Oferte locuri de munca top

Tronsonul rutier Valea Doftanei – Gura Vitioarei avanseaza catre realizarea efectiva a lucrarilor

Mărime text

Tronsonul rutier Valea Doftanei – Gura Vitioarei avanseaza catre realizarea efectiva a lucrarilorPrimul tronson al proiectului TransBai, care vizează modernizarea și reabilitarea sectorului Valea Doftanei – Gura Vitioare are documentația tehnică și administrativă necesară pentru a avansa către realizarea efectivă a lucrărilor, a anunțat Virgiliu Nanu, președintele Consiliului Județean Prahova.

Pentru acest proiect a fost depusă cererea de finanțare prin Programul Regional Sud-Muntenia 2021–2027.

Demersul vine după o etapă importantă parcursă la începutul acestei luni: emiterea Autorizației de Construire nr. 24/02.09.2026 pentru etapa 1 a proiectului.

Autorizația emisă pentru etapa 1 vizează lucrările aflate pe terenurile administrate de Consiliul Județean Prahova, urmând ca lucrările aferente terenurilor administrate de alte instituții sau aflate în fond forestier să fie autorizate în etapa următoare.

Valoarea lucrărilor prevăzută în autorizația de construire este de 243.170.933 lei.

De asemenea, valoarea totală a proiectului pentru primul tronson depășește 378 de milioane de lei. Investiția va moderniza o conexiune rutieră importantă pentru nordul județului și va crea premisele dezvoltării întregului traseu TransBai.

Topul Drumarilor – Primele 100 firme cu activitate de constructii drumuri si autostrazi

Primul tronson are o lungime de aproximativ 41 de kilometri și traversează Gura Vitioarei, Vărbilău, Aluniș, Bertea și Valea Doftanei, prin intervenții asupra DJ 100G, DJ 102, DJ 101T și DJ 102I.

TransBai începe cu cei 41 de kilometri dintre Gura Vitioarei și Valea Doftanei, cu perspectiva unei noi legături rutiere prin nordul Prahovei și a unei conectivități mai bune între comunitățile din această zonă.

„Pentru mine, TransBai înseamnă să deschidem nordul Prahovei, să apropiem comunități care astăzi par departe unele de altele și să oferim acestei zone șansa de a-și valorifica mult mai bine potențialul turistic și economic”, a declarat președintele CJ Prahova.

 

 

 

Citiți revista ARENA Construcțiilor nr. 6/septembrie 2026

Are you human? Please solve:Captcha


Etichete:
Sus