Oferte locuri de munca top

Spaţiile de birouri în vile pot fi închiriate şi la 20 de euro/mp

cafeneaua Amsterdam2Chiriile solicitate de proprietarii spaţiilor de birouri din vile, amplasate în marile orașe, pornesc de la mai puţin de 3 euro mp/lună (inclusiv în Capitală), dar depăşesc pragul de 20 de euro/mp pe lună pentru anumite spaţii, potrivit unei analize realizate de Imobiliare.ro.
Diferenţa este dată atât de localizare, cât şi de tipul fiecărui imobil.
Analiza a luat în calcul chiriile cerute de proprietari sau intermediari în anunţurile publicate pe spaţiicomerciale.ro
Nu au fost incluse în analiză spaţiile de birouri din clădirile de birouri de clasă A.

Bucureşti
În Capitală, valorile finale de listare pentru ofertele ieşite din piaţă pornesc de la mai puţin de 3 euro pe mp pe lună şi se apropie de 18 euro pe mp pe lună. În categoria celor mai accesibile se încadrează un spaţiu de clasa B, de 180 de metri pătraţi, situat la mansarda unei vile din Pipera, al cărui ultim preţ solicitat a fost de 450 euro. La celălalt capăt al spectrului, o suprafaţă similară (180 de metri pătraţi), amplasată însă într-o clădire de birouri dedicată din zona Floreasca, a avut un preţ de 18 euro pe mp pe lună.

Timişoara
În oraşul de pe Bega, ultima sumă solicitată pentru mai multe birouri amenajate în mod independent într-o clădire din zona Bălcescu s-a situat la 1 euro pe mp. La polul opus, cea mai scumpă proprietate inclusă pe lista proprietăţilor închiriate de pe Spatiicomerciale.ro este una amplasată ultracentral, într-o clădire istorică din Piaţa Unirii (Casa Savoya), care a ajuns la 25 de euro pe mp pe lună.

Braşov
În oraşul de la poalele Tâmpei, tarifele birourilor închiriate de pe portal pornesc de la puţin peste 2 euro pe mp. Acesta este cazul unei suprafeţe de 140 de metri pătraţi, amplasată la mansarda unei vile din zona Blumana, al cărei ultim preţ cerut a fost de 2,3 euro pe mp pe lună. Pe de altă parte, în zona Centrul Civic, un spaţiu tot de 140 de metri pătraţi a fost listat la 20 de euro pe mp pe lună.

Constanţa
În oraşul de la malul mării, zona Trocadero, o vilă de circa 200 de metri pătraţi, pretabilă pentru funcţionarea unei firme, a fost promovată cu 2,26 de euro pe lună. În zona centrală a oraşului însă, ultimul preţ cerut pentru un fost sediu bancar (în suprafaţă de 227 de metri pătraţi) a fost de 22 de euro pe mp pe lună.

Cluj-Napoca
În zona Floreşti, o clădire finalizată în 2008, structurată pe D+P+2E+M şi având o suprafaţă totală de aproximativ 1.000 de metri pătraţi, a avut o valoare de listare de 1,64 de euro pe mp pe lună. În zona Mărăşti, un spaţiu de 70 de metri pătraţi, amplasat într-o clădire de birouri, a ieşit din piaţă la un preţ cerut de circa 17 euro pe mp pe lună.

Iaşi
În apropiere de spitalul CFR, un imobil de 2.000 de metri pătraţi, pretabil ca spaţiu de birouri, a avut un ultim preţ cerut de 2 euro pe mp pe lună. În zona Centrul Civic, valoarea de listare pentru un spaţiu (de 665 de metri pătraţi) a fost de 15 euro pe mp pe lună.

Sus