturi individuale pe platforma digitală pentru toți beneficiarii programului multianual.
Toate activitățile specifice programului multianual inclusiv comunicările, notificările și altele asemenea emise de minister, vor fi desfășurate prin intermediul platformei.
Documentele aferente programului multianual privind finanțarea elaborării și/sau actualizării planurilor urbanistice generale ale localităților și a regulamentelor locale de urbanism vor fi emise în format electronic și vor fi semnate cu semnătură electronică calificată.
Contracte pe 4 ani cu CJ-urile
De asemenea, vor putea fi încheiate contracte de finanţare multianuale între Ministerul Dezvoltării și consiliile județene, ca beneficiari intermediari, pe o perioadă de maximum 4 ani bugetari, în limita creditelor de angajament aprobate și sau estimate cu această destinație, fără eșalonarea anuală a creditelor bugetare, care se înscriu cumulat pentru toată perioada de finanţare. Pe durata de valabilitate a contractelor de finanţare, valoarea creditelor de angajament este egală cu valoarea creditelor bugetare.
Noi finanțări
Prin program vor fi finanțate, ca element de noutate, servicii noi și servicii în continuare privind elaborarea şi/sau actualizarea planurilor urbanistice generale și a regulamentelor locale de urbanism și vor fi eligibile spre finanțare toate activitățile de elaborare a planului urbanistic general, de la etapa de inițiere până la avizare și aprobare.
Descărcați aici
Citiți revista Arena Construcțiilor nr. 8/noiembrie – decembrie 2023