Retrocedarea unor bunuri imobile care au aparținut cultelor religioase din România face obiectul unei noi propuneri legislative. Inițiatorii consideră că aceasta este necesară pentru finalizarea procedurii de restituire a bunurilor preluate abuziv de la cultele religioase, conform procedurii de reparare a abuzurilor săvârșite în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.
Astfel, mai mulți deputați și senatori UDMR propun completarea și modificarea Ordonanței de Urgență nr. 94/2000.
Modificările propuse prevăd următoarele:
* stabilirea datei finalizarii procedurii administrative de restituire a imobilelor preluate în mod abuziv de la cultele religioase, prin stabilirea unui termen rezonabil de soluționare a cererilor de retrocedare, similar celorlalte proceduri de restituire vizate prin Legea nr. 165/2013.
* restituirea acestor imobile cultelor religioase este necesară atât din motive de echitate, cât și pentru a crea posibilitatea cultelor de a relua aceste activități de interes public încetate ca urmare a intervenției regimului politic în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. În formularea anterioară era interpretabil dacă reglementarea se referă sau nu la aceste imobile, dând naștere la o jurisprudență contradictorie.
Pentru clădirile care nu mai există în natură, fiind demolate, se impune acordarea măsurilor compensatorii, pentru a evita discriminarea față de celelalte proceduri de restituire, care permit expres compensarea fostului proprietar în asemenea situații.
Totodată, pe langă imobilele preluate în mod abuziv, se impune restituirea bunurilor mobile naționalizate preluate împreună cu imobilul vizat. Reglementarea actuală nu acoperă situațiile în care bunuri mobile (de exemplu, documente arhivistice ecleziastice, cărți, picturi etc.) au fost preluate din imobil și transportate într-o altă locație, indiferent de justificare, ceea ce împiedică în mod injust retrocedarea acestora.
Proprietățile în folosință, transferate gratuit cultelor religioase
O altă inițiativă legislativă privind proprietățile cultelor religioase aparține deputatului PSD Florin Iordache. Acesta propune transmiterea, fără plată, în proprietatea unităților de cult a imobilele atribuite în folosință gratuită ulterior datei de 1 ianuarie 1990, care se afla în proprietatea statului ori a unităților administrativ-teritoriale. Aceste prevederi vizează toate situațiile în care imobilele au fost sau vor fi atribuite în folosință gratuită a unităților de cult, după caz, indiferent de momentul atribuirii.
Modificările sunt considerate necesare întrucât există posibilitatea interpretarii restrictive a prevederilor referitoare la categoria imobilelor care au fost atribuite, după data de 1 ianuarie 1990, în folosință gratuită a cultelor religioase și care se află în proprietatea statului ori a unităților administrativ-teritoriale.
Descărcați aici Propunerile legislative
Citiți și:
Cum vede un dezvoltator evolutia pietei imobiliare si ce planuri are pentru anul 2020
Viitor ansamblu imobiliar cu circa 18 mii mp scd, in Capitala
Cu cat este scos la vanzare un proiect imobiliar din Sectorul 1
Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 8/nov – dec 2019